Amazon MP3 Clips

luni, 12 aprilie 2010

Aceasta este istoria adevarata.(1)


Foto:Regele Ferdinand al Romaniei(1865-1927) Intregitorul.
In noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi gărzile roşii maghiare atacă la Ciucea şi Tigani posturile înaintate ale armatei române. Generalul Gheorghe Mărdărescu arăta că se impunea ca prim obiectiv ofensiva totală pentru a trece Munţii Apuseni şi a atinge cursul Tisei care era un aliniament favorabil din punct de vedere militar. La 16 aprilie, contraofensiva română a atins în patru zile zona Munţilor Apuseni şi apoi linia stabilită. Acţiunea a fost salutată de populaţia din regiune. La Oradea, români, unguri, germani şi slovaci „întâmpină pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolşevici.

La 30 aprilie şi 1 mai, trupele române au ajuns la Tisa pe întreaga lungime a frontului, reuşind să facă joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap–Munkács (Muncaci). Ionel Brătianu şi întreg guvernul român au arătat că ocuparea unui asemenea aliniament nu însemna revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci că era determinată de necesitatea de a avea o poziţie mai uşor de apărat, până când Republica Sovietică Ungară renunţa la planurile expansioniste asupra teritoriilor româneşti. Justeţea poziţiei guvernului român era demonstrată de nota ultimativă trimisă de Cicerin şi Rakovski din partea Ucrainei, care cerea României evacuarea în două zile aBasarabiei, precum şi un al doilea ultimatum, care cerea României să evacueze Bucovina. Lenin îi comunica telegrafic lui Béla Kun că prin Basarabia, Bucovina şi Galiţia urma să ajute Republica Sovietică Ungară. Oameni politici români, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, Constantin Angelescu arătau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care îl reprezenta pentru Europa refacerea forţelor militare ale Ungariei Sovietice. Temerile erau îndreptăţite, întrucât la 20 mai 1919, armata Ungariei ocupa întreaga Slovacie. Deşi guvernul bolşevic ungar, presat de marile puteri, a încheiat armistiţiu cu Cehoslovacia, marele cartier general al armatei române, condus de Ion Antonescu, a decis menţinerea poziţiilor pe Tisa, ca linie strategică, pe considerentul că Ungaria, nedezarmată, nu oferea nicio garanţie. Guvernul român constata intenţiile agresive ale guvernelor sovietice ungar şi rus, deplasările de forţe în regiunea frontului român, incursiunile peste Tisa.

Ionel Brătianu a convins opinia publică internaţională că amplasarea armatei române pe Tisa ferea de comunism statele democratice europene. De altfel, următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, au pornit spre Kecskemét. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere. Colonelul Rusescu, fără ordin, a pătruns în Budapesta. În jurul orei douăzeci, detaşamentul român intră în Budapesta descălecând în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”. A doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române ce operase în Ungaria, Mărdărescu, va privi defilarea militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu