Amazon MP3 Clips

duminică, 20 decembrie 2009

Iarna grea 1953-1954(o mica divagatie inspirata de iarna de afara)


Era ca in povesti zapada de pe casa. Era pina la cosul de fum!
Tata s-a urcat pe zapada si a curatat cosul ca nu se infunde cu zapada. Am sapat tunele in zapada pentru a ajunge la vecini de unde imprumutam ce ne lipsea :chibrituri, sare, sau ceapa. Nu se putea merge la magazin! Noi copii ne bucuram cel mai mult.Totul era o feerie si noi nu mai puteam de bucurie. Cind s-a mai topit zapada am fost nevoita sa merg la Piatra Neamt la unchiul meu Gheorghe, frate geaman cu tata.
Intr-o seara, a venit matusa mea . Eu ii ziceam "mama Ileana". Eram bucuroasa ca plec de acasa cu trenul.
Imi aduc aminte de ghetele cu care eram incaltata. Erau cu blanita si in carouri. Asa se purtau atunci. Erau foarte calduroase! Ghete din piele nu se cumparau copiilor pentru ca ei cresteau si le ramineau mici . La plecare mi-am luat papusa de cirpa la care tineam foarte mult, o vedeam foarte frumoasa, si ne-am indreptat cu totii spre gara de sud, trecind podul de la ISAR.
In gara era trenul cu aburi, gata de plecare. Atunci am observat ca am pierdut papusa si am inceput sa tip ca din gura de sarpe. Saracul tata a trebuit sa se intoarca inapoi sa o caute. Eram intr-o broboada mare, de lina neagra. Papusa am tinut-o in mina, pe dedesupt. Nu am simtit cand am scapat-o. Cind a ajuns tata, dupa ce a gasit papusa pe pod, trenul se punea in miscare si tata abia a apucat sa mi-o dea pe geam.Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
Publicat de Odorica Ion

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu