Amazon MP3 Clips

miercuri, 21 aprilie 2010

Lacrimi de cristal !!!


"Un popor de oi, naste un guvern de lupi !!!!!!"
Acest slogan aparut la tv. mi s-a parut cel mai potrivit.
Nu pot uita pe venerabilul maestru actor Ion Lucian care la 86 de ani a izbucnit in plins pe platoul de stiri, cind a spus ca trebuie sa ramina mai departe la teatru, gratis caci daca ramine acasa cu pensia nu merge mai departe constructia teatrului facuta cu sponsorizari straine facure la rugamintile lui.
Acele lacrimi de cristal, dar amare, pe care le ascundea cu jena ca nu s-a putut abtine sa se vada cit este de devotat pina la moarte, da, este adevarat asa este.
Acesta este exemplul cel mai concludent, de cum au ajuns oamenii devotati meseriei lor, care la virste inaintate, vor sa munceasca si gratis numai sa continue si sa termine ce au inceput.
Eu asa a fost sa fie, nu am putut decit sa merg rare ori la teatru, dar cind mergeam in sala rece ca un frigider, ne asezam pe scaune era putina fosneala, dar apoi odata cu aparitia actorilor totul, invia nu mai simteam frigul, picioarelor caci miinile aveau manusi. Toate replicite monstrilor sacrii, erau sorbite cu nesat de oameni, si fiecare gluma trecuta prin filtrul neinteligentei securitatii, era aplaudata la scena deschisa. Totul era ca o vraja si uitam de tot, aveam o satisfactie absoluta, imi mergeau cuvintele lor la suflet sau "la ficati" cum se zicea.
Nu am mers la teatru ca eram foarte ocupata si la serv si acasa.
Am povestit despre prietema mea de o viata Adriana, care a fost ultimii 3o de ani contabila la teatrul din Ploiesti. Si fiind salariata acolo beneficia de nu stiu cite,bilete de teatru pe rindul invitatilor. De cite ori ma intilneam cu ea imi oferea 2 bilete drept cadou eu incercam sa le refuz. Zicea daca nu mergi, da-le macar la altul.Dar eu nu puteam merge si la cine apelam tot asa ziceau,ca au multa treaba, sa stea la cozi, ca la teatru trebuie sa te imbraci frumos,din respect pentru artisti si institutie, nu puteau merge ca la piata sau in blugi si renuntau. Cu toate ca eu ma tineam dupa ele, ca o riie.
Voiau, dar viata era de asa natura ce te impiedica. Insa cind mergeam era o sarbatoare caci, din preaplinul multumirii sufletesti traiai o luna. Numai despre asta povesteai, de replici, de cum erau actorii ca niste vrajitori care, cu bagheta magica facea vraja si eram cu totii amplasati in secolul respectiv,in orasul respectiv si toata uritenia saraciei, foamei, frigului dispareau. Dispareau si gata si noi trecuseram hopul 2 ore pentru mine treceau ca 5 minute. Nu mai voiam sa se termine si abia atunci plecam si eu cu sirul, cu haina pe mina.
Asa rasplatim acesti maestrii vrajitori? Cu lacrimi de cristal siroind nemeritate pentru ca vor sa termine ce au inceput, pentru noi si generatiile viitoare la virste venerabile, gratis. Cind ei ar trebui sa fie purtati pe brate, intr-o viata imbelsugata acasa, la caldurica nu la 86 de ani plingind rusinati, ca pina la moarte sa faca ceva gratis, dar numai sa faca.
Rusine sa ne fie noua tuturor , ca am lasat lucrurile sa inainteze pina la un puct nepermis de inaintat !
Sper ca nu v-am suparat iar, dar nu am amintiri placute !
Dar existau familii cu multa cultura, stiu ca se spunea adespre cei care aveau poze numai de la chefuri, ca sint oameni de nimic fara cultura si ei nu gustau arta ci numai mincarea si bautura si....Sufletul lor era gol, nu se putea umple cu arta ci numai cu cirnati, fleici si bautura. Erau oameni saraci, fara bogatia multumirii sufletestiv care la urma urmei este cea mai importanta. Sa maninci pentru a trai, nu a trai pentru a minca.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu