Amazon MP3 Clips

duminică, 31 mai 2009

Sertab

Nevoia de liniste



Pe Hot-News.ro-Actualitate am vazut-o pe Leanor Roosvelt, sotia Presedintelui SUA, in scaun cu rotile, Franklin Roosvelt, cel care a scos America din criza anilor l929 si a avut 3 mandate(l933-l945) si pe timp de razboi. El fiind nepotul fostului presedinte al SUA, Theodor Roosvelt, (l9ol-l9o9). Se spune ca sotia Eleanor, a fost cea mai energica prima doamna a Americii. Dar vazind-o mi-am amintit, ce am vrut sa spun data trecuta, cind am vorbit despre sotul ei si nu v-am spus numai ca, sa nu va supar un secret. Am citit biografia acestui presedinte, care prin boala lui, asupra Romaniei a avut un rol nefast, la Ialta in l945, cind a cedat Romania, dupa al doilea razboi mondial, lui Stalin. A fost o intilnire in 3 impreuna si cu Chiurchil, prim ministru al Angliei. S-a spus ca, daca nu era bolnav Romania ar fi fost libera, dar asa fiind, cu putin timp inainte de moarte, a lasat lucrurile la voia lui Stalin. Dar ceea ce, voiam sa spun este ca, in biografia lui am citit(si m-a impresionat), ca a avut, un suflet pereche in secretara lui, pe care a iubit-o pina la moarte si a fost iubit la fel, el murind in bratele ei. Acolo in ultimii 2o de ani la ea acasa, intr-o casuta retrasa intr-o padure, acolo se odihnea, dupa perioadele grele de guvernare, in perioadele de crize economice si financiare ale SUA, in perioadele grele de declaratii de razboi, Germania i-a declarat Razboi Americii, cind la Stalingrad asediul era degeaba, Japonia a declarat razboi SUA, dupa Pearl Harbor, si poate daca nu murea, nu se ordona bombardarea cu bombe nucleare a Japoniei. Dar totul era pragatit si Presedintele Truman urmasul lui, nu a avut decit a da startul. Dar eu vreau sa spun ca, nu este suficient o femeie voluntara, activa in societate, sau politic, multi mari barbati de stat, cu multe greutati ale tarii si lumii in spate au nevoie, de calm, duiosie, modestie, o iubire numai pentru ei. Intotdeauna m-a interesat viata privata a personalitatilor, si nu am condamnat nici barbatii, nici femeile de stat stresati, care si-au cautat linistea si si-au incarcat bateriile in locuri modeste, alaturi de persoane din umbra, care erau numai pentru sufletul lor. Si acest barbat invalid, dar fiind Presedintele Americii, a fost alinat de asa o femeie, fara titlu, fara avere, si la drum lung (2o de ani). Sint multe exemnple, regi, Henric al 2-lea al Frantei, cu celebra Gabriel(am citit ca avea si ea peruca si dinti falsi), Ludovic al XIV, care se scrie ca avea nevasta proasta, urita si stingace, gasindu-si refugiul in bratele doamnelor de la Valiere, Montespan si Maintenon,(pe care a luat-o si de sotie), Ludovic al XV cu D-na de Pompadour, si cei de mai aproape de noi, Francoise Mitteran, si Jak Chirac, presedintii Frantei. Toti acesti oameni de stat si intemeietorul fabricii de automobile Ford, cu toate ca au avut, tot ce-si doreau, in viata au avut nevoe de liniste, modestie, sentimente fara interes. Acolo se retrageau mai ales un Presedinte paralizat cu mari raspunderi, care a facut ceva pentru America si care avea nevoe de dragoste, unde pina la urma a murit. Vedeti, ce interesanta este biografia fiecarui om, a fiecaruia dintre noi. Nu fiti suparati, asa e viata, cit de mare esti, in functie, ca un copil vrei sa fii alintat, bagat in seama. Asta au patit-o si altii.Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

sâmbătă, 30 mai 2009

Duce o lume intreaga

Scotianul pe patul de moarte (zgircit)


Un scotian pe patul de moarte:
- Mama, esti aici?
- Da, fiule, sunt aici!
- Nevasta esti aici?
- Da, barbate, sunt aici!
- Copii, sunteti aici?
-Da, tata, suntem aici!
- Toata lumea e aici?
- Da, toti suntem aici!
- Atunci de ce e lumina aprinsa la bucatarie?

vineri, 29 mai 2009

Triunghi conjugal revolutionar




Gindindu-ma la stabilirea celor, mai cititi scriitori, acum citiva zeci de ani, am citit ca cel mai citit este Lenin, apoi Jules Verne, etc. De Lenin nu am citit nimic, caci la bilioteca armatei erau siruri cu lucrarile lui Lenin, imbracate in piele? rosie, dar erau prafuite, caci nu le atingea nimeni, nici bibliotecarii, sa le stearga de praf. Dar biografia lui am citit-o. Tot ce am retinut, a fost ca, nu a muncit nici o zi din viata lui(era avocat). Asa viata, mi-ar fi placut si mie, sa stau degeaba, sa scriu toate timpeniile care imi trec prin minte si prostii sa le aplice. Dar cel mai mult, mi-ar fi placut sa am venituri cum avea el, din cotizatii de partid, sponsorizari, delapidari, afaceri banditesti asupra postei, caselor de bilete din gari, banci si precum atacul asupra a 2 camioane cu bani(34o.ooo de ruble), din 25 iunie l9o7 facuta de o echipa,condusa de Stalin(care era preot). Am mai aflat din biografie, ca fratele lui a fost spinzurat in l887 pentru complot, in vederea asasinarii Tarului Alexandru al 3-lea. De atunci,de la acel complot s-a folosit termenul de :"anarhisti". Activitatea lui la Rev.din l9l7, o gasiti pe google, a lipsit cind a trebuit si a fost prezent cind a trebuit. Dar cel mai important lucru, la care m-am referit, a fost tot un triunghi conjugal, acceptat, cu multa ingaduinta de sotia sa, Krupskaia, care cuprindea si pe Inessa Armand(avea si ea numai 5 copii, s-au instalat in casa cu totii). Vedeti mi-a placut mereu, sa stiu despre omul din spatele mitului. Omul Lenin, avea 2 neveste? mama, sora, soacra si multi altii in intretinere(avea de unde, de pe urma prostilor), dar cel mai mult imi place ca Lenin este unul din ginerii (spun martorii) subjugat cu totul de soacra. Era cum imi place mie sa spun "ca un catel batut". Pentru, ca voia sa evadeze de sub tutela soacrei, in fata careia nu avea nici un cuvint, chiar sub nasul ei vigilent? si-a permis, viata conjugala in 3. Viata, era "dolce far niente". Din acest caz vedem , omul, putin meschin, dar nu mai mult ca altii, care cu toata gindirea lui revolutionara, care a schimbat lumea, voia sa se razbune putin, pe femei. Saracul, inconjurat de atitea femei, cum mai putea scrie? Dar moartea lui s-a datorat, nu unei comotii cerebrale cum s-a spus,ci sifilisului (care a dus la comotia cerebrala), care facea si face ravagii. Vai de capul lor cu totii !!! Dar traiau cu totii in Elvetia. In concluzie, sa nu credem ca, sintem mai prejos ca personalitatile lumii, este vorba numai, de conjunctura. Sa fim mindrii si demni, caci nu sintem nici mai rai, nici mai buni ca oricare altii, din virful societatilor, din toate timpurile.Eu am scris de viata particulara, nu de viata lui politica. Capul sus, pieptul inainte!! ! papapa

joi, 28 mai 2009

Gloria Gaynor I will Survive (l979)

Victor Atanasie Stanculescu


Cu toate ca, nu am vorbit niciodata cu gen Victor Atanasie Stanculescu, ci numai am lucrat la u.m. pe care o vizita des impreuna cu Ceausescu (o data pe an) si el personal ne vizita de citeva ori pe luna, m-a impresionat in mod amar destinul acestui om, militar de cariera, din tata in fiu. Era un domn si este, acum 26 de ani, inalt, subtire, cu ochii albastrii, prezentabil cu vipusca rosie la uniforma militara albastra de general cu banda rosie la chipiu. Multe doamne se uitau la el visind roz, mai ales cele care, nu duceau grija zilei de miine (gindeam eu, caci aveau mincarea asigurata de la parinti de la tara). Asa era gindirea atunci, meschina. Dar, mai multe dintre noi, cum am mai scris, gindeam ca atunci, cind vrea sa-si faca aprovizionarea fara bani, venea la noi la u.m., caci aveam crescatorie de porci, vaci, vitei, gaini, si cu aceasta ocazie isi umplea portbagajul, cu toate bunatatile din acel timp, de deabia se urnea la plecare masina. Dar noi aveam de suferit, caci trebuia, sa raminem peste program sa facem planul, caci dimineata ce ocupam cu munca administrativa in vederea venirii lui, care nici nu ne baga in seama. Maturam toata lumea civila, indiferent de functie, curtea unitatii, varuiam pomii si bordurile, frecam utilajele cu smirghel pentru a indeparta rugina, apoi, a le vopsi de cite ori venea, chiar saptaminal, si multe alte lucruri de care nu-mi mai aduc aminte. Cind auzeam ca vine la u.m. pentru a verifica(sanchi) cum merge productia, stiam ca vine pentru aprovizionare, caci spuneau soldatii ca vor taia 2-3 porci, 2-3 vitei, vor mulge vacile sa umple bidoanele cu lapte, galeti pregatite cu oua, gaini taiate, pui, giste, toate pentru sefii nostrii si tov. General. Poate l-au ajuns blestemele noastre. Dar se spunea la Europa Libera ca, mama lui este la o casa de batrini, amarita si parasita de fiul ei mina dreapta a lui Ceausescu(stiti ce se face cu mina dreapta, se sterge la f.) Dar, acum citiva ani buni si sotia lui s-a sinucis, aruncindu-se de la etaj, demoralizata de procesele intentate sotului ei gen.V.A.Stanclescu. De curind, s-a casatorit cu o femeie frumoasa de cam 4o de ani(l-am pierdut si pe asta!!!). El are acum peste 8o ani si cred ca ce s-a spus la tv. este adevarat. Aceasta condamnare la inchisoare echivaleaza cu o condamnare la moarte. Eu stiu ca, a facut multe lucruri bune la revolutie, si reusita revolutiei se datoreaza si lui(cind a sfatuit fam.Ceausescu sa plece cu elicopterul , ca sa fie rateze scaparea cu fuga). Dar a gresit la Timisoara si degeaba a facut bine apoi dupa revolutie. Totusi, a avut caracter fata de alti participanti la revolutie(va amintiti episodul de la proces, cind Ceausescu a spus, ca este un tradator in incapere, de el era vorba).Vedeti(ma uit acum la conf.de presa sustinuta de gen. Stanculescu) ce elegant imbracat este gen. si ce bine ii sta, e un domn. Vorbeste despre rev.si spune ca avea 8 societ.comerciale de stat, in subordine printre care si u.m.a noastra, mindria armatei, caci se faceau pentru export(pt.plata datoriei Romaniei), baterii de avioane de bombardament si de vapoare, reparatii radare militare, tancuri, confectii mitraliere, rachete( tehnologie veche ruseasca din l96o).Are demnitate si zice ca, in loc sa fie condamnat la moarte prin impuscare pentru ca este general e bagat la inchisoare linga infractorii de rind pentru l5 ani.Ii pare rau ca a dat puterea din mina pe mina hotilor, mai bune o pastra el, pentru a face bine poporului(cine stie ce facea cind se vedea la putere, impunea dictatura militara).Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

miercuri, 27 mai 2009

Cliff Richard Eurovision l968 locul 2(voturi cumparate pt. Spania de Gen.Franco)

Calistrat Hogas si fata lui Sidonia (cetatean de onoare, al orasului Piatra Neamt)


Fotografia lui Calistrat Hogas. Fata lui Calistrat Hogas, Sidonia Hogas, cea mai mica, maestra profesoara de pian la Piatra Neamt a fost vecina cu noi, cu unchii mei la care stateam in perioada l954-l956. Era o batrinica slaba(uscativa), care nu vorbea cu nimeni, numai saluta. Statea intr-o casa de chirpici, gata sa cada, avea foarte multe pisici, care care le tinea in casa, cu plasa de sirma la geam. Vesnic erau citeva pisici pe plasa. O vedeam in curte, unde intr-un lichean spala mereu presuri, cred ca murdarite de pisici. Ea nu statea in casa memoriala Calistrat Hogas, deoarece nu a vrut sa o predea regimului comunist.In l939 a transformat casa in Muzeu, dar comunistii cind au venit au vrut sa o ia, dar dinsa s-a opus si atunci a fost data afara din casa aratoasa, a tatalui ei unde a crescut. Mai tirziu in l967 am aflat ca a dat-o statului(in acte) pentru muzeu. Dar a dat-o cind a vrut ea, nu cu forta. Atunci in anii l954-56, Casa Memoriala Calistrat Hogas era cea mai faloasa din capatul strazii Lenin (inainte Stalin), acum nu mai apare asa faloasa, din cauza noilor constructii. Atunci fusese lasata in paragina. Numai dupa ce a predat-o domnisoara Sidonia Hogas a reinceput sa fie intretinuta de stat, mai bine.Domnisoara Hogas(cum ii spuneam toti vecinii, cu respect), niciodata criticata de nimeni(pt.pisici), care si-a cheltuit toti banii pina la moarte, pentru hrana acestor animale nevinovate, asa batrina si neputincioasa cum era, a facut fronda regimului comunist. Dar despre dinsa, am mai scris si o sa mai scriu. Am considerat ca punind poza lui Calistrat Hogas, e bine sa spun si faptul ca am fost vecini cu domnisoara Hogas, pedepsita atunci pentru vina de a fi" fata lui tata", si nu a vrut sa predea casa regimului comunist. Pina la urma a predat-o, dar cind a vrut ea. Cinste ei !!! Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

luni, 25 mai 2009

Sandie Show-cintareata desculta care nu a avut priza la noi romanii, caci abia ne incaltasem si nu eram dispusi sa ne descaltam

Pamflet As vrea sa fiu un barbat adevarat !!!


Acest articol il scriu tot aici,caci imi e teama ca ii sperii pe cititorii noi. Uitindu-ma in jurul meu mai cu atentie, am vazut comportamentul barbatilor adevarati, cei respectati de ceilalti si respectabili, persoane de incredere in conducerea la nivel mic, mic de tot. Ce mult as fi vrut ca sa fiu si eu, apreciata sa fi fost barbat. Pentru mine e nimic faptul sa-si bat nevestele cu ura, cu sete, le dau de pereti, fac sac de box, (cred ca se antreneaza sa-i ia centura lui Bute). Asa marcheaza ei, zilele de sarbatori mari religioase, simbetele, duminicile si citeodata in cursul saptaminii. Daca as fi fost barbat, eu imi bateam nevasta nu numai in ziua de Paste, ci si in ziua de Craciun, asa ca sa o vada toata lumea, nu intre peretii holurilor de bloc. Dar apetitul domnului pentru bataie, este intretinut de ea(crede ca nu simte, dar ii e rusine ei, de vecini sa tipe), victima nu scoate un sunet, cu toate ca rasuna blocul de busiturile de pereti. Eu daca as fi barbat, un barbat adevarat,as arunca-o si de tavan, nu numai de pereti. Si cind ar cobori as primi-o cu o rafala de pumni, caci asa pe orizontala ca toata lumea, nu are efectul ca din verticala. Asa mi-as cistiga respectul tuturor, cind ma vad vecinii, ma inconjoara cu admiratie, imi da toata consideratia necesara, ce mai sint un barbat adevarat ! Dar ce sa fac daca nu sint barbat, caci in afara de sarbatorile mari religioase, in afara de simbete si duminicile mi-as bate nevasta, ca sa-mi arat forta inteligentei mele, in fiecare zi a saptaminii, si cum v-am spus as arunca-o si de tavan, apoi as primi-o cu dragoste in pumni. Ca sa ma vada toata lumea si sa nu cumva sa le scape, acest mirific spectacol as pune si pe cineva un admirator, al meu sa filmeze, ca sa ramin pentru posteritate, sa ma invidieze toti barbatii adevarati, sute de ani. Sa nu-mi poata nimeni copia stilul, caci eu detin patentul.Dar ce pacat, ca nu sint barbat, si nu ma pot bucura si eu de cea mai sincera apreciere, sa fiu admirat si copiat. Aceste brute,caci animale e jignitor pentru acele fiinte nevinovate si blinde, nu ar avea acest curaj si mindrie,daca ceilalti din jurul lor i-ar izola, nu i-ar mai baga in seama, poate ar intelege ca nu sint:"oameni de bine". Dar cu prostii nu ai ce face, ei le dau mai mare atentie si considerate, si se erijaza in exemple si toti ceilalti trebuie sa-i stie de frica. Ei ar putea sa fie izolati,precum trintorii in stupul de albine, cind nu mai e nevoie de ei. Dar eu ramin cu regretul ca nu sint barbat, asa ca acesta din pamflet, un barbat adevarat, exemplu pentru toti. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

duminică, 24 mai 2009

Blonda si kalasnikov

Kalasnikov piratat


Kalasnikov-ul, piratat
• rusii spun ca pierd anual 360 de milioane de dolari • celebra mitraliera se mai „produce“ în Bulgaria, China, Polonia si Statele Unite • Mihail Kalasnikov, tatal celebrei mitraliere rusesti, este indignat de situatie •
Mihail Kalasnikov, tatal celebrei mitraliere rusesti, este indignat de faptul ca aceasta arma de asalt este contrafacuta în mai multe regiuni din lume, pretinzînd chiar ca îi cunoaste pe vinovati.
„Se folosesc de aceasta marca, de renumele sau. Este nedrept“, a declarat, în aceasta saptamîna, Mihail Kalasnikov, 87 de ani, în cadrul unei conferinte de presa la Ijevsk, oras din Muntii Urali situat la 1.300 de kilometri de Moscova, unde se afla uzina Ijmas care fabrica renumitele arme ce-i poarta numele, dupa cum relateaza AFP. Potrivit responsabililor din cadrul Ijmas, pierderile anuale ale uzinei cauzate de fabricarea Kalasnikovului în Bulgaria, China, Polonia si în Statele Unite se ridica la 360 de milioane de dolari (260 de milioane de euro).
„Este o problema majora pentru noi. Este împotriva legilor internationale“, a adaugat directorul uzinei de armament, Vladimir Grodetki, în fata jurnalistilor straini invitati la fata locului cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la iesirea de pe liniile de productie a primului Kalasnikov AK-47. „Ma mira ca se reactioneaza întotdeauna la piratarea CD-urilor si a DVD-urilor, dar n-am vazut niciodata aceeasi reactie în tarile care produc exemplare contrafacute ale Kalasnikov-ului“, a acuzat Vladimir Grodetki, evocînd criticile americane vizavi de pirateria rusa din industria muzicala si a filmului.
Ijmas fabrica în fiecare an aproape 100.000 de arme semiautomate Kalasnikov, în timp ce în alte uzine din lume sînt produse, în acelasi interval, 900.000 de exemplare contrafacute, sustin oficialii fabricii de armament ruse, care insista ca doar „adevaratul Kalasnikov“ este de buna calitate.
La originea acestei asa-zise contrafaceri se afla licentele de fabricatie ale Kalasnikov-ului, cedate cu generozitate de catre URSS fostelor tari comuniste în timpul Razboiului Rece. Dupa destramarea URSS în 1991, aceste tari au continuat sa fabrice binecunoscuta arma si au vîndut-o sub alte nume, uneori la preturi mult mai mici decît producatorul rus, noteaza AFP.
„Este un punct sensibil pentru ei. În perioada comunista, statul sovietic nu a încercat sa breveteze modelele pe care le crea“, explica Richard Jones, publicist al revistei britanice specializate în armament Jane's Infantry Weapons. „Celelalte tari produc aceste modele si le vînd mai ieftin“, adauga el.

De 5 ori mai ieftin

Pretul unui Kalasnikov fabricat în Rusia este de 400 de dolari (291 de euro), fata de 80 în China sau 120 în Polonia, afirma responsabilii uzinei.
Compania bulgara Arsenal este o veritabila bestie neagra pentru producatorul rus: fabrica pustile de asalt AR si SLR, foarte asemanatoare Kalasnikov-ului, atît în Bulgaria, cît si în Las Vegas (Nevada, SUA). Compania bulgara, contactata de AFP, nu a raspuns acestor acuzatii.
„Statele Unite cred ca pot face tot ce vor“, a criticat Nikolai Bezborodov, unul dintre cei care au colaborat la creatia Kalasnikov-ului.
În ciuda acestor neajunsuri, uzina rusa exporta productia sa de arme în 15 tari. Anul trecut Ijmas a semnat un contract cu armata din Venezuela pentru livrarea a 100.000 de mitraliere Kalasnikov, în cadrul unui acord comercial militar mai amplu, estimat la o valoare de 3 miliarde de dolari. De asemenea, în acest an va începe în Venezuela constructia unei uzine care sa fabrice celebra arma semiautomata.
Afacerile imitatorilor Kalasnikovului denuntate de Rusia se prezinta si ele destul de bine. Irakul a anuntat recent ca a semnat un contract cu China pentru livrarea de mitraliere Kalasnikov, cu care vor fi echipati politistii irakieni.

sâmbătă, 23 mai 2009

Sint invidioasa !!! (amintiri din perioada cind am lucrat in armata, laboranta(l98o-l998)

Foto Mihail Kalasnikov
Vad la tv. cit de performante din noile arme Kalasnikov, si mor de necaz. Noi mai ales femeile ne-am chinuit cu vechile Kalasnikov, dinainte de cel de-al doilea razboi mondial cu care mergeam la trageri. Erau rudimentare, aveau numai 5 gloante, si la fiecare din ele faceam manevra de reincarcare. Dar acum, cu tragere la foc automat cu mii de gloante pe minut, pare o nebunie pentru noi. De atunci gindeam, ca eram sortiti mortii, cu arma in mina. Dar despre aceste aventuri cu Kalasnikov am mai povestit si am sa mai povestesc. In orice ca, eu in atmata eram in scripte pistolar (nu am tras decit o data cu pistolul), dar ce conta? Trebuia sa fim la numar.In armata reactionezi automat ca cei din jur, nu gindesti cu propriul cap, esti in gloata depersonalizat. De la batrinul Kalasnicov imi aduc aminte numai de ranile de la umar, chiar cu batista pusa pe umar, sau de pozitia culcat pe ger, pe o patura militara( doamnele mai au si anumite probleme, chiar avorturi ilegale), simtind sub mine, pamintul inghetat sau gheata. In privinta performantei, daca din gresala din cinci, reusam sa ochesc l sau 2 in tinta(formata de un panou de carton in forma de bust de om).Stateam de dimineata pe la 7,3o pe ger si ceata pina pe la ora 2.Pentru noi femeile era mult. Dar atit puteam, atit faceam, cu critica la sedinte eram toate invatate. Dar ce bine ar fi fost sa primim, arme performante ca acum. Cine stie incotro ocheam si poate pe cine nimeream, cu atitea focuri pe minut. V-am inveselit, dar a fost adevarat(in anii l98o- l989). Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

vineri, 22 mai 2009

Lionel Richie Hello

Scumpii mei, cititori ! (foto google -hoti)


Am pus aceasta poza, pentru a va atrage atentia asupra citorva cuvinte, pe care vi le voi adresa. De-a lungul ultimului an am vrut sa reduc nr.blogurilor, dar nu am reusit din cauza nr.mare de cititori, care au continuat sa acceseze si blogurile anuntate ca le inchid. Am in fiintat noi bloguri caci, am fost sanctionata de blog post Singurafelina, Felina, Floaredecolt, pentru ca am accesat Falung gong de la publicitatea mea. Apoi am fost atentionata de You Tube sa nu mai pun muzica(ati vazut la Beatles). Si m-am refugiat mereu in infiintarea altor bloguri si la weblog, singurafelina si odoricaion. Eu am vrut sa aduc din trecut alte evenimente politice, legionare, securisto-comuniste in artentia dvs. Viata familiei noastre si istoricul orasului nostru bazat pe Debie din anul l775. Am folosit scrisul pentru a arata si degringolada societatii de acum, faptul ca unii romani nu au putere, sa se opuna infractiunilor de orice fel. Scrisul este arma mea, mai tare ca pumnalul sau glontul. Sint acuzata ca articolele mele sint prea dure(inca nu au vazut tot).Dar spre surprinderea mea, nici Armata, nici Securitatea, nici Urmasii Legionarilor de frunte, nici evreii, nu au reactionat ca o anumita minoritate. Nu mi-am impus niciodata punctul de vedere, am lasat cititorii sa judece.Vreau sa spun ca ma rezum la 3 bloguri, unde am sa reiau cele mai importante articole. Cu toate amenintarile (nu din partea autoritatilor), nu retractez, nimic. Totul este adevarat, de ce sa mintim in legatura cu istoria noastra, cu trecutul nostru, de la vladica, pina la opinca, oamenii trebuie sa stie, viata noastra de zi cu zi, cu amintirile noastre ( ultimii 6o de ani traiti de mine). Capul sus, pieptul inainte !!! papapa P.S.Acest blog nu este al ND ci al meu personal si reprezinta adevarul, stiut si trait de mine.
Publicat de Odorica

duminică, 17 mai 2009

Lucky Luciano Seful Mafiei din N.Y.(locul 9 in topul celor mai brutali criminali)

Din culisele Mafiei


Foto adevaratul Scarface, jos stinga si Al Pacino in film.
Cu aceste 3 exemple inchei deocamdata relatarile despre Mafia Americana. Mafia in cazinourile din orasul creeat de ei , Las Vegas si nu numai in acest oras, pentru atragerea clientilor miliardari si milionari la jocurile de noroc, prostitutie, droguri aveau neaparata nevoie de artisti de mare calibru, pe care ii protejau si ii promovau. Ati vazut cum si dupa ce Frank Sinatra nu a mai putut sa cinta din cauza batrinetii si dupa ce a murit, cazinoul la care cinta el era prezentat ca locul unde" a cintat Frank Sinatra". Asta ca sa vedeti ca Mafia a promovat, numai valori pentru binele ei in primul rind ( am mai scris, in cele peste looo de articole). Dar acum am vrut sa ma pun la punct pentru acuratete, cu anumite date despre Mafia, la inscaunarea presedintelui J.F. Kennedy. Cind s-a vazut, ca nu mai are nici o sansa, tatal lui a luat legatura cu Mafia pentru a-i ajuta fiul si a promis i locul fiului, ca va ataca Cuba dupa alegeri, pentru a da ajutor industriei de armament a SUA(condusa de Mafia), care era pe butuci. Nu a fost asa si din una in alta, stiti unde s-a ajuns.La omorirea presedintelui. A doua problema pe care am vrut, sa v-o relatez privitor la Mafia a fost ajutorul dat,in incununarea cu succes, la debarcarea trupelor americane in Sicilia Italia, in sept. l943. Acest lucru s-a facut tot cu ajutorul Mafiilor americane si italiene. Americanii au mers pina acolo incit, au eliberat din inchisoare pe seful Mafiei americane Lucky Luciano(l897-l962), a fost gratiat dupa reusita si s-a stabilit in Cuba in l946.A fost dus in Sicilia pentru a organiza acolo, cu ajutorul Mafiei locale,debarcarea trupelor americane. Dar acestea sint mentiuni de culise, foarte interesante care pe mine m-au fermecat, atunci acum zeci de ani, cind le-am citit. Cartile le-am dat, caci nu am mai avut loc cind m-am mutat si pe google nu gasesc ,ceea ce vreau si la pagina unde trebuie sa fie raspunsul, se face apel la noi cititorii sa scriem de parca am fi "Enciclopedii ambulante". In mare, noi stim, dar trebuiesc date precise, care in ani se uita. Capul sus pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica la 01:37 0 comenta

sâmbătă, 16 mai 2009

Mafia Americana- Hoffa - Frank Sinatra


Foto filmul Casablanca
Cum am promis am pus si al trei-lea mare cintaret, sus tinut de Mafia Americana. Frank Sinatra a fost in conducerea mafiei, a luat parte la sedintele "de lucru", unde se luau deciziile cele mai importante. Si el a fost subiectul unei asemenea sedinte pentru lichidarea lui. Apoi Mafia a anulat in ultimul moment actiunea. Mafia a avut mina buna in privinta cintaretilor, de valoare pe care i-a descoperit si sustinut.Dupa anii prohibitiei,( l9l9-l933)fiind imbogatita a inceput sa se lanseze in domeniul constructiilor, in toata America. Asa ca Mafia a fost cea care a organizat manifestatii mari, de strada ale sindicatelor. In l932 Sindicatul camionagiilor prin Hoffa a apelat la Mafia cind nu a mai putut face fata violentelor indreptate impotriva lor. Sindicatul camionagiilor, cel mai mare sindicat din tara, a platit taxa de protectie clanurilor Scarface, Bonnano, Gambino, etc.. Din cauza unor neintelegeri cu Mafia, la 3o iulie l975, liderul Sind. Camionagiilor, Hoffa a fost dat disparut. Nici pina in zilele noastre, neaflindu-se unde este cadavrul. Sint mai multe presupuneri printre care ca, a fost asezat la temelia unei mari constructii si apoi s-a turnat beton. Asta deoarece Mafia detine controlul asupra constructorilor din Americare si patroneaza sindicatul lor.Sind. Camionagiilor si al Constructorilor beneficiaza de conditii avantajoase de lucru. De aceea de la implicarea Mafiei in aceste sindicate(si altele) se fac demostratii de mare aploare, la arestarile din conducerea Mafiei, caci ei sint cei care ii sustuin pe muncitori in conditiile de munca avantajoase. Si orice schimbare la virf, le creaza dezavantaje sindicatelor. In privinta lui Frank Sinatra, cind au construit Las Vergasul, Mafia a dat exclusivitate, la cel mai mare si mai renumit Cazinou, pentru a sustine concerte, Frank Sinatra,( actor, cintaret, interpretul melodiei din Casablanca(l942) cu Ingrid Bergman si Humphrey Bogart (l899-l957), melodiile de succes: My way, NeW York , N.Y., Strangers in the Night). Asa ca Mafia a fost atenta tot timpul, pentru a cistiga cit mai mult de la sindicate, cintareti, oameni de cultura. In l976 fiind la un laborator, acolo am citit cartea lui Valachi(primul care a tradat Mafia), despre viata lui de mafiot si m-a fascinat. De atunci am citit mereu literatura destre Mafia de la inceputirile ei in Italia in anii l77o printre carbonari(cei care faceau carbune in padure pentru a vinde in orase) si care au hotarit sa se razbune pentru nedreptati, viata lui Paganinni, curier al Mafiei(cel putin). Si odata cu emigrarile in America exportul Mafiei "Mina Neagra" in America. Vedeti ce subiecte interesante sint acesti Mafioti? Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

miercuri, 13 mai 2009

Dean Martin(l9l7-l995) nerecunoscind apartenenta la Mafia spunind ca relatia este "favor contra favor"

Chicago, inima Mafiei !!! (anii l92o-l93o)

Asa cum am promis, in 3 zile am sa prezint 3 mari artisti preferati de Mafia Americana. Primul, Louis Armstrog (l9ol-l97l), copil de culoare sarac, cu inceputul vietii petrecut pe strada. In perioada prohibitiei (l9l9-l934), a fost remarcat de Mafia Americana, devenita tot mai puternica prin imbogatire, datorita oportunitatilor oferite de prohibitie. A fost indragit si sustinut de ei din toate punctele de vedere. I-au rematrcat talentul ca trompetist si cintaret vocal de jazz care era si el la inceputuri. In speluncile ilegale, de la subsolurile cladirilor din Chicago, pe linga bautura, droguri, prostitutie, consumatorii aveau si sansa de a-l asculta pe favoritul Mafiei cintind jazz, muzica la moda( rafinata si de bon-ton), Louis Armnstrong. Despre Louis Armstrong am citit prima data in l965 o mica carticica, despre viata lui(la venirea in tara noastra pt.un concert), si l-am indragit citindu-i viata de negrisor sarac, ducindu-si copilaria amarita pe strada. Prins cu un pistol, a facut 2 ani de scoala de corectie. Dar i-au prins bine, caci acolo a fost remarcat si s-a perfectionat. Tot raul este spre bine.Cu aceasta prima carte, despre viata oamenilor, am prins dragul de a citi povestile de viata, ale tuturor a caror carti, mi-au picat in mina. Si nu-mi pare rau. Citeam in curte, in sezlong, intre flori si sub cais. Amintiri frumoase. Acesta este primul din cei 3 mari artisti care au fost "pupilele" si colaboratorii sau locotenenti, Mafiei. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

marți, 12 mai 2009

Louis Armstrong(l9ol-l97l) copilul de suflet adorat al Mafiei Americane

Monstrii sacrii din muzica, ai Mafiei Americane


Foto. All Capone.In urmatoarele zile, am sa va aduc aminte de 3 celebri cintareti americani, lansati de mafia americana. Doi, au fost membrii ai mafiei participind la sedintele unde se luau decizi de viata si de moarte. Insasi celebra adunare din padure in anul l96.. .Ca sa nu fie deranjati au pus in curmezisul drumului forestier, copaci grosi. Dar a fost un tradator totusi si au fost inconjurati pe FBI. Erau toti capii mafiei, multi au scapat cu fuga. A batut la ochi si zecile de masini se lux intrate in padure. Unul dintre monstrii sacri ai muzicii americanea, fost obiectul de lucru al mafiei (cu coasa), dar a scapat, nu stiu cum, dar nici lui nu-i venea a crede. S-a zvonit ca dupa moarte se va afla, adevarul despre Mafia la virf Americana, dar nu a lasat nimic scris, de frica represaliilor asupra familiei. Mafia si-a luat avint si s-a imbogatit in perioada prohibitiei l9l9-l933. Presedintele, Franklin Roosevelt a abolit prohibitia. Acel presedinte, de care v-am mai povestit paralizat in carucior cu rotile(EBA spune electric), dar cu amanta sic ! Mafia a incurajat jazul, lansind un mare cintaret de culoare in anii l92o. Datorita prohibitiei, a fost incurajata coruptia si criminalitatea. Prohibitia a dezvoltat alcoolismul, tocmai pentru ca era interzis si 4 din lo barbati in virsta, americani in l96o erau alcoolici, asa s-a stabilit la o statistica. Dar referitor la cintareti si artisti sint multi, dar eu i-am amintit pe acestia, caci la vremea respectiva, credeam ca sint cele mai bune voci, ca niciodata nimeni nu-i va inlocui. Am avut dreptate, caci sint staruri, monstrii sacri ramasi pentru vesnicie. Capul sus pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica la

luni, 11 mai 2009

The Beatles - Rock and Roll (l964)

Scapati-ma ,de reportajul de front !


Scapati-ma de stilul din care nu pot sa ies, stil de reportaj de front. Daca nu eram obligarta sa scriu de foarte tinara, pentru muncitori, scurt si cuprinzator nu ajungeam in acest stil profund nesuferit mie. Cind gasesc pe cineva care stie ceva despre scris, intreb mereu daca ma poate ajuta, sa scap de stilul de reportaj de front. Daca acum si nu in l974 cind am pierdut, s-ar da un concurs, eu as avea handicapul acesta, de care nu ma pot debarasa. Stilul de front fara briz - brizuri, stil comunist pentru toata prostimea, stil, scurt si cuprinzator.Ce v-as mai scrie cu haz in pamflete de tot risul, despre anumite situatii pe care le-am trait, cu inflorituri dar nu pot. Vreau sa scap, de acest stil nesuferit care, era bun in era comunista, dar acum cind oamenii au nevoie de destindere, nu este decit un handicap urit, care pe mine ma roade, caci nu-mi da posibilitatea, sa ma desfasor, sa dau drumul la tot umorul, de care sint in stare.Mai ales cind, vad natingii cu priviri superioare, de parca se gindesc la treburile lumii si cind ii intrebi ceva, se invirtesc ca un titirez in care a dat strechea sau care are boala lui Calache. Ce poate fi mai ris ca acesti bezmetici imbecili, care detin adevarul lumii intregi, dar nu-l impartasesc la nimeni? Dar o sa ma multumesc,cu un jurnal de front. Imi promit la inceput de articol, ca fac si dreg, imi iau angamentul dar, la urma reiese un fiasco total. Ajutor !!! Capul sus, pieptul inainte!!! papapa
Publicat de Odoric

sâmbătă, 9 mai 2009

Clarificari necesare

Cred ca v-ati distrat destul si acum va expun un cintec de front care, sa va mobilizeze la munca, (acest cintec de front, a dat numele rachetelor Katiusa cu 5 aruncatoare de flacari, cu care au cistigat rusii in mod hotaritor, al 2-lea Razboi Mondial).Cintecul a fost creeat chiar pe front, de soldatii rusi care si-au lasat iubitele(Katiusele) acasa si au plecat la razboi(al 2lea).Va urez SUCCESURI !!! Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

9 mai la rusi

Semnificatia Zilei de 9 Mai pentru Romani



Cu multa durere in suflet, constat ca romanii au uitat ceea ce inseamna pentru ei ziua de 9 mai. Mijlocele de informare – printr-o propaganda desantata – au reusit sa-i faca pe romani sa uite ca acum 128 de ani, Romania si-a proclamat independenta de stat. Toata mass-media vorbeste doar despre "ziua Europei". Nici un cuvant macar nu se aminteste despre actul de la 9 mai 1877! Probabil, stapanilor de azi ai poporului roman le e teama ca acesta sa nu-si aminteasca faptul ca a fost odata independent – mai ales ca aceasta independenta acum este profund stirbita si in curand va fi doar o amintire: odata cu anexarea tarii de catre U.E.

In fond, ce inseamna aceasta "zi a Europei", pe care o sarbatorim cu atata fast: concerte, manifestari "culturale" gen "saptamana diversitatii", expozitii etc.? Pur si simplu, este vorba despre "sarbatorirea" capitularii Germaniei naziste in cel de-al doilea razboi mondial. Cel putin pentru o mare parte din europeni – ramasi sub jugul sovietic – numai despre o zi de "sarbatoare" nu poate fi vorba! Cu atat mai putin pentru germani, care au avut cel mai mult de suferit, ca tara infranta: divizarea teritoriului si o ocupatie straina de 50 de ani, deportarea a milioane de germani in Siberia etc.

Acest articol a fost scris pe marţi, mai 9th, 2006 la 6:31 pm şi este înscris în UE si Romania. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

vineri, 8 mai 2009

9 mai

8 mai l924


De 2 zile ma chinuiesc sa gasesc pe google adevarata istorie a PCR. Eu stiu ca a fost infiintat in 8 mai l924 in strainatate, prin reprezentanta.Nu intru in amanunte sa nu spun vreo prostie. Dar comunistii au spus sa se consemneze 9 mai, pentru a fi asimilata cu ziua Independentei 9 mai l877, cu 9 mai l945, sfirsitului celui de-al 2-le a Razb. Mondial.Istoria comunista a ramas masluita. M-am inscris si pe wilkipedia dar nu stiu pentru mine multe amanunte, dar sa mai pun si eu. In schimb am gasit pe primul sef al Securitatii Romane Gheorghe Pintilie pe adevaratul nume, Timotei Bodnarenko(l9o2-l985) Seful Securitatii Romane in anii, l948 -l963, nascut la Tiraspol. Calaul nostru de baza. Dar am ratat acest articol si de necaz am zis ca, este mai optimist si antrenant cintecul lui Rita Pavone, ca sa plecati dimineata cu dreptul, bine dispusi, cu o melodie usoara de fredonat in minte.Sa plecati in pasi de dans ca Rita Pavone, sau cu melodia in minte" Bongola", cintat de Wilma De Angelis. Va este mai de folos buna dispozitie, decit istoria PCR.Va spun un secret: si eu am dansat ca Rita Pavone adineauri, chiar daca n-am ureche muzicala si cred ca mi-a iesit dansul, nu intocmai ca ea, dar pe acolo.Sic ! Sic ! Sic !Nu fiti rautaciosi !!! Nu priviti inapoi cu minie! Capul sus, pieptul inainte !!! papapa P.S.Rita Pavone a venit la noi la Bucuresti si a a vut concert dat la tv.

joi, 7 mai 2009

Rita Pavone "Viva la pappa col pomodoro " l963

Wilma De Angelis Bongola, Bongo Cha Cha Cha (l96o)

Palma de Mallorca (Spania)



Palma de Mallorca, este localitatea indragostitilor. Dar cum dragostea perfecta este cea neimplinita, asa s-a intimplat si cu cuplurile celebre. Dar cel mai celebru cuplu de la Palma de Mallorca, a fost intre George Sand(l8o4-l876) si Frederich Chopen(l8lo-l849). Formind un cuplu de indragostiti lo ani (l837-l847). Chopen fiind bolnav grav de TBC pina la urma a fost alungat impreuna cu iubita sa George din statiune(iarna l837-l838). In orice caz ea vesnic indragostita isi gasea mereu iubit la capatiul actualului amant.La Venetia in l934 la capatiul lui Alfred de Musset(l8lo-l857) l-a gasit pe dr. Pagello. Dar aceasta scriitoate cu nume de barbat luat dupa primul amant, Sando a spuns un slogan valabil oricind:"Fiintele slabe, nu traiesc decit din spaime si presentimente. "Avea un caracter puternic facea ce voia si in per. anilor l83o 4o, 5o la Paris, umbla imbracata barbateste, fuma trabucuri si era mereu inaintea concetatenilor cu cel putin un pas. A participat activ la Revolutia din l848. Va aduceti aminte cum am mai scris ca Chopen pe patul de moarte a chemat-o sa o mai vada odata si la venirea solului, in timp ce era pictata de Delacroix, a spus plina de dispret :" Continuati d-le Delacroix". Ah ingratele de femei, cu suflet de barbat. Oare, are dreptate aria :Cozi fan tute?".Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

marți, 5 mai 2009

Transferarea pe blogpost "Felina" a tuturor articolelor cu continut social


Aici pe acest blog,Felina ma rezum la un mic jurnal, in care vreau sa arat in arrticole luate din urma cu ani, cum se dezvolta si in lumea celor fara educatie si pericolul la care duce, birfa si minciuna. A lasa lucrurile sa evolueze nu este o alegere buna, caci gurile spurcate, inventeaza mereu noi invinuiri. E gresita teoria ca birfa trebuie lasata, caci se stinge de la sine. De aceea v-am tot batut la cap, cu acest mare defect valabil si la case mai mari. E nefericita alaturarea dintre niste scurgeri ale societatii, cu cazul Eminescu de care v-am mai povestit. Tot asa d-na Eleonora Slavici, a doua sotie a lui Slavici, a antrenat toate personalitatile de cultura din Bucuresti, pentru a-l duce pe Eminescu la balamuc, Spit Marcuta. In 3 febr. l889, Eminescu al nostru a fost hingherit ca pe un ciine turbat, la baia publica, pentru a fi prins si dus la balamuc. Toti au fost contra lui, in frunte cu Titu Maiorescu.Asa efect, a avut aceasta birfitoare mincinoasa Eleonora. Eminescu fiind avertizat s-a pitit, la Baia Publica din Bucuresti, unde s-a dezbracat in pielea goala, s-a bagat sub dus fierbinte pentru a nu fi prins. Dar a fost alergat dezbracat, de o armata de netrebnici, ore in sir pina s-a venit de la Marcuta cu camasa de forta. Acolo cum stiti in dim. zilei (orele 4-5)de l5 iun.l889 a fost omorit cu un bolovan, aruncat de un nebun. Vreau sa aveti mereu in minte unde duce gura spurcata a unei birfitoare. Eminescu Dir. de ziar, "Timpul", al Partidului Nationalist Conservator, jurnalist politic,care intrece faima de poet, pentru cei care-i studiaza opera politica.Nu cred in teoria conspiratiei. In ziarul sau, Timpul, a dezbatut problemele grave ale tarii de atunci si de acum.Incepind de la Razb. de Independenta l877-l878, Congresul de la Berlin, rascumpararea Cailor Ferate Romane, Noua Constitutie, Legea electorala !!!,Bugetul tarii !!!, Infiintarea Bancii Nationale, Darile, Inamovibilitatea magistratilor !!!!Politica Externa a Tarii.Personalitatea lui Eminescu(ca om politic), este uriasa, in calitatea sa de Dir.Timpul, in probleme sociale si politice. Chiar daca a avut o perioada de debusolare, din cauza doar ca, gindea prea mult la binele tarii, nu trebuia ca o femeie slaba la minte, sa militeze pentru ducerea lui la Marcuta, intre nebunii cei mai periculosi. Eminescu nu suferea femeile(va mirati), de aceea ura pisicile caci, spunea ca seamana cu femeile. Fiintele interesului. Vedeti tocmai o femeie spre rusinea neamului nostru, a semnat condamnarea la moarte in mod rusinos, a acestei persomnalitati, mindria neamului nostru. Nu a avut macar, in ultim ele clipe o detentie onorabila, chiar daca birfa d-nei era adevarata, demna de geniul lui Eminescu. Fiti atenti, daca si Eminescu(lucru trecut sub tacere) a avut parte de un sfirsit tragic si nedemn, din cauza acestui cancer numit birfa, asa ceva ni se poate intimpla si noua. (vedeti exemplul meu).Am reluat articolele cu acest subiect pe blogpost "Felina".Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Cuvint inainte(oameni slabi la minte si rromi periculosi)


Imi cer scuze ca v-am torturat, cu anumite articole din viata de zi cu zi. Dar am scris pentru a nu uita evenimentele. Cind de foarte tinera, la angajare mi s-a spus sa fiu atenta la comportamentul oamenilor, pentru a-i critica la brigada artistica, a trebuit pur si simplu sa inventez caractere murdare sau semimurdare pentru a reusi sa-mi duc la bun sfirsit sarcina.Criticam numai barbatii, caci venise decretul cu interzicerea avorturilor,oct.l966, si se zicea sa nu suparam femeile, sa tragem pe barbati chiar daca ei sint mai destepti. M-i se spunea mereu ca la usa raf. sint sute, mii care voiau sa-mi ia locul.Dar apoi anii au trecut eu am lucrat in alte locuri. Totusi mutindu-ma aici la sf. an 2oo2 , am vazut ceva ciudat in apr.2oo3, cu o zi inainte de Paste. Auzind voci pe hol, m-am uitat pe ochisor si am vazut cum 2 femei de vizavi si lateral dr. nu lasau femeia de serviciu sa spele l, trebuie sa intre in atentia mea. Eu am un fler deosebit la oameni, ii stiu pe prosti, dintr-o ochire.Dar in aceea perioada eram mai bolnava si ocupata cu procesele d-lui Constantinescu la Strasbourg.Pentru mine era o oportunitate extraordinara,sa fiu in centru caracterelor murdare. Ca sa nu uit, neavind calculator am cautat sa fac, un reportaj de front la masina de scris. Am considerat ca, acest comportament aberant ascunde multe, ca merita toata atentia mea. Era usor lucru de facut, nu trebuia sa merg in alta parte, sa trag pe cineva de limba, era suficient sa ma uit pe ochisor sau pe geam cind auzeam zarva mare.De obicei nu ma incurc sa pierd vremea, atit timp cit nu mi se atrage atentia. Acel fler al meu, mi-a spus ca fara nici un fel de oboseala totul venind de-a gata, merita macar atita osteneala. Am apreciat ca romanca, are un caracter urit, imbracat intr-o camasa alba imaculata de "doamna". (Nu am aflat nici acum cum se numeste.) Asta pentru inceput, caci atunci nu m-am gindit ca,degetelul ei acuzator scoate in lupta adevarata, bandele de rromi in fractori . Cu gurita ei spurcata, implicit cu ajutorul barbatului, cam slab la minte care apara onoarea de familist si mai ales prin alegerea unui rrom sef de scara. Va dati seama de functie importanta, au fost adusi din tiganie rromi pentru a creea atmosfera necesara infractiunilor. Facind mirosuri pe linga bloc, tipind ca mahalagioaicele si indicind cu degetul, ca la centura orasului, s-a creat atmosfera necesara furtului votat, intrarii in casa(nu s-a putut), si a altor nelegiuri de care v-am mai vorbit. S-a mers si pentru umilirea tinarului roman, punindu-l fa faca galagie, noaptea pentru a deranja locatarii. Dar totul v-am mai descris, spre uimirea mea, care nu am mai vazut asa ceva. Tipetele rromilor fara motinv, venite in adevarate hoarde de primitivi, toate acestea facindu-se la indicatiile degetelului. Am incercat sa fac niste dialoguri, intr-o lucrare, dar nu redau toata prostia omeneasca. Cind am luat calculator, am inceput ca sa nu uit sa scriu periodic, fiind inspirata din ce vedeam. Si ati citit cu totii, aceste caractere urite, distorsionate, unde erau implicati rromi, din alte locuri, fiind adusi de rromii colocatari. Acum vreau sa scot o brosura prin care sa arat cum rromii, nu ar putea sa aiba atit curaj fara ajutorul anumitor romani, care au inteles gresit a te pune bine cu rromii, a inventa minciuni. Pentru sociologi sau pentru presa straina(am scris mereu de cirdasia intre romanii, simpli la minte si rromii smecheri pe HotNews), cum se ajunge ca acesti rromi in fractori au curaj sa fure, sa jefuiasca, sa violeze sa impuna teroarea, acest lucru dindu-le curaj de catre cei slabi la minte. Sa-i vedeti cum se gudura, pe linga infractori admirindu-le masinile furgasite in occident, nu stii ce sentimnent sa ai, de mila sau de sila. De aceea, vreau sa fie totul pe un singur blog "Felina", aceasta expunere a mea sa fie Cuvint inainte. Merita toata atentia cum se desfasoara aceasta putere a hoardelor primitive, cu ajutorul romanilor, care asa inteleg sa se puna bine cu ei. Caci sint romani, ei inteleg ca le da girul dreptatii.Am considerat motivat acest cuvint inainte, al meu si vreau sa inteleaga si romanii ca nu aceasta este calea cea buna, calea cea buna este, aceea pe care au practicat-o inaintasii nostrii de ai lasa, fara ai intarita pe rromi impotriva semenilor. Ei fiind lasati in pace si a nu li da nas, inseamna a fi lasati la locul lor in societate. A ingradi desfasurarea de infractiuni, caci atfel ei ameninta cu politia, ca nu sint lasati sa intre peste tine in casa, te ameninta ca te fotografiaza, sa te expuna bandelor. Asta gasesc ceva firesc caci romanii mai slabi la minte, le da girul prin gudurarea la picioarele lor. In aceste peste 5 ani fara nici un efort, am vazut unde duce creerul mic si degetelul muiat in cianura a unor romani, periculosi chiar prin prostia lor. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica

Cind uiti sa-ti pui lenjeria intima !!!

luni, 4 mai 2009

Securistii politicosi !!!


V-am batut la cap cu infractorii tigani, care isi impun legea lor tiganeasca, asupra celor slabi si prosti, care se supun neconditionat lor. Vreau sa va spun ca in anii l95o, cind securitatea KGB-ista instruita la Moscova, facea ravagii in familiile romanesti, pastrau aparentele. Ce vreau sa spun cu asta. Cum v-am mai povestit tata intre anii l956-l959, a fost anchetat de Securitate, care isi avea sediul vizavi de vechiul Notariat de Stat. Pentru o vina nesemnificativa, cum v-am mai spus. Facind normele la Uz.l Mai, a spus lucratorilor sa lucreze mai incet, caci atunci cind vor fi bolnavi, sau obositi poate nu vor reusi sa faca norma si li se vor taia din salarii. Asa ca informatorii infiltrati printre muncitori, l-au denuntat si l-au bagat la sabotaj, contra regimului nou instalat comunist. Dar v-am plictisit destul cu acest subiect, in multe articole.Am depus cerere la CNSAS, dar mi-au spus ca nu am nici o sansa, caci nu am trecut ca vreau despagubiri, pentru acei ani de suferinta si pentru mine. Ce vreau sa spun, este ca apoi Secu. urmarea sa ne ia casa. Cum am scapat v-am mai spus. Dar in cei 3 ani de cercetari la Secu. vreau sa spun ca ei pastrau aparentele. Cind veneau noaptea cu Volga neagra, la 2 sau 3 noaptea, securistul, cu secretarul de partid, de pe Rudului si cu seful de strada care nu statea la noi pe strada(ca sa nu aiba prieteni), salutau politicos. Il invitau pe tata, la o discutie pentru clarificari. Il tineau 3 zile si dupa aceea se refacea la pat, 3 saptamini. Perioada in care nu primea concediu medical, ci numai absente motivate, fara leafa. Sa nu uitam ca acesti securisti, erau tot tarani scoliti la Moscova de KGB. Insa ce este de remarcat, este ca daca, te intilnea pe strada erau politicosi, isi scoteau palaria cu respect, dar aveau bunul simt sa nu te intrebe cum te simti dupa ultima "repriza de batai". Dar vedeti ce in urma sintem acum? cu societatea impusa de tigani, scapati de sub orice comntrol, legal. Ei te bat pe strada, iti urla la geamuri si vor sa intre peste tine in casa. Asta inseamna ca nu este nici o lege, decit legea tiganeasca. De ce dovezi de ce eroism, au dat dovada tiganii fata de tara noastra? Au fost si sint, INDIVIZI CARE S-AU PITIT SI NU STIU ALCEVA, DECIT SA BATA OAMENII, ANIMALE SI SA NU FACA NIMIC, SA FURE, SA IA TOTUL DE-A GATA. I-am urit mereu pe securisti care mi-au intunecat copilaria, caci tata era vaduv si stateam inchisa cite 3 zile in casa.Mai venea vecina de vizavi o batrinica cumsecade, tanti Lina, si imi facea ceai de musetel, pe carbunii aprinsi din soba de teracota(foc pe care tot ea il facea). Ceaiul, il mincam cu piine, unsa cu untura si zahar deasupra sau, cu marmelada. Dar securistii pastrau macar aparentele, caci la noi pe strada au fost putini, care au scapat de anchetele securitatii, sau de puscarie pentru reeducare. Unii nici nu s-au mai intors. Cred ca aceste creeaturi de acum, scapate de sub controlul legii, sint mai criminali ca aceea. Cind era luat, un membru al familiei noaptea de securitate, comportamentul politicos, dadea incredere ca, intre zidurile securitatii totul este civilizat, dar de unde? acolo incepea macelul. Intre pereti fara geamuri, sa nu stie nimeni. Si dupa ancheta, care dura si se repeta pe zile intregi, te ducea acasa tot noaptea, te lasa ca un sac de cartofi linga locuinta si te saluta pioliticos. Dar capul sus, pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica Ion la 05:27 0 c

sâmbătă, 2 mai 2009

Traiasca toti tinerii si cei cu suflet tinar ! 2 mai 2oo9

Connie Frencis de acum 4o si... de ani

Scapati-ma ,de reportajul de front !



Scapati-ma de stilul din care nu pot sa ies, stil de reportaj de front. Daca nu eram obligarta sa scriu de foarte tinara, pentru muncitori, scurt si cuprinzator nu ajungeam in acest stil profund nesuferit mie. Cind gasesc pe cineva care stie ceva despre scris, intreb mereu daca ma poate ajuta, sa scap de stilul de reportaj de front. Daca acum si nu in l974 cind am pierdut, s-ar da un concurs, eu as avea handicapul acesta, de care nu ma pot debarasa. Stilul de front fara briz - brizuri, stil comunist pentru toata prostimea, stil, scurt si cuprinzator.Ce v-as mai scrie cu haz in pamflete de tot risul, despre anumite situatii pe care le-am trait, cu inflorituri dar nu pot. Vreau sa scap, de acest stil nesuferit care, era bun in era comunista, dar acum cind oamenii au nevoie de destindere, nu este decit un handicap urit, care pe mine ma roade, caci nu-mi da posibilitatea, sa ma desfasor, sa dau drumul la tot umorul, de care sint in stare.Mai ales cind, vad natingii cu priviri superioare, de parca se gindesc la treburile lumii si cind ii intrebi ceva, se invirtesc ca un titirez in care a dat strechea sau care are boala lui Calache. Ce poate fi mai ris ca acesti bezmetici imbecili, care detin adevarul lumii intregi, dar nu-l impartasesc la nimeni? Dar o sa ma multumesc,cu un jurnal de front. Imi promit la inceput de articol, ca fac si dreg, imi iau angamentul dar, la urma reiese un fiasco total. Ajutor !!! Capul sus, pieptul inainte!!! papapa

Despre anii l957 - l978 anii in plin comunism


Foto Chivu Stoica.
Invidia feminina este bine stiuta. Despre Codoi(Elena Ceausescu) stim destule dar, nu vad de ce nu s-a clarificat si aprofundat ce se spunea ca primii doi copii Valentin si Zoe, nu sint ai lui Nicolae Ceausescu. O fi fost o intoxicare?a Europei Libere? Dar Lenuta noastra, cind in timpul razboiului vindea seminte in gara la Gaesti facea si anumite servicii sexuale soldatilor germani. In orice caz vad ca, nu exista nici un document oficial care sa ateste data, la care a avut loc casatoria civila, intre ea si Nic.Ceausescu. Cu certitudine, nu a avut loc nici o casatorie religioasa. Dar dupa moda de la rusi infiintata de Stalin, si-au luat si ei Ceausestii, medic de familie evreu Abraham Schecher, care s-a(a fost) sinucis din ordinul Securitatii(nu Mosad cum s-a spus). Din cauza ca Pingilica, a vazut dosarele securitatii privitor la relatiile intime intre Codoi si Abraham. Dar Codoi era mereu invidioasa. In anii l97o, a ordonat, sa fie puse camere de luat vederi si in w.c membrilor Com.Central.(voia sa stie tot si ultimul p...) Invidia a facut ca vazind caseta cu Chivu Stoica (l9o8-l975) in pat cu o fata de l6 ani, sa-i ordone acestuia sa se "sinucida". De necaz pentru ca, codoi era vigilenta sa nu cumva sa-i scape ceva. Se apara onoarea Partidului Comun ist. Chivu Stoica a fost prim ministru si Presed. al Consiliului de Stat. Dar la aceea vreme, eu nu eram preocupata de picanteriile din partid, cu toate ca eram vecina cu sora unui membru al PCR de atunci, nascura la Odesa . A venit cu familia odata cu armata sovietica si s-a impamintenit aici. Doamna D. V. s-a casatorit repede la l5 ani, cu un roman a avut 3 baieti (ing.ajunsi toti), dintre care unul a fost coleg cu mine in cls. primare.Mi-a povestit ca in noaptea nuntii prietenii sotului, i-au pus un purgativ in mincare si apoi s-au distrat urmarindu-l. Romanii faceau glume nastrusnice. Dar putin mai tirziu, cind m-am angajat functionara, eram colega cu dinsa. A fost indepartata la citiva ani,cu prima ocazie cind s-a ordonat, distantarea de agentii KGB-ului. A fost si ea apoi,bagata in turma ca toata prostimea. Am lucrat si la lab. o perioada cu ea, dar nu povestea nimic, despre fratele sau membru CC. si ofiter KGB-ist si nici eu nu am tras-o de limba, dar stiam ca daca KGB-ul, e tinut in friu si marginalizat de Ceausescu (care facuse Academia Militara la rusi la Frunze), ei KGB-istii si familiile lor erau periculosi. Chiar unul din baiatii ei cel mare, era la puscarie(acuzat de furt si inselaciune), ea plingea si dadea de inteles(voalat)ca, totul este o facatura ca, sint prigoniti de regimul actual. Am vrut sa va mai aduc aminte, cite ceva din istoria adevarata a perioadei comuniste. Sa fim vigilenti ca cei de acum, sint mai ai dracului ca cei de atunci dar nu-si pot face mendrele ,istoria nu le mai permite . Dar atit despre acesti profitori ai istoriei. Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica la 21:09 0 co