Amazon MP3 Clips

marți, 30 noiembrie 2010

Radu Gyr

TARA  DIN  VAZDUH
Stam închisi în custi de bestii
si-am uitat ochii nevestii,
râsul tâncilor la cina,
mâna mamei, de lumina.
Am uitat ca-ntr-o poveste
chipuri dragi, priviri celeste.
Nu mai stim pe ce tarâm e
cântecul facut farâme ;
prin ce tari subpamântene
joaca zâmbete pe gene ;
nici prin ce stravechi unghere
zace-un ciob de mângâiere . . .
Rar primim din lumi uitate
carti postale cenzurate.
Un suspin pe-o vorba scrisa
cu aroma de caisa ;
un sarut pe-o biata fraza –
strop strafulgerat de-o raza ;
câte-o slova care spune,
în genunchi, o rugaciune ;
rânduri mici pe unde suie
tot ce-a fost si tot ce nu e,
tot ce-nvie-ntr-o secunda
tarmul care se scufunda.
tara din vazduh se frânge
sub un lacat greu de sânge . . .
si-apoi iar se-nvârte-o cheie
peste sfintele crâmpeie.
si cu-n rânjet, gardienii
ne despoaie de vedenii,
ne confisca de sub haina
vis si inima
si taina
si ne-nchid în custi de bestii
sa uitam ochii nevestii,
râsul tâncilor la cina,
mâna mamei de lumina.

DIN  ZVONURI  DE  LA  TEMNICERI
Din zvonuri de la temniceri
aflam ca-s numai patru veri
de când ne-au tencuit de vii
îÎn timpul fara ani si zi.
Noi nu stim când fu vara-a patra,
dar auzim cum creste piatra ;
cum creste fierul peste noi
ca iarba aspra pe strigoi.
Din zvonuri de la temniceri,
afara-i astazi, mâine, ieri . . .
Noi nu stim daca-i ieri sau azi,
dar auzim, zavor, cum cazi ;
cum grele lespede se-nchid
peste mileniile din zid
si cum se-ngroapa fara zvon
mormântul nostru sub beton.
Din zvonuri de la temniceri,
noi am murit de patru veri.
TACERE
Din tot, ne-a mai ramas aieve
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati în piatra sura,
cu pumnii strânsi, tacem din gura.
Strângând din dinti, primim de-a valma
scuipatul, fierea si sudalma.
Când ne-mbrâncesc si când ne-njura,
cu pumnii strânsi, tacem din gura.
Ei  -zidul, beciul, temnicerii.
Noi  -numai cremenea tacerii.
Ei  -lanturi si batai si ura.
Noi  -urias înghet pe gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
e foamea cuie si ciocane.
si orice zi e-o muscatura
în hoit. Tacem, tacem din gura.
Tacem, parca taceam de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Tacem sub fier, sub piatra dura –
de mii de ani tacem din gura.
Deasupra vremii si genunii
tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura.
cu pumnii strânsi, tacem din gura.
Tacem, dar noaptea, sub celule,
vuiesc torente nesatule.
Un tunet bubuie departe,
se darma parca ziduri sparte
si parca lanturi cad în zgura. . .
Noi asteptam, tacem din gura.

FOAMEA
Parca de veacuri, parca de mii de ani
n-am mai prânzit, n-am fost si noi la cina.
Parca de veacuri, parca de mii de ani
am suge fier, am roade bolovani
si-am hapait moloz si rogojina.
În foamea noastra vâjâie paduri,
se casca mari, se surpa munti din coame.
În foamea noastra vâjâie paduri
si parca din strabuni sau din scripturi,
de la-nceputul lumii ne e foame.
Ziua pândim cu narile în vânt
naluca unui abur de mâncare.
Ziua pândim cu narile în vânt,
din cer, din iad sau poate din mormânt
sa ni s-arunce din mormânt,
sa ni s-arunce resturi ca la fiare.
În bezna noptii ne visam strigoi
si ne-ospatam cu câte-un hoit fierbinte.
În bezna noptii ne visam strigoi,
dar numai moartea musca halci din noi –
ea singura înfuleca morminte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu