Amazon MP3 Clips

joi, 19 martie 2009

Ion Dolanescu ! Dumnezeu sa-l ierte !


Ce am sa va povestesc acum, nu este ceva cu care sa ne falim noi, cei din generatia mea. Dar am promis sa va spun adevarul chiar daca, anumite episoade nu-mi convin si nu le-am mai povestit la nimeni niciodata. Le-am pastrat in sufletul meu. Era prin anii l98o-l98l eram laboranta la Polietilena si intr-o zi s-a anuntat ca vine Ion Dolanescu, sa cinte un cintec pentru filmare la televiziune si trebuiesc citiva gura casca, care sa fie in preajma lui. Sa se vada ca este intre instalatii, pentru clasa muncitoare. Si cum lucram analizele prin rotatie, ing. R.S. a zis ca tot eram in gol de lucru atunci, nu era ora mea de facut analize, sa merg si eu acolo ca sa contribuim si noi la creearea, atmosferei festive pentru filmari. Si asa am ajuns foarte aproape , intre Polietilena si Oxid era un cimp liber si acolo s-a filmat. Asa ca m-am asezat si eu in spate, ca doar venisem la urma. Dolanescu era un barbat tinar si frumos dar, a trebuit sa reia de lo ori cintecul, caci regizorul tipa mereu sa nu e bine, ca cineva din publicul adus cu forta, ba s-a miscat, ba s-a scobit in nas, ba nu mai stiu ce nu era bine. Dupa vreo 2 ore de chin, caci eram obositi de atita stat in picioare si ne bitiiam mereu si strican filmul, am reusit sa terminam filmarile sic! si au spus ca o sa puna pelicula cap la cap, caci ne-am miscat tot timpul si nu a iesit snur cintecul. Dar la sfirsit, cind s-a terminat totul am vazut ca, toata lumea a mers la autobuzul cu care venise Ion Dolanescu cu echipa de filmare si am mers si eu dupa turma, sa vad ce se intimpla. Ce sa vezi? acolo era Ion si baiatul lui cel mic Ionut(mama Maria Ciobanu), atunci ca la vreo lo ani, si impartea la toti cei prezenti, cite o portocala de fiecare asa ca, de aceea era imbulzeala asa mare. Ceausescu facea economie la importuri, sa plateasca datoriile la FMI. Dar cind s-a terminat imbulzeala si am ajuns si eu in fata, chiar la mine, s-au terminat portocalele. Nu mai era nimeni in spatele meu. Si n-am sa uit privirea lui Ion Dolanescu pierduta si derutata, ca nu mai era nimic de spus. Si acum simt un sentiment, de disconfort si un gust amar, cind ma gindesc.Era rusinos pentru laborante ca noi de cat. 5 si 6, sa fim, niste miloage. Dar Ion Dolanescu crescuse in ochii mei, cind nu a vrut sa primesca militia la el acasa, cind a venit, ca nu a platit lumina si a dat drumul la ciini. Am citit in ziarul "Scinteia", ca avea o datorie de l.ooo lei. Asa le trebuia, asta se intimpla in l968(eram functionara la birouri), cind leafa era 6oo lei. Bravo lui ! Era curajos. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu