Amazon MP3 Clips

sâmbătă, 31 martie 2012

Un banc....un accident

O femeie superba are un accident grav: masina ei se ciocneste cu a unui barbat. Cei doi se tarasc afara din gramezile de fiare si femeia intra in vorba:
-Uitati-va putin la masinile noastre. N-a ramas nimic din ele si totusi noi nu avem nicio zgarietura. E un semn ca Dumnezeu a vrut sa ne intalnim.
-Sunt de acord, raspunde barbatul flatat.
Dupa un momenet de tacere, femeia continua:
-Ia uitati, inca un semn. Toata masina mea e facuta praf, dar sticla de vin din interior este intacta.Dumnezeu a vrut cu siguranta sa bem in cinstea acestei sanse de-a fi ramas in viata.
Apoi ia sticla si o intinde omului.Barbatul o deschide, bea jumatate din ea si i-o da inapoi.Femeia o ia, ii pune dopul la loc si o da din nou barbatului.
-Dumneavoastra nu beti? intreaba acesta mirat.
-Nu...Eu o sa astept Politia.

A MURIT MAESTRUL ION LUCIAN(1924-2012)


Cuvinele sunt de prisos deocamdata. Dumnezeu sa-l ierte !

Un banc.....


 Viorico, stii ca Bula e la spital?
- Nu se poate! L-am vazut ieri la brat pe bulevard cu o femeie foarte frumoasa!
- Exact. L-a vazut si nevasta-sa!

UE si NATO s-ar putea destrama

Ministru polonez: UE si NATO s-ar putea destrama

autor: FrontPress 31.03.2012
Ministrul polonez de Externe Radek Sikorski a declarat că Uniunea Europeană s-ar putea destrăma, iar Statele Unite ar putea părăsi NATO, lăsând Polonia singură în faţa unei Rusii tot mai hotărâtă, relatează publicaţia electronică EUObserver.
Şeful diplomaţiei ploneze a prezentat acest „scenariu negru” într-un discurs susţinut joi la Varşovia în faţa parlamentarilor polonezi, într-o perioadă în care unii lideri UE afirmă că cea mai dificilă etapă a crizei financiare s-a încheiat.
Notâmd că Statele Unite sunt deja mai interesate de Pacific decât de Europa şi că ţările UE devin tot mai egoiste, Sikorski a zugrăvit un viitor în care frontierele şi pieţele muncii deschise sunt desfiinţate, în bugetul UE ajung tot mai puţini bani, iar proiecte importante ca Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) devin „complet erodate”.
„Obosite de zgârcenia cu privire la bugetele apărării şi de ineficienţa generală a Europei, Statele Unite părăsesc NATO. Acest gol este umplut de Rusia în estul Europei şi de China în Asia. Crizele tranziţiei continuă în lumea arabă, dar Europa nu mai oferă un exemplu bun. Unde este Polonia în această viziune întunecată? Abandonată propriilor sisteme, la periferia unei Europe împotmolită în letargie, depunând eforturi cu modernizarea nefinalizată şi privată de o bază solidă pentru securitatea naţională”, a declarat ministrul.
Aliaţii Poloniei
Sikorski a subliniat aceste riscuri cu scopul de a pleda pentru crearea unei „uniuni politice de durată” în cadrul UE. El a adăugat că Varşovia vrea în continuare să adopte euro, dar că ţări risipitoare, ca Grecia, trebuie să plătească un preţ pentru căile greşite.
„Ţări care, spre deosebire de Polonia, au neglijat reformele, au trăit peste posibilităţile lor, au finanţat sisteme ale bunăstării şi sisteme de pensii mai mult decât generoase şi au pierdut încrederea pieţelor, riscă acum să piardă abilitatea de a controla propriile politici financiare şi economice”, a spus el, „Nu este nimic greşit în asta… Nicio ţară nu are dreptul să trăiască pe cheltuiala altora”, a adăugat ministrul.
Şeful diplomaţiei poloneze a prezentat, de asemenea, o listă a aliaţilor ţării sale atât din UE, cât şi din afara acesteia, referindu-se la Germania, Franţa şi Suedia, şi afirmând că „cel mai important partener sunt în continuare Statele Unite”.
De asemenea, Polonia este „dezamăgită” că Marea Britanie nu vrea să participe la capabilităţi comune de apărare în UE, iar Ungaria „poartă responsabilitatea reputaţiei întregii regiuni în termeni de respectare a normelor democratice”, a mai spus ministrul, adăugând că ţara sa va continua efortul de reconciliere cu Rusia. De pe Adevarul

Lider KKK

Un lider KKK candideaza pentru functia de serif in Idaho din partea Partidului Republican (VIDEO)

autor: FrontPress 31.03.2012
Americanul Shaun Winkler, fost membru al organizaţiei Naţiunile Ariene şi lider al Ku Klux Klanului, a anunţat că doreşte să ajungă şerif în districtul rural Bonner din Idaho, situat în apropiere de graniţa canadiană. Acesta a stârnit un val de reacţii în presa locală când a anunţat că va candida pentru această funcţie din partea Partidului Republican la alegerile din luna mai.
“Dacă voi fi ales şerif, nu voi acţiona pe baza stereotipurilor rasiale. Fiind implicat în mişcarea albă, ştiu ce înseamnă să fi etichetat abuziv de autorităţi”, a spus bărbatul de 33 de ani. În plus acesta a mai declarat că nu urăşte alte rase ci doar consideră că ar fi în beneficiul tuturor dacă oamenii ar trăi segregaţi.
Campania lui Winkler se axează în principal pe politici de combatere a infracţiunilor sexuale şi de limitare a influenţei federale asupra autorităţilor locale. Sursa: FrontPress.ro
 

Opozitia baligoasa


Nici acum cand se apropie alegerile locale, opozozia de mamaliga, vad ca nu si-a schimbat cu nimic comportamentul . Comportament somnoros care, nu clinteste nici un pic de demnitate in nimeni.
Cand vad  concursurile de gatit, chiar si acolo este pus suflet, parca ar fi vorba de premiile NOBEL pentru matematica, fizica, sau chimie !!! Toti cei implicati, dau tot ce pot din ei atat juriul cat si concurentii.
Pana nu vor intelege ca  pentru a tine flacara aprinsa a increderii romanilor opozitia are nevoie de un orator bun, chiar foarte bun, cu voce  tunatoare, cu dictie perfecta, fara atitudine de blegeala prelungita si fara rost, ei nu vor castiga decat datorita faptului, ca suntem satui de  diabolicii de acum de la putere. Si chiar daca  sunt baligosi,  noi alergatorii ne gandin ca nu vor avea tuperul criminal al celor de acum. Dar mai stii? Puterea corupe !
Am spus mereu si sustin ca trebuie schimbata strategia. Aceasta tacere chiar de acum cand, s-au dat  pe nimic printre ultimele bogatii ale tarii si tacerea lor vinovata sau, poate sunt  in aranjament cu puterea sau au gura cusuta cu sarma, opozitia nu a zis nimic. Era momentul ,sa iasa la tv., sa tipe ca ni se fura bogatiile ! NIMIC, din  toate astea. Baligoasa opozitie prin comportamentul lor inexplicabil, picotind, dau impresia ca  sunt moftusosi si nu vor sa preia puterea, dar fac asta ca sa ne faca noua romanilor un hatar.  Am vazut ca este mai dulce luna de miere prelungita si experinta dormirii in gara la Paris, trezeste aduceri aminte amare si in concluzie tot fotoliul de parlamentar, este  cea mai buna alegere chiar in opozitie.
Opozitia  nu vrea sa-si creeze de munca, acesta este raspunsul si poate la un colt nu crede ca va putea redresa tara, mai repede pana nu se vor plictisii alegatorii. Dar ei au vina ca au lasat-o in aceasta groapa cu c... fiind vinovati prin tacerea lor vinovata. Doi (nu zic 3)  baligi, nu ne pot ajuta daca castiga alegerile, decat ca  poate vor stopa jaful. Dar mai e ceva de jefuit?
Parca era un prim ministru in Conventia Democratica care ne anunta din a doua anii 1997-8, ca s-a furat tot si nu mai este nimic de furat! Nu a avut dreptate, s-a furat in continuare si se mai fura si acum cand noi citim.  Jos cu toti imbecilii care se joaca cu soarta noastra. Sa vina  oameni capabili, cu talent oratoric(oratoria este esentiala), sa inceapa  sa rezolve problemele grele ale tarii cu o echipa de  tehnicieni in ale economiei, patrioti si cu ganduri bune, nu cu gandul la jaf. Curaj !!! Totul depinde numai de noi !!!

Trecerea anilor



Foto eu 1969 si 2012.
Am vazut cu cata cruzime cel putin 2 televiziuni  au numit-o pe Andreea Marin  BABA(n.1974).
 Nu sunt un  fan al A.M. caci chiar miortaiala ei mi-a FACUT-O ANTIPATICA, DAR S-A MERS PREA DEPARTE.
Am vazut la ultima aparitie a ei la tv. ca ridurile din jurul ochilor si a gurii erau adanci neputandu-se acoperi nici cu stratul gros de fond de ten. Dar femeile care se machiaza zilnic,  din cauza produselor chimice isi imbatranesc pielea mai repede ca cele care sunt naturale.
Dar vreau sa spun ca aceste rautati cauzeaza felului cum sunt privite persoanele` trecute de 30 de ani, de 40 de ani despre care se spune ca sunt date la o parte la angajare, CACI SUNT BATRANE.
Fiecare varsta are frumusetea ei si nu trebuie sa aruncam cu pietre in nimeni. Toate si toti am fost tineri si frumosi, caci tineretea este frumoasa, chiar daca nu este perfecta. Este frumoasa  si prin imperfectiunile ei, are farmecul ei.
Uitati eu am vasta de 62 de ani si mi se pare ca este cea mai frumoasa varsta, caci stiu ca mi-am facut datoria in viata(cat am putut)  si acum am linistea pe care mi-am dorit-o toata viata. Eu va doresc  sa fiti mai putin rautaciosi si sa  apreciati lucrurile, la justa lor valoare. Cand vor mai trece anii imi veti da dreptate.
Eu va doresc tot binele din lume, daca asa va este voia sa nu imbatraniti niciodata. Daca se intampla la chip, sufletul sa va ramana tanar cat veti trai si dupa aceea.  

vineri, 30 martie 2012

SUA taie taxele



Un blog fără jumătăţi de măsură


Obama renunță la socialism!

Mai știți cum înjurau oamenii lui Obama când auzeau de scăderea taxelor? Mai țineți minte cum ii făceau “fasciști” pe cei din Tea Party, care cer asta de ani de zile? Mai țineți minte cum explicau ei ca scăderea taxelor înseamnă sa iei de la săraci si sa dai la bogați?
Ei, exact asta face acum socialistul Barrack Obama, “prietenul săracilor”. Anunțul a fost făcut încă din februarie, de către Timothy Geithner, Secretarul Trezoreriei (iată știrea CBS aici). Si nu e vorba de o simpla scădere cu câteva procente, ci de o reforma a întregului sistem de taxe american.
Taxele se vor reduce cu 20-50%!

Pentru corporații, taxele vor scădea de la 35% la 28%. Însa in anumite cazuri, pentru întreprinderi mici si mijlocii care creează locuri de munca, taxele se vor reduce chiar la jumătate. Obama spera sa readucă in tara companiile care si-au mutat producția in alte tari (China, Singapore, Malaiezia, India, Thailanda sau Taiwan). Se estimează ca valoarea economiei americane ar creste cu peste 100%, daca firmele americane se întorc acasă.
Casa Alba si-a explicat simplu decizia: fără tăieri de taxe, economia americana n-o sa repornească niciodată, criza va fi tot mai mare, iar șomajul va creste in permanenta.
Planul lui Obama nu este chiar revoluționar; contracandidații lui Obama au venit cu planuri mult mai liberale: Newt Gingrich a promis ca va reduce taxele la 12.5%, iar Rick Santorum a spus ca-i va scuti complet pe producătorii interni de taxele corporative. Nimeni nu mai vorbește acum in SUA de creșterea taxelor, daca nu vrea sa fie considerat nebun.
Ce se va întâmpla însa cu Medicare, cu visele comuniste ale lui Obama de a acorda asistenta medicala fiecărui american sărac? Ca orice vise: fără bani, praful se alege de ele. SUA redevine tara celor liberi si puternici, iar inadaptații si incompetenții care nu sunt capabili sa-si plătească singuri un tratament…vor crăpa. Așa cum e normal, așa cum e bine, așa cum se întâmplă de mii de ani.
Criza ne aduce pe toți la realitate. Chiar si pe președintele SUA.
Statul Michigan elimina taxele pe proprietate.

Propunerea a fost făcuta tot in acest an (anul in care structurile statului social se prăbușesc tot mai repede). Masuri similare sunt discutate in Texas si Florida.
Explicația e simpla: daca statul deja mi-a taxat o data banii, nu mai are nici un drept sa-mi taxeze proprietatea cumpărata cu banii respectivi. Este dubla taxare si încurajează oamenii sa cheltuiască banii pe prostii, in loc sa-i investească.
S-a dat startul la paradisuri fiscale!

Săptămâna trecuta am scris despre bugetul Marii Britanii pe 2012 si despre declarația ministrului de Finanțe britanic, George Osborne, ca va transforma tara in “cel mai bun loc pentru afaceri de pe planeta” (vezi Marea Britanie: ținem cu patronii, nu cu cerșetorii!). Marea Britanie nu doar ca taie taxele, ci schimba si legislația muncii, in favoarea patronilor si in defavoarea angajaților.
Alte tari europene au luat-o chiar înaintea englezilor, cu reformele capitaliste: Polonia, Bulgaria, Letonia, Georgia. Statul social este lovit peste tot si din toate părțile. De ce? pentru ca e prea prost ca sa supraviețuiască! In ultimii 20 de ani, sărăntocii au condus ei economia, cu pretențiile lor imbecile pentru salarii tot mai mari si programe de lucru tot mai mici: acum a venit vremea sa simtă biciul! E vremea capitalismului sălbatic, a libertății individuale si a întreprinzătorilor curajoși. Tot mai puține sunt tarile care se leagănă in vise socialiste.
Printre ele, desigur, România.
România, proasta clasei!

SUA s-a speriat ca lua 35% din banii firmelor. Romania ia cam 70% si nu se sperie.
I-am spus ieri unui amic deputat (cu care am fost chiar asociat intr-o vreme, deci știe cat de cat ce-i aia sector privat): uite mă, americanii scad taxele, englezii scad taxele, germanii deja le-au scăzut, voi ce faceți? Pai alea sunt tari mari, zice. România nu-si permite sa scadă taxele, ca n-are de unde. Tari mari, ai? Dar de Bulgaria, de Georgia, ce zici? Alea sunt tari mici, strâmba din nas amicul, la ele e simplu sa facă reforma. Noi avem un sector de stat foarte serios, foarte amplu. Nu zău? Unele tari sunt prea mari, altele sunt prea mici; deci România e caz special? E scutita de reforma, ca o doare degetul mic? Si-atunci ce-aveți de gând sa faceți? Pai deocamdată așteptam, zice amicul: poate da Dumnezeu si se termina criza asta de la sine…poate ies ăștia mari si ne scot si pe noi…dar nu stăm nici noi, n-avea grija, uite, facem investiții de stat. Care investiții, bre? Cum care, n-ai auzit? săli de sport, patinoare, bazine de înot…dam de lucru la oameni si au si ăștia mici, tânăra generație, unde sa se dezvolte. Aaaaa…voi scoateți tara din criza, ușurând-o de bani? Ca un balon: daca e ușor, se ridica deasupra crizei! Hahaha…asta da, terapie de soc: de șoc electric! La care amicul meu s-a supărat si m-a făcut pesimist si negativist.
Si are dreptate; sunt si pesimist, si negativist. Dar nu in legătura cu criza. Ci doar cu România. Pentru ca tarile au intrat împreuna in criza: dar de ieșit, nu vor ieși deloc împreună! E tot mai clar ca unele tari folosesc criza in avantajul lor, ca atrag firmele si capitalul către ele, in timp ce altele stau ca vacile si se mira de ce vad. E tot mai clar ca unii politicieni sunt isteți si adaptabili, in timp ce alții sunt prosti grămadă.
Criza actuala este un adevărat război economic, iar războiul este pentru popoare testul suprem. Românii au picat acest test. Ce se va întâmpla cu ei?
Ce se întâmplă întotdeauna cu învinșii.
http://capitalismpepaine.wordpress.com/

Pedeapsa cu moartea !!!

PEDEAPSA CU MOARTEA pentru rezolvarea CRIZEI DEMOGRAFICE

autor: FrontPress 30.03.2012
Liderul naționalist Janis Sils a propus o soluție originală pentru ieșirea din criza demografică în care se află Letonia. El consideră că resursele necesare pot fi obținute prin introducere a pedepsei cu moartea.
Sils subliniază că pentru întreținerea unui deținut în Letonia sunt cheltuite în jur de 9 laturi (17 dolari) pe zi. În același timp, potrivit datelor sale, în închisori se află sute de asasini și violatori, precum și peste o mie de tâlhari. Doar pentru întreținerea acestor categorii de criminali, guvernul Leton cheltuie anual peste 8,5 milioane de laturi (16 milioane de dolari).
Pentru a economisi bani din întreținerea deținuților, naționalistul propune revenirea la pedeapsa cu moartea. În mod special, acesta propune executarea recidiviștilor. Banii economisiți în acest fel, Sils propune să fie îndreptați spre “rezolvarea problemei demografice”, precum și acoperirea deficitului în sectorul educației.
În Letonia, până la mijlocul anilor 90 a început să acționeze moratoriul asupra pedepsei cu moartea. Mai târziu, republica a adoptat câteva acte internaționale care presupuneau renunțarea la pedeapsa capitală. La sfârșitul anului 2011, parlamentul Leton a adoptat un șir de modificări ale legislației care au eliminat pedeapsa cu moartea.
Janis Sils este liderul Clubului Leton al naționaliștilor și susținătorilor VL-TB/LNNK (alianța mișcărilor “Totul pentru Letonia – Patrie și Libertate / Mișcarea pentru Independența Națională a Letoniei”). VL-TB/LNNK face parte din coaliția parlamentară majoritară (împreună cu Blocul Unitatea și Partidul Reformelor al fostului președinte Valdis Zatlers).
Anterior VL-TB/LNNK s-a mai pronunțat în legătură cu problemele demografice. Astfel, reprezentantul alianței, Imants Paradnieks, propunea crearea unui Fond de susținere a natalității.
În ultimii ani, în Letonia este fixată o scădere a ratei natalității. Astfel, în anul 2011, conform direcției naționale de statistică, s-au născut cu 3 la sută mai puțini copii decât anul precedent. Comparativ cu anul 2008, în 2011 numărul nou născuților a scăzut cu 22 la sută. De pe AntiMedia

joi, 29 martie 2012

Versuri (dupa Eminescu)

Romania pe locul 2

Romania pe locul 2, in previziunile Eurostat de imbatranire a populatiei

autor: FrontPress 29.03.2012
Până în anul 2060, România va ajunge pe locul 2 în topul ţărilor cu populaţia cea mai îmbătrânită, conform celor mai recente statistici de la Eurostat, agenţia de statistică a Uniunii Europene. Procentul populaţiei cu vârste de 65 de ani şi peste, va fi de 64,77%, în anul 2060, conform predicţiilor agenţiei. Pe primul loc se află Letonia, cu 68%, iar pe locul trei Polonia, urmată de Slovacia şi Bulgaria.
Românii, emigranţi de meserie
Fiecare ţară a trebuit să sacrifice ceva odată cu adoptarea diverselor măsuri de austeritate. Rata şomajului este una dintre ele. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS) aceasta a fost în creştere în ultimul semestru din 2011, ajungând la 7,7%, faţă de trimestrul anterior, dar şi faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, iar rata de ocupare a forţei de muncă a fost de 57,9%.
INS mai precizează că rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 23,1 la sută.
În acest context, mulţi români se văd forţaţi să plece în străinătate pentru că şi-au pierdut locurile de muncă sau li s-au diminuat semnificativ veniturile. Şansele reale de supravieţuire a crizei sunt doar în străinatate, România fiind considerată „săracă, mizeră, coruptă, prost condusă şi lipsită de oportunităţi”, se arată în studiul „Impactul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă româneşti”.
În 2010 numărul emigranţilor români era de 2,769 milioane, reprezentând 13,1% din totalul populaţiei. Potrivit datelor Băncii Mondiale, cei mai mulţi români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie.
Avantajele economice ale emigraţiei sunt incontestabile. Românii care lucrează în străinătate au trimis, în perioada 2005-2010, 38,819 miliarde de dolari în ţară. Suma trimisă în ţară în 2009 a reprezentat 4,4% din PIB. Banii trimişi au fost în multe cazuri unica sursă de venit pentru alte câteva milioane de români cărora le-au ameliorat standardul de viaţă, au creat locuri de muncă şi au stimulat consumul. Dacă nu ar fi intervenit această mişcare de amploare incredibilă, România s-ar fi confruntat cu o criză economică şi socială de proporţii mult mai mari decât cea actuală.
Însă implicaţiile demografice sunt negative. Statistic vorbind, euronavetiştii, cum sunt numite persoanele care muncesc în străinătate, dar revin periodic în ţară, sunt tineri: aproximativ 40% plecaţi în perioada 1996-2006 şi 50% plecaţi în anii de exod masiv 2002-2006. Proporţia celor necăsătoriţi este de 82% în rândul celor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani şi de 23%, în rândul celor cu vârste cuprinse între 25-39 de ani, conform datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Plecând în străinătate, mulţi dintre ei işi amână căsătoria şi, implicit, aducerea pe lume a copiilor. Pericolul cel mai mare este acela că după ce ajung în străinătate, o parte dintre cei plecaţi nu vor să se mai întoarcă, făcând tot posibilul să-şi regularizeze şederea şi sa-şi obţină documente de şedere nelimitată.
La 100 de sarcini, 32 de românce avortează
Conform datelor ultimului recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar populaţia a îmbătrânit vizibil. Aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990. Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului ecomomico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea sau oprirea avorturilor.
Dacă legislaţia privind avorturile nu va fi schimabtă, în viitor, România va depinde în mare parte de imigraţie, pentru a putea exista în continuare. „Pentru România, dacă statisticile sunt corecte, cel mai mare risc este incapacitatea reproducţiei biologice simple (la paritate, 1 la 1), ceea ce înseamnă pericolul ca peste un secol ţara să nu mai fie populată de români”, a declarat generalul Rogojan pentru Ziarul Financiar.
Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României, mai exact 22.178.906 de avorturi. În 2008, populaţia României era de 21.504.442 de locuitori. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii.
Chiar dacă după 1990, avortul este în scădere continuă, anul 2010 înregistrând cel mai mic procentaj din ultimii 10 ani, România rămâne în topul ţărilor din UE, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini. De pe Semnele Timpului

Colonialism economic

COLONIALISM ECONOMIC: Privatizari pe banda rulanta in sectoare STRATEGICE!

autor: FrontPress 29.03.2012
Odată cu finalizarea vânzării unui pachet de 15% din acţiunile Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, statul anunţă calendarul pentru cedarea altor participaţii, primele pe listă fiind Oltchim şi Transgaz. La “încălzire” sunt Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Electrica.
“Deşi este o vânzare destul de mică, pachetul Transelectrica este cel care va de ritmul şi pentru celelalte vânzări”, a spus Florin Vlădan, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), instituţie subordonată Ministerului Economiei, care coordonează procesul de privatizare a celor mai importante companii de stat.
Astfel, următoarea pe listă va fi licitaţia pentru vânzarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care ar urma să aibă la loc la finalul lunii mai, primirea ofertelor fiind programată pentru data de 17 aprilie.
“Privatizarea Oltchim va fi una grea pentru că firma înregistrează pierderi. Termenul pentru depunerea ofertelor va fi 17 aprilie, iar desfăşurarea licitaţiei va avea loc pe data de 31 mai”, a mai precizat şeful OPSPI. El a mai spus că până în prezent OPSPI a semnat acorduri de confidenţialitate cu câţiva investitori interesaţi de privatizarea combinatului, fără să ofere detalii. Ministerul Economiei intenţionează să vândă întregul pachet de acţiuni deţinut la Oltchim, de 54,8% din capital, termenul impus de Fondul Monetar Internaţional pentru finalizarea procedurii fiind sfârşitul lunii aprilie.
Potrivit unui document oficial obţinut de Mediafax, redactat la jumătatea lunii martie, patru companii din România, Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Germania şi-au exprimat interesul pentru Oltchim. Acţiunile Oltchim vor fi vândute într-un proces în care singurul criteriu de departajare a ofertelor depuse va fi preţul, iar statul se va baza în negocieri pe evaluări care relevă că valoarea de piaţă a companiei poate ajunge şi la aproape 300 de milioane de euro, dacă Oltchim beneficiază şi de serviciile rafinăriei Arpechim, principalul furnizor de materii prime, aflată în prezent în proprietatea Petrom.
Următoarea pe listă va fi vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz, compania naţională de transport a gazelor naturale. “Am selectat intermediarul şi cred că în iunie va începe perioada de subscriere”, a mai precizat Vlădan.
În afară de Oltchim şi Transgaz, Ministerul Economiei a mai anunţat că vrea să scoată la vânzare pachete minoritare din Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, companii care sunt considerate singurele “perle” pe care le mai controlează statul.
“La Hidroelectrica, acum se analizează ofertele depuse de intermediari. Pentru Nuclearelectrica se definitivează caietul de sarcini, urmând ca în 10 zile să se lanseze anunţul pentru atragerea intermediarilor. Sunt în curs de pregătire pentru privatizare Electrica Furnizare, Electrica Serv, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Transilvania Nord şi Muntenia Nord. În cazul ultimelor companii va avea loc vânzarea pe bursă a unor pachete de 15%”, a mai precizat Vlădan. Potrivit unor surse citate de Mediafax, filialele de distribuţie ale Electrica ar urma să fie listate pe bursă în a doua parte a anului.
Dincolo de vânzarea de pachete minoritare sau majoritare, statul intenţionează să-i atragă pe investitori şi într-o serie de parteneriate public private pentru o serie de proiecte majore, aşa cum sunt reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă sau hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti. Deşi proiectele menţionate sunt practic blocate în acest moment, Vlădan spune că la mijlocul acestei luni două companii au depus oferte pentru o investiţie de 900 de milioane de euro pentru un grup nou de 500 MW la Complexul Energetic Rovinari.
Cele două companii sunt Marubeni Corporation din Japonia şi China Huadian Engineering. Un proiect cu dimensiuni similare, care presupune investiţii de 800 de milioane de euro, are în derulare şi Complexul Energetic Craiova, care aşteaptă la rândul său investitori. De Roxana Petrescu – Ziarul Financiar

miercuri, 28 martie 2012

Rufe murdare in PDL !


Mars UNIONIST

Mars UNIONIST si la Ungheni (FOTO)

autor: FrontPress 28.03.2012
Peste o sută de militanţi ai Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă au ieşit pe străzile oașului Ungheni pentru a marca ziua Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România. Marşul pentru unitatea naţională, organizat de filiala Ungheni a MNC-ND, a pornit de la marginea oraşului, parcurgând câţiva kilometri până în centrul localităţii. Cântând cântece patriotice şi scandând lozinci unioniste, naţionaliştii au ajuns în piaţa centrală a oraşului, unde a avut loc o manifestaţie dedicată zilei Unirii şi Hora Unirii.
După manifestaţie, militanţii Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă s-au îndreptat la Troiţa Neamului, ridicată în memoria ostaşilor Români căzuţi în anii 1941-1944 pentru Dumnezeu, Neam şi Patrie, pentru a cinsti Eroii ce și-au jertfit viaţa pentru eliberarea Basarabiei.
Pentru a fi alături de camarazii din Filiala Ungheni a Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă, la eveniment a fost prezentă o delegaţie din Chişinău, în frunte cu liderul MNC-ND, Sergiu Laşcu, şi o delegaţie din România în frunte cu liderul Noii Drepte, Tudor Ionescu. La marş au participat şi poetul unionist Alexandru-Aristin Cupcea, Comandantul Anatol Caraman – preşedintele Asociaţiei Veteranilor Războiului din Transnistria “Tiras-Tighina”, nepotul membrului Sfatului Ţării care a votat unirea Basarabiei cu România Anton Caraman şi preşedintele Partidului Naţional Român, Valeriu Ciubotaru. Biroul de Presă al Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă

A murit actorul Stefan Radof ( 77 ani )


Actorul Stefan Radof a murit, miercuri dimineata, la varsta de 77 de ani, anunta Realitatea Tv. Stefan Radof era internat la Spitalul Floreasca din Capitala. Medicul Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al spitalului, a declarat, pentru Mediafax, ca actorul era internat de marti seara la secţia de Terapie Intensivă, din cauza mai multor suferinţe cronice.
Dumnezeu sa-l ierte !

marți, 27 martie 2012

Ungaria va intra in incapacitate de plata

Ungaria va apela la intrarea în default (incapacitate de plată) ca soluţie la problemele pe care le are cu datoria de stat, deoarece austeritatea severă necesară pentru a aduce situaţia financiară a ţării pe o traiectorie sustenabilă ar putea fi respinsă de populaţie, potrivit Capital Economics.
"Credem că Ungaria va apela în final la o formă de default ca soluţie la problemele actuale cu datoria de stat. Alternativa este mai multă austeritate. Deşi ne aşteptăm ca Ungaria să mai rămână un timp pe acest drum, nu suntem convinşi că populaţia, şi implicit clasa politică, mai au răbdare pentru tăierile suplimentare care ar fi necesare pentru a aduce datoria pe o traiectorie sustenabilă", notează analistul William Jackson de la firma britanică de consultanţă Capital Economics, într-un raport prezentat vineri.
Datoria de stat a Ungariei a ajuns la 82,6% din PIB, cel mai ridicat nivel dintre statele emergente din Europa Centrală şi de Est. Şi sectorul privat este puternic îndatorat, cu rate de 37,7% din PIB în cazul populaţiei şi peste 72% din PIB în cazul băncilor şi companiilor nefinanciare.
România are o datorie publică în jurul a 33% din PIB ( 129 de miliarde de euro estimat pentru 2011), dar dacă se adaugă şi cea privată, datoria este de 108% din PIB, adică aproximativ 140 de miliarde de euro! 
Mulţi analişti spun că la datoria totala nu ar trebui socotita si cea privată, ceea ce este fals deoarece pentru  firmele private ajunse in  incapacitate de plată, - până la urma tot Statul plăteste, este exact ce se petrece acum in Grecia!
Totodată, majoritatea datoriilor publice şi private ale Ungariei sunt în monedă străină - franci elveţieni în cazul populaţiei, euro în cazul companiilor. Forintul unguresc s-a depreciat în ultimii cinci ani cu 15% faţă de euro şi cu 35% faţă de franc.
Perspectivele economice ale ţării sunt constrânse de situaţia complicată din zona euro, care se confruntă de doi ani cu criza datoriilor de stat şi se află deja, potrivit estimărilor oficiale şi din sectorul privat, cu o nouă rundă de recesiune. Astfel, statele est-europene, precum Ungaria şi România, nu pot miza, cel puţin în acest an, pe o contribuţie pozitivă semnificativă la creşterea economică din partea exporturilor.
Pe fondul problemelor din zona euro, guvernul ungar nu se poate baza pe creştere economică pentru rezolvarea problemei datoriei de stat, iar devalorizarea datoriilor prin inflaţie iese din calcul, din moment ce majoritatea împrumuturilor statului şi sectorului privat sunt în valută, notează Capital Economics.
Austeritatea sunt patronajul FMI/CE rămane ultima soluţie înainte de default, însă gravitatea situaţiei din Ungaria ar putea impune tăieri imposibil de suportat. Guvernul Ungariei, instalat la jumătatea anului 2010, a suspendat acordul de finanţare externă încheiat cu FMI şi Comisia Europeană la finele lui 2008 şi a adoptat mai multe măsuri economice şi politici controversate, criticate de organismele internaţionale.
Aflat în faţa unei crize economice iminente, Executivul de la Budapesta a anunţat la sfârşitul anului trecut că are nevoie urgentă de un nou acord de asistenţă externă de la FMI şi CE. Instituţiile financiare internaţionale au tratat însă cu răceală Ungaria, făcând presiuni asupra guvernului pentru a determina modificarea legilor neagreate introduse în ultimul an şi jumătate.
Guvernul a cedat la mai multe cerinţe ale Comisiei, iar Ungaria va negocia în curând un nou acord cu FMI şi CE, care presupune noi măsuri de austeritate, prelungind politica de "tăieri" din ultimii ani. Capital Economics estimează că Ungaria are nevoie de un excedent de cont curent de 3,5% din PIB în următorii cinci ani pentru a aduce cu succes datoria de stat pe o traiectorie sustenabilă.
Însă ţinând cont de perspectivele sumbre din zona exporturilor, ajustarea nu poate fi reuşită decât prin scăderea importurilor, ajutată probabil de o cerere internă foarte scăzută.
Firma de consultanţă consideră că o politică atât de dură de austeritate ar limita creşterea medie a Produsului Intern Brut al Ungariei la 1% pe an în următorii cinci ani, cu şanse mici de creare de locuri de muncă. Aflată în cel de-al cincilea an consecutiv de "strâns cureaua", populaţia ar putea respinge încă cinci ani de austeritate, iar clasa politică va începe în scurt timp să caute alternative. "Anticiparea momentului schimbării de direcţie este dificilă, însă alegerile din 2014 s-ar putea dovedi punctul de cotitură", notează Jackson.
Intrarea în default, cu efecte devastatoare asupra pieţelor financiare locale, s-ar putea dovedi soluţia preferată a Budapestei, deoarece cea mai mare parte a datoriilor este deţinută de creditorii externi. Distribuţia variată a datoriei între sectorul public şi cel privat scade şansele guvernului de a impune un default, astfel că autorităţile ar putea opta pentru o restructurare coordonată, în negociere cu toate părţile expuse - bănci, companii. Datoria sectorului privat reprezintă cel mai important motiv de îngrijroare, astfel că va fi probabil zona vizată de procedurile de restructurare.
Băncile au fost deja obligate să accepte anumite pierderi pe creditele către populaţie prin limitarea cursului de schimb la care sunt rambursate împrumutrile în valută, însă măsura a avut un impact relativ redus, afectând puţin peste 5% din soldul total al creditelor. Capital Economics anticipează noi măsuri asemănătoare în următorii ani, poate chiar extinderea schemei către companii şi autorităţi locale.
Astfel, băncile ungare ar putea avea nevoie de recapitalizări în valoare totală de 4% din PIB, adică aproximativ 4 miliarde euro, iar condiţiile de creditare vor rămâne probabil foarte dificile. Default-ul va declanşa vânzări în masă pe piaţa obligaţiunilor şi cea valutară, însă poate pregăti terenul pentru revenirea la creştere economică, conchid analiştii Capital Economics.

26 martie, Ziua Altetei Sale Regale(n.1949)


Ziua Altetei Sale Regale Principesa MARGARETA a Romaniei- La Multi Ani, Alteta!


Imaginehttp://proiectomania.wordpress.com/

MAI emo ca oricand


autor: FrontPress 27.03.2012
Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni televizate: aproximativ 50 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor au devenit fani ai curentului emo și nu mai pot fi controlați atunci când au asupra lor pistoale, lame de ras, bastoane, gaze lacrimogene ori unghiere. Aceste dezvăluiri sunt rezultatul anchetelor privind ultimul scandal din Poliția Română, cazul Gheorghe Vlădan. Fiind un fan al trupei Tokio Hotel, Vlădan s-a răzbunat, cu arma din dotare, pe soția lui, care asculta Radio Zu în frizeria unde lucra.
Dar cazurile de emoism polițienesc nu se opresc aici. Mai mulți cetățeni au fost martorii unor scene incredibile, reprezentanți ai forțelor de ordine fiind surprinși în timp ce se închideau în mașinile de serviciu și plângeau cu cașchetele pe față până adormeau. Și polițiștii comunitari au împrumutat trendul, fiind mereu văzuți la colțurile blocului, în umbră, nefăcând nimic.
Jandarmii, de asemenea, au început să se afilieze acestei mentalități, cel mai recent caz, Jandarmi vs Fanii U. Craiova, fiind discutat și la UEFA. Însuși Michel Platini, președintele UEFA, a declarat, privind imaginile de la protestul din București, că suporterii au fost prea virulenți și au rănit integritatea unor mimoze cu apărătoare și bastoane. O țară întreagă a văzut cum au răspuns jandarmii la injuriile adresate de fanii Științei: i-au tras de păr, le-au jignit ținutele și au râs de tunsorile lor. Singurul impresionat de reacția forțelor de ordine a fost Cătălin Botezatu, care se gândește, serios, la o colaborare cu jandarmii pentru o defilare Emo Style.
Până la anihilarea noului curent polițienesc și revenirea la vechiul trend meltenesc, ministrul Gabriel Berca are câteva sfaturi pentru cetățeni:
– nu vă apropiați de polițiștii cu bretonul mai mare de 4 cm, întins cu placa peste unul ori ambii ochi. În acest caz Justiția este chiar oarbă;
– să vă uitați mereu la picioarele polițiștilor. Dacă poartă teniși roz cu negru și stau cu vârfurile apropiate, ocoliți cartierul;
– nu comentați vestimentația polițiștilor emo. Nu faceți aprecieri despre curelele cu ținte, craniile roz desenate pe bastoane, tricourile negre ori pantalonii mulați pe trupșor;
– să nu râdeți niciodată de gabaritul unui polițist. Îl puteți distruge emoțional și vă poate zgâria;
– când protestați, încercați să aveți o exprimare cât mai delicată și nu jigniți pe nimeni. De exemplu: „Băsescu, ești un inadecvat!”, „Poliția Română este se poate și mai bine!” sau „Plângeți pe umărul nostru!”;
– și cel mai important: nu întrerupeți niciodată un polițist emo în misiune cu lama de ras. De George Bonea – Academia Catavencu

Sentimentul nationalist


autor: FrontPress 27.03.2012
Din cauza crizei economice din ultimii ani continentul european trece printr-o perioadă dificilă, iar Uniunea Europeană, organismul în care România „şi-a pus speranţele”, nu este capabilă să salveze ţările membre de la colaps economic şi social, după cum s-a putut observa în cazul Greciei. Politicienii români din ultimii 10 ani au crezut că odată atins obiectivul integrării în UE toate problemele României se vor rezolva; aceeaşi politicieni continuă să aştepte salvarea de la Bruxelles, însă este clar ca UE nu poate sau nu vrea, să ofere ţării noastre mai mult decât a oferit deja. Atunci întrebarea firească este: de ce politicienii noştri nu se pun pe treabă şi nu încep reconstrucţia (economiei naţionale, a sistemului sanitar, a învăţământului , etc.) prin forţe proprii?
Este nevoie de o nouă forţă politică care, contrar celorlalte existente, să nu mai aştepte salvarea de la străini, să aibă încredere în români şi în forţele creatore ale neamului românesc şi să înceapă opera de clădire a României de mâine; o Românie în care românul sa nu mai fie sclav la el acasă, în care minorităţile să nu aibă mai multe drepturi decât majoritatea iar legea să fie egală pentru toţi. Suntem de părere că doar din sânul curentului naţionalist poate să ia naştere o grupare care să aducă cu adevărat o mentalitate nouă în viaţa politică, economică şi socială din ţara noastră.
Mai mult ca oricând România are nevoie de un veritabil partid naţionalist care să aducă un suflu nou în societatea românească şi să dea un impuls tuturor „românilor de bine” care doresc să pună o cărămidă la temelia Romaniei de mâine. Reconstrucţia naţională trebuie să înceapă cu instituţiile statului şi în primul rând cu instituţia simbol al democraţiei, Parlamentul. În zilele noastre, Parlamentul este compus din indivizi compromişi în cele mai multe cazuri, a căror capacitate intelectuală şi demnitate morală lasă mult de dorit. Oportunism, lăcomie şi corupţie sunt termenii care descriu adesea „calităţile” parlamentarilor români. Este nevoie de un nou set de reguli, funcţional şi credibil, care să pună capăt imoralităţii şi incompetenţei din cadrul Parlamentului. Nici unul dintre partidele importante existente nu pare a dori să ia iniţiativa adoptării acestor noi reguli care să nu mai permită oricărui individ cu „buzunarul gros” să ajungă politician fără îndeplinirea în prealabil a unor condiţii minime de eligibilitate. Această constatare vine în urma faptului că toate partidele importante de astăzi au ocupat funcţii instituţionale în ultimii 22 de ani, timp în care au „tolerat” starea de corupţie din Parlament şi din administraţia locală. Acestea fiind consemnate, este de la sine înţeles că partidele din fruntea ţării nu doresc reformarea instituţiilor statului, observaţie care întăreşte ipoteza că România are nevoie de un partid nou, necompromis politic, compus din oameni cu frică de Dumnezeu şi de poporul român.
Naţionalismul românesc post-decembrist nu a fost încă reprezentat în mod adecvat şi coerent de vreun partid sau de vreo mişcare politică. Deşi iniţiativele etichetate drept naţionaliste au fost numeroase, rezultatele sunt mai puţin evidente. Naţionalismul este un sentiment existent în noi toţi şi de aceea oricare grupare care se defineşte naţionalistă nu trebuie în nici într-un caz să „înşele” acest sentiment căci astfel, s-ar încuraja acele instincte umane opuse sentimentului naţionalist: materialism, dezrădăcinare, egoism, individualism, etc. După cum bine remarca Nae Ionescu naţionalismul este „o atitudine polivalentă, care acoperă tot aşa de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural-eseistic al activităţii noastre”. Astăzi se poate uşor deduce că sentimenul naţionalist a fost înşelat de cei care în ultimii 22 de ani s-au definit drept naţionalişti; românul şi-a pierdut demnitatea, acceptând docil orice nedreptate; românului îi este indiferentă bunăstarea comunităţii sau a ţării atât timp cât burta este sătulă, iar mentalitatea dominantă a societăţii noastre de azi este că „banii aduc fericirea”, în special dacă nu sunt munciţi.
În ultimile două decenii au existat mai multe demersuri naţionaliste: Vatra Românească, PUNR, PRM, etc. Episodul care a marcat însă cel mai profund scena politică se numeşte Partidul România Mare.
PRM a fost partidul politic care în ultimii aproximativ 15 ani a dorit să fie şi a fost catalogat ca reprezentant al curentului naţionalist. Această grupare, de sorginte securisto-comunistă se află în moarte clinică, majoritatea membrilor cunoscuţi din cadrul PRM părăsind în grabă corabia înainte ca aceasta să se scufune în totalitate. Astfel este evident faptul că partidul a fost format şi condus de oportunişti care au înşelat grosolan speranţele naţionaliste ale electoratului care a votat pentru PRM. Pe lângă deziluzia politică, imaginea naţionalismului a fost grav afectată de persoana liderului PRM, C.V. Tudor. Acesta, având dese ieşiri publice necontrolate, a discreditat imaginea partidului, discreditând în mod indirect curentul naţionalist. Bufonăriile lui C.V. Tudor a îndepărtat mulţi alegători naţionalişti care s-au îndreptat către alte partide sau chiar au ajuns să îngroaşe acea categorie de români neîncrezători în politică şi care în consecinţă nu se prezintă la urnele de vot.
Momentan naţionalismul românesc trece printr-o perioadă nefastă, neexistând nici o grupare care să aibă vizibilitatea de care în trecut s-a bucurat PRM, iar demersurile naţionaliste existente ( „Partidul Naţionalist-Noua Dreaptă” şi „Partidul Pentru Patrie”) nu par a avea consensul necesar care să le permită să-şi facă auzită vocea în Parlamentul ţării. Impasul în care se găseşte naţionalismul trebuie să dea de gândit tutur celor care şi-au făcut din sentimentul naţional un ideal.
Sentimentul naţionalist a caracterizat poporul român din cele mai vechi timpuri. Poporul nostru a rezistat peste veacuri datorită credinţei în Dumnezeu şi datorită sentimentului de apartenenţă la identitatea românească, menţinută şi fortificată de naţionalism. Acest sentiment nobil şi pe care unii de multe ori l-au transpus în ideologie politică din oportunism, a fost fundamental construcţiei moderne a statului român. După 1989, reprezentanţii curentului naţionalist nu au vrut sau nu au putut să semene sămânţa naţionalistă în generaţiile tinere. Mai mult, PRM-ul lui C.V. Tudor a denaturat naţionalismul iar valorile şi esenţa acestui sentiment au devenit irelevante pentru mulţi români. În aceste condiţii apariţia unui partid de inspiraţie naţionalistă este mai mult decât necesară. Misiunea acestui partid nu va fi doar de a ajunge în Parlament, ci mai ales de a propaga adevăratele principii naţionaliste: libertatea, identitatea şi comunitatea. De Remus Tanasa – Foaie Nationala

luni, 26 martie 2012

CATASTROFA

O retragere a Greciei din zona euro ar fi “CATASTROFALA”

autor: FrontPress 27.03.2012
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, într-un interviu, că ar fi “catastrofal” să i se ceară Greciei să părăsească zona euro, care ar deveni “incredibil de slăbită”, relatează AFP. 
Cancelarul german Angela Merkel susţine că Grecia, care a făcut obiectul a două planuri de salvare, are în faţă “un drum lung şi dificil” şi ar fi o “enormă eroare politică să i se ceară Greciei” să abandoneze zona euro.
“Noi am luat decizia să facem parte dintr-o uniune monetară. Aceasta este o decizie nu doar monetară, ci şi politică”, a spus Angela Merkel. “Ar fi catastrofal dacă am spune unei ţări care a decis să fie cu noi că nu o mai vrem”, a adăugat ea. “De altfel, tratatele (europene) nu o permit. Oamenii din întreaga lume s-ar întreba cine urmează. Zona euro ar fi incredibil de slăbită”, a continuat cancelarul german.
În momentul în care Angela Merkel a fost întrebată despre apariţia unui sentiment antigerman în Grecia, ea a subliniat faptul că situaţia tensionată şi criza financiară mondială au antrenat discuţii dure în foarte multe ţări.
“Avem dezbateri aprinse în parlamentele noastre şi folosim cuvinte dure”, a declarat ea.  Însă, “din fericire, am învăţat să ne soluţionăm conflictele în mod paşnic”, a continuat cancelarul.
De asemenea, Merkel şi-a reafirmat susţinerea faţă de prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană, în pofida refuzului lui David Cameron de a se alătura noului pact bugetar european.
“Marea Britanie trebuie să ştie că, în Germania, noi vrem o Mare Britanie puternică în UE, este ceea ce ne-am dorit întotdeauna şi ceea ce ne vom dori întotdeauna”, a subliniat Angela Merkel.  De Beatrice Brăileanu – Radio Romania Actualitati

Sapte mituri alimentare

Foto: conserve de peste.

Subject: Şapte mituri alimentare contrazise de ştiinţă
 
Cartofii îngraşă - FALS. Cartofii nu îngraşă dacă sunt fierţi în coajă şi dacă se mănâncă reci. În acest fel, amidonul nu îngraşă, ci chiar ne ajută să slăbim.
Apa minerală cu bule nu e bună - FALS. Dacă persoana care o bea nu are neplăceri digestive în urma consumului (balonare, senzaţii de regurgitare etc.), nu este nicio problemă. Apa minerală cu bule este la fel de indicată ca şi apa minerală plată.
Sucul natural de fructe e cel mai sanatos - FALS. Fresh-ul este un aliment dezechilibrat, cu o încărcătură glicemica mult prea mare, care stresează pancreasul. Ideal este să se consume fructul întreg terciuit, deoarece pulpa fructului face sucul mai puţin agresiv pentru organism.
Peştele în conservă îşi pierde calităţile nutritive - FALS. Important e să alegem conserve cu peşte integral, cu tot cu oase. Cele mai valoroase din punct de vedere nutritiv sunt conservele cu sardine, hering, macrou şi ton.
Mult lapte înseamnă mult calciu - FALS. Laptele este recomandat în special copiilor, care trebuie să-l bea în varianta integrală. Adulţii pot să se rezume la maxim 2 pahare de lapte pe zi sau chiar să evite acest aliment, deoarece comsumul mare de lapte creşte aciditatea gastrica, iar organismul, pentru a o contracara, "fură" calciul din oase.
Dieta fără carne = dieta fără toxine - FALS. Carnea este necesară pentru o alimentaţie corectă. Ea are un rol special de construcţie şi reconstrucţie a muschilor şi a nervilor, pe care nicio proteină vegetală nu îl are.
La menopauză, kilogramele în plus favorizează osteoporoza - FALS. Dimpotrivă, e bine ca femeile să fie un pic mai plinuţe la menopauză, pentru că s-a dovedit că astfel sunt mai protejate împotriva osteoporozei








Primele lupte cu bolsevicii


Primele lupte ale Armatei Române cu bolşevicii (1917 – 1918)

Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul.
S-a recunoscut şi s-a demonstrat prin mii de pagini scrise şi documente care continuă să apară adevărul incontestabil conform căruia comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin. Nu mai contenesc laudele către cei ce au contribuit la eliminarea regimului nazist, iar despre eliminarea comunismului se mai amintesc doar contribuţiile occidentalilor care, prin politica lor, au reuşit să facă să se prăbuşească această ideologie criminală şi înrobitoare. Prea puţin s-a spus şi se spune despre contribuţia acestor luptători anonimi, de cele mai multe ori, sau despre lupta unor popoare întregi care au pus stavilă comunismului chiar din momentele facerii sale, fără de care, poate istoria şi implicit harta lumii ar fi ar fi arătat altfel. Iar la loc de cinste, printre aceste popoare care au luptat de la început împotriva ciumei roşii, se numără şi poporul român. Poate este chiar primul, alături de ruşii albi, care a luptat cu arma în mână împotriva celor ce încercau să cuprindă tot globul în mrejele ideologiei otrăvite promovate atât de intens de aventurierii istoriei cunoscuţi sub numele de Lenin, Troţki sau Stalin, şi alţii ca ei, mai puţin vizibili, dar nu mai puţin periculoşi pentru întreaga omenire. Poporul român a luptat împotriva comunismului, cunoscut atunci sub numele de bolşevism, încă din primele clipe ale facerii sale, încă din momentul în care niciunul din liderii lumii nu-şi dădea seama cu ce pericol se confrunta omenirea. Fără lupta lor, harta lumii ar fi arătat altfel, iar pentru înfrângerea acestui flagel statele rămase libere ar fi trebuit să depună eforturi mult mai mari, poate peste puterile lor, pentru a readuce suflul libertăţii în regiunile îmbrăţişate de imperialismul rusesc convertit sub masca internaţionalismului comunist, dar tot sub hegemonia nemiloasă a Moscovei.
Cum am salvat aliaţii în 1916
România a intrat în războiul mondial la 15 august 1916 nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii noştri, ci pentru a elibera ţinuturi româneşti, locuite în majoritate absolută de români, aflate sub stăpânire românească timp de secole, dar atunci, prin capriciile istoriei, supuse monarhiei Austro-Ungare, a cărei singur scop declarat era deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare. De acelaşi tratament avea parte şi Basarabia, de această dată supusă rusificării de către imperiul ţarist de la Petrograd.
România avea de ales spre ce parte să se îndrepte, în condiţiile războiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele părţi, dar până la urmă, regele Ferdinand îşi calcă peste legăturile sale de neam şi de familie şi decide să fie credincios cerinţelor poporului său, care vedea dintotdeauna participarea la război alături de Franţa, sora sa latină de care o lega atâtea aspiraţii. Pentru această decizie, Ferdinand este supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis să meargă alături de poporul său pe o cale presărată cu spini, chiar împotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut şi format. Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul său pe care era chemat să-l conducă.
România intră în război pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără să ştie că aceştia îi pregăteau de la început pierzarea. S-a spus că momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii ne presau mai mult ca oricând. „Acum ori niciodată” ni s-a spus de nenumărate ori, iar România a crezut în promisiunile aliaţilor, mai cu seamă în cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu noi în efortul militar comun. Tratatul încheiat de România cu puterile aliate prevedeau şi noile graniţe de după victorie, dar nici acestea nu au fost respectate, mai cu seamă în problema Banatului, din care o treime îi va reveni Serbiei la Conferinţa de Pace de la Paris, deşi aceasta nu a stăpânit niciodată acest teritoriu populat majoritar de către români.
României i s-a promis că la începerea operaţiunilor sale militare în Transilvania, va beneficia de întreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est la nord, în Galiţia, ofensiva lui Brusilov va reîncepe mult mai energic, iar la sud, generalul Sarrail va începe propria ofensivă, pentru a facilita astfel avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurtă, în centrul Transilvaniei, undeva pe valea Mureşului, astfel ca linia frontului să devină mai dreaptă şi mai uşor de controlat. Până la urmă s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov stagnând din lipsă de forţe (mai mult, ameninţând prin oprirea ofensivei dreapta avansată a armatei române de nord ce pătrunsese în Transilvania), iar generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona că nu are resurse nici măcar pentru defensivă, cu atât mai puţin pentru a lua ofensiva. Am fost minţiţi şi păcăliţi pentru a servi ca şi trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, am intrat în război şi am înaintat în Transilvania. Cu această mişcare am salvat nu numai armata generalului Sarrail şi a lui Brusilov, dar inclusiv frontul de la Verdun. Marea victorie franceză de la Verdun i se datorează indirect armatei române, lucru uitat cu desăvârşire astăzi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate în Transilvania, împotriva românilor, prin aceasta comandamentul german renunţând definitiv la cucerirea Verdunului. Mai mult, trupele bulgare întărite cu cele germane renunţă la atacul împotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate împotriva românilor în Cadrilater şi în Dobrogea. O sută de mii de oameni contra a treizeci de mii de apărători, a urmat apoi dezastrul de la Turtucaia şi pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvată. Promisiunile ruşilor conform cărora bulgarii nu vor intra în luptă împotriva noastră, la fel ca şi promisiunile de ajutor ale trupelor ruse în Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de micinoase. Tunurile şi armamentul comandat şi plătit cu ani în urmă către Franţa, Statele Unite şi Japonia stătea încă în decembrie 1916 prin gările ruseşti, la Chişinău, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci şi din cauza unei rele voinţe a Rusiei faţă de România la cele mai înalte nivele, ulterior dovedindu-se că însuşi ministrul de război rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.
În majoritatea bătăliilor, inclusiv în Dobrogea sau, mai ales, în bătălia de pe Argeş-Neajlov pentru Bucureşti, ruşii au refuzat să ne acorde cel mai mic sprijin, o întreagă armată stând în aşteptare, cu arma la picior, când noi i-am cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la câţiva kilometri de tabăra rusească. La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român că aici doreau să ne aducă, ei propunând de la începutul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureştiul. Ce fel de aliat era acesta care propunea de la începutul campaniei abandonarea capitalei şi a două treimi din teritoriul naţional? Privind logica imperială rusească, era normal, pentru ei nu era de dorit o armată română victorioasă, care mai târziu ar fi putut ridica pretenţii asupra Basarabiei româneşti, era de preferat o Românie învinsă, scăpată mai apoi de către ruşi, care ar fi putut anexa la încheierea păcii fără probleme încă o bucată zdravănă din teritoriul românesc. Doar la fel procedaseră ruşii şi în 1878, când au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care îl salvase în timpul campaniei împotriva Turciei în 1877-1878.
Cu toate lipsurile materiale, mai ales în artilerie, cu toată perfidia şi trădarea rusească recunoscută şi de aliaţii occidentali, românii s-au bătut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1300 km (identică cu întreaga lungime a frontului rusesc, iar spre comparaţie, întreg frontul de vest avea doar 800 km), luptând unul contra cinci contra celor mai bune trupe germane şi austro-ungare, la care se adăugau cele bulgare şi turceşti, au produs pierderi mari atacatorilor. De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a căzut la datorie generalul Dragalina, o singură divizie românească a rezistat fără să fie schimbată timp de 80 de zile la trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareză) a fost complet nimicită.
Iar exemplele pot continua şi vor continua în anul următor, al marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădări din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai noştri.
Marile victorii şi marile decepţii din 1917
În urma înfrângerilor datorate contextului militar din 1916 guvernul şi ce a mai rămas din armata română s-a retras în Moldova unde a urmat o perioadă de refacere a capacităţii de luptă. Rolul misiunii franceze conduse de generalul Berthelot a fost preponderent, ofiţerii francezi instruind armata română şi aducând-o la pregătirea necesară ducerii războiului modern, iar delegaţii acesteia reuşind să recupereze o parte din materialul militar destinat armatei române şi pierdut pe întinsul fără de sfârşit al împărăţiei ruseşti. După o muncă tenace, fără oprire, trupele române au putut fi dotate şi pregătite pe măsura celor occidentale. Redau aici o situaţie comparativă ale dotării armatei române în 1916 faţă de 1917, aşa cum apare în cartea generalului C. Găvănescu, apărută în 1918, „Epopeea română. Războiul nostru pentru întregirea neamului“, dotările comparative de materiale ale unui regiment de infanterie la 14 august 1916 şi la 1 iulie 1917. Mitraliere, 6,4,2 sau deloc (1916) faţă de 24 (1917); puşti mitraliere, niciuna faţă de 96; grenade şi grenadieri, aproximativ 24 de soldaţi cu 3-4 tipuri de grenade diferite faţă de toţi soldaţii cu sacul plin de grenade; telefoane, unele regimente deloc, altele câte unul faţă de unul la fiecare companie cu suficientă sârmă; rachete de semnalizare, deloc faţă de arhisuficiente în mai multe culori; căşti, la început deloc, venind mai târziu faţă de toţi soldaţii dotaţi; măşti de gaze, deloc faţă de toţi militarii.
Astfel, în vara lui 1917 românii erau pregătiţi de revanşă. Dar evenimentele internaţionale se precipită. În martie 1917 izbucneşte revoluţia în Rusia, care îl alungă pe ţar. Conducătorul ţării devine Kerenski, care continuă războiul. Dar societatea şi armata rusă sunt sătule de război. Idealurile revoluţiei erau generoase, cu promisiuni de libertate şi dreptate, împroprietărirea ţăranilor şi multe altele. Dar pentru rusul de rând, care pentru prima dată în istorie vedea zorii libertăţii şi simţea gustul ei, a fost prea mult dintr-o dată. Fiindcă această bruscă libertate aducea cu ea, mai ales în rândurile armatei, germenii anarhiei. Luptele politice se înteţesc la Petrograd, iar pe fronturi rezultatul este devastator. Soldaţii refuză să mai lupte, să respecte ordinele. Se organizează în fel de comitete revoluţionare, îşi aleg proprii lideri, îşi degradează ofiţerii şi generalii smulgându-le însemnele, batjocorindu-i, insultându-i sau chiar omorându-i. Nimeni nu mai are nicio autoritate asupra acestei armate transformate în bandă. Dar aceste transformări nu se petrec dintr-o dată, ci treptat şi din ce în ce mai rapid. Mai ales acolo unde morbul bolşevismului pătrunsese prin agitatori veniţi de la centru, care asmuţea soldaţii contra ofiţerilor, alungându-i şi înlocuindu-i cu comisari sau reprezentanţi aleşi, de multe ori simpli soldaţi inculţi care habar nu aveau să conducă o unitate. Astfel de soldaţi analfabeţi ajungeau să conducă companii şi regimente, uneori chiar divizii, un plutonier a devenit peste noapte general, şi nimeni nu putea face nimic, nici chiar respectivul, care nu avea nici un fel de autoritate, aşa cum a fost ales, aşa era şi răsturnat din funcţie. Acest proces de disoluţie se va accelera după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevicii lui Lenin printr-o lovitură de stat, popularizată mai târziu de propaganda comunistă sub denumirea de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, după noul calendar 7 noiembrie.
Dar până atunci, ruşii aveau de ţinut un front, de la Marea Baltică în Moldova, unde luptau alături de aliaţii români. O vor face, dar pe măsură ce trecea timpul din ce în ce mai greu, soldaţii refuzând din ce în ce mai des să lupte, părăsindu-şi poziţiile tot mai frecvent, şi tot mai multe unităţi intrând în disoluţie. Soldaţii bolşevizaţi făceau în schimb politică, ţinând congrese şi întruniri, căutând să câştige noi şi noi adepţi şi punând la cale răspândirea revoluţiei proletare pe întreg mapamondul. Ca să nu-şi piardă timpul, jefuiau tot ce găseau.
Armata română refăcută ardea de dorinţa revanşei, în schimb ruşii făceau politică. În urma ofensivei franco-engleze pe frontul de vest, încep şi ruşii conduşi de Kornilov o ofensivă în sudul Galiţiei care la început merge bine, ajungând la o adâncime de 40 km pe un front de 50-60 km. La începutul verii generalul Alexandru Averescu declanşează ofensiva la Mărăşti, la 11 iulie, obţinând un succes major. Sunt cucerite prin lupte grele dealurile Mărăştilor, Momâia şi alte poziţii şi ofensiva progresează în fiecare zi. Dar ce folos, chiar dacă inamicul se retrage în debandadă, Armata a 2-a română nu pateu avansa prea mult deoarece ruşii nu mai vor să înainteze ca să ne protejeze flancurile. Este vorba de Armata a 4-a rusă (stânga) şi Armata a 9-a (dreapta), care spun că au ordin de la revoluţie să nu meargă mai departe. Mai mult, corpul 8 rus şi-a părăsit poziţia ce o ocupa pe Măgura Caşinului fără luptă şi fără să fie atacaţi de inamic. A fost nevoie ca armata română să-şi extindă flancul pentru a reocupa poziţia. Era primul gest de acest fel din multele care vor urma, mai ales în timpul bătăliilor cumplite de apărare de la Mărăşeşti. Totuşi, ofensiva a dezvoltat o adâncime de 20 km pe un front de 40 km, au fost luaţi peste 4000 de prizonieri şi capturate numeroase tunuri, arme, muniţii şi materiale. Succesul ar fi putut fi mai mare dacă ruşii ne-ar fi sprijinit flancurile în înaintarea noastră, am fi putut ajunge mult mai departe, deoarece inamicul fugea în debandadă.
Generalul Mackensen, renumitul spărgător de fronturi, nu s-a pierdut cu firea. Concentrase o forţă redutabilă pentru a o arunca împotriva românilor în sudul Moldovei, pentru ca în scurtă vreme să rupă frontul şi să ocupe ce a mai rămas din ţară. Peste două săptămâni la Iaşi, le-a spus colaboratorilor săi înainte de a pleca pe front, de unde urma să conducă operaţiunile militare chiar în prezenţa kaiserului venit special pentru a asista la îngenuncherea definitivă a României. Iar sorţii chiar le erau favorabili. Ofensiva lui Kornilov în sudul Galiţiei îşi dăduse obştescul sfârşit, iar contraatacul inamic a făcut armata rusă în descompunere să dea bir cu fugiţii. Germanii şi austro-ungarii aproape intraseră prin Bucovina şi pe teritoriul rămas în stăpânirea noastră în Moldova, apropiindu-se de Fălticeni. Ce folos mai aveau poziţiile noastre din sud, dacă ruşii cedau pe frontul lor din nord şi lăsau descoperită pe aici calea spre Iaşi?
S-a hotărât ca trupele ruse ce mai păstrau disciplina să fie retrase de pe frontul Mărăşeştilor pentru a putea constitui o forţă care ar putea redresa consecinţele ruşinoasei retrageri de la Tarnopol şi din Bucovina, menţinând frontul în nord-vestul nostru. Astfel, sudul Moldovei rămânea doar în grija armatelor române. În aceste condiţii s-au dat cumplitele lupte de la Mărăşeşti şi Oituz, chiar în timpul retragerii ruseşti, iar trupele ruse rămase au fugit de la primele focuri de pe frontul de luptă, lăsând goluri imense în liniile noastre, goluri umplute de unităţi române deplasate în grabă, care după marşuri epuizante ajungeau direct în luptă, pentru a-i scoate pe germani din tranşeele părăsite de ruşi fără nicio rezistenţă. Pe frontul Mărăşeştilor, patru divizii române epuizate au ţinut piept timp de săptămâni atacurilor a mai bine de zece divizii inamice, dintre care opt germane. La Oituz la fel, aceeaşi situaţie. Ruşi părăsindu-şi poziţiile, înlocuiţi în ultima clipă de români, ţinând piept cu un eroism care a uimit întreaga lume atacurilor trupelor inamice mult superioare. Dar la Oituz s-a petrecut şi un fapt mişcător, care prefigura de fapt evenimentele ulterioare. Mici unităţi ruseşti, formate din basarabeni, au rămas pe loc şi au luptat până la ultima suflare alături de fraţii lor români. La fel au făcut-o şi unităţile formate din voluntarii ardeleni şi bucovineni foşti prizonieri luaţi de ruşi din armata austro-ungară în primele faze ale războiului. O înfrăţire prin sânge, jertfă şi luptă, care va netezi calea spre marea unire ce va să vină, peste un an şi câteva luni. Dar până atunci nori negri stăteau în faţa României, şi următoarele lovituri vor veni nu de la duşmani, ci de la cei pe care încă îi consideram aliaţi.
Mackensen a fost înfrânt, diviziile sale mândre şi puternice s-au topit în faţa baionetei soldatului ţăran român. Circula o vorbă pe atunci, cum că soldaţii români preferă lupta cu regimentele bavareze, fiindcă „au ambiţ la baionetă“. Valoarea soldatului român s-a dovedit atunci, când armamentul şi dotările erau apropiate, s-a dovedit că putea sta în faţa celor mai buni soldaţi din lume, iar dacă este condus de ofiţeri şi generali capabili, nu este cu nimic mai prejos decât aceştia. Atacat de forţe net superioare, în proporţie de cinci la unu în unele cazuri, trădat ca şi până atunci de aliatul său, românul a învins. Şi a obţinut întreaga recunoaştere a aliaţilor şi admiraţia întregii lumi. Chiar şi astăzi, majoritatea istoricilor militari ai primului război mondial consideră Mărăşeştii ca una din cele mai sângeroase bătălii de pe frontul oriental, iar victoria românească, alături de ofensiva lui Brusilov din 1916, ca cele mai importante victorii aliate de pe acest front.
Luptele cu bolşevicii în Moldova (1917 – 1918)
În acest timp, Rusia se scufunda în haos. Armata rusă se dezintegra şi nimeni nu mai putea opri procesul. Lenin preluase puterea la Petrograd prin lovitură de stat şi îndemna la nesupunere, marcând începutul celor mai cumplite dezastre sociale în Rusia. trupele ţariste au fost contaminate de îndemnurile ce îndemnau la nesupunere şi părăsirea frontului. Soldaţii s-au transformat în briganzi care, după ce şi-au maltratat sau chiar ucis ofiţerii, şi-au ales comitete revoluţionare şi au început să jefuiască, să ucidă şi să violeze populaţia civilă. De morbul bolşevismului nu era scutită nici armata rusă aflată pe teritoriul României, circa un milion de soldaţi. Situaţii bizare se petreceau aici, întregi comandamente ruseşti fugind să se pună sub protecţia trupelor române, rămase imune la încercările de contaminare cu virusul bolşevic, în ciuda eforturilor ruşilor.
Din imperiu ţarist, Rusia devenise democratică şi apoi bolşevică, dar apucăturile imperiale rămăseseră. Deşi Lenin a propovăduit dreptul popoarelor din cuprinsul imperiului de a-şi decide singure soarta, realitatea era că pregătea şi încerca pe toate căile menţinerea subjugării acestora, prin forţa armelor, dacă nu se puneau sub protecţia revoluţiei bolşevice, care ar urma să cuprindă întreg pământul. Aşa a fost şi în cazul Basarabiei, care îşi urma calea spre o viaţă separată de fostul imperiu, înaintând pe calea unirii cu România. Cu atât mai puţin bolşevicii nu doreau să lase din mână această bogată gubernie anexată la 1812. Ba mai mult, intenţiile lor se îndreptau şi împotriva României, pe care o doreau transformată în republică sovietică.
Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaciov, comandantul rus al frontului. Actele de brigandaj împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit. Rusia începuse tratativele de pace la Brest-Litovsk, iar România rămăsese singură pe întreg frontul oriental. Înconjurată de duşmani, trădată de aliat, jefuită de acelaşi aliat, cu interiorul nesigur, situaţia era fără ieşire. O speranţă apăruse odată cu apariţia Ucrainei care se desprinsese din imperiul rus, dar ucrainenii încheiară pace rapid şi acceptară prezenţa germanilor pe propriul teritoriu. Eram aşadar total înconjuraţi. Sub ameninţarea unui nou atac germano-austro-ungar destinat a termina odată pentru totdeauna cu frontul de est şi a-şi concentra forţele în vest, am acceptat armistiţiul pentru a câştiga timp, deşi aliaţii occidentali, chiar şi generalul Berthelot, ar fi preferat ca România să se sacrifice din nou şi să reziste într-un „triunghi al morţii” provocând pierderi şi imobilizând încă o perioadă importante forţe germane. Să ne mai sacrificăm încă o dată pentru Antanta, distrugând câteva divizii şi ţinând ocupate altele, câştigând timp până la sosirea americanilor în număr suficient pe teritoriul francez. Dar dacă asta s-ar fi întâmplat, armata română ar fi fost distrusă, întreaga ţară ocupată şi jefuită, militarii ucişi sau luaţi prizonieri. Atunci cine ar fi dat mâna câteva luni mai târziu cu armata de Dunăre a aceluiaşi general Berthelot silindu-l pe Mackensen să se retragă, cine ar fi ţinut straja pe Nistru împotriva bolşevicilor şi cine ar fi înăbuşit bolşevismul în Ungaria? Bolşevicii ruşi cu cei unguri şi-ar fi unit forţele în 1919, înghiţind Austria, Cehoslovacia, Polonia n-ar fi rezistat presată şi din sud, iar nici Germania, unde revoluţia era pregătită de Karl Liebneck şi Rosa Luxemburg, n-ar fi stat mai bine. Decizia luată, a armistiţiului, a fost cea mai bună, dar nu a rezolvat problema bolşevicilor din ţară şi din Basarabia, unde continuau aceleaşi jafuri şi omoruri, perturbând comunicaţiile spre front şi depozitele şi furniturile militare de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, încercând să înăbuşe speranţele de libertate ale locuitorilor.
La Socola, lângă Iaşi, era cartierul general al trupelor ruse conduse nominal de generalul Scerbaciov. Acesta pierduse controlul asupra majorităţii unităţilor ruseşti, iar la cererea sa de sprijin adresată guvernului român, Brătianu îi răspunde: „Nu pot mobiliza nici un soldat român pentru a vă apăra contra propriilor dvs trupe fără a mă vedea amestecat în luptele din Rusia şi fără a provoca un conflict cu noii conducători“. Dar în scurt timp România va trebui să se amestece, pentru a-şi salva fiinţa de stat. Toată localitatea Socola fusese transformată într-o puternică tabără militară rusească, cu mulţime de arme şi tunuri. Ofiţerii şi comandanţii trăiau cu spaima de a fi linşaţi de soldaţii bolşevizaţi. Pericolul era extrem, din moment ce Socola se afla lângă Iaşi, la câţiva kilometri de reşedinţa regelui şi a guvernului condus de I. C. Brătianu. Iată ce spunea acesta din urmă despre armata rusă bolşevizată, inclusiv despre acţiunile ei din Basarabia: „Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ţine frontul şi incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăşi o operă devastatoare”.
Pentru a organiza şi iniţia revoluţia bolşevică în România, Lenin a trimis pe S. Rochal, instalat iniţial ca şi comisar al frontului românesc. Rochal avea doar 21 de ani, dar era un agitator bolşevic experimentat. În vara lui 1917 el crease republica Kronstadtului, cetatea insulară din Marea Baltică ce apăra intrarea în estuarul fluviului Neva, deci calea maritimă spre Petrograd, în Kronstadt fiind sediul marinei militare ruseşti. Au fost executaţi ofiţerii, inclusiv amiralul flotei, puterea trecând în mâna marinarilor, care au fraternizat ulterior cu bolşevicii lui Lenin. După ce a trecut războiul civil, în 1921, când marinarii s-au trezit la realitate şi şi-au dat seama că au fost păcăliţi şi că Lenin îşi trădase idealurile promise, s-au revoltat, dar au fost exterminaţi de Armata Roşie. Rochal se afirmase ca lider şi un agitator bolşevic, el chiar sechestrând la un moment dat ambasadorul englez de la Petrograd, cerând în schimbul eliberării lui ca guvernul englez să încheie pace, un act terorist de cea mai joasă speţă. Intervenţia lui Kerenski, care se mai bucura atunci de oarecare autoritate l-a salvat pe ambasador.
Numirea lui Rochal în funcţia de comisar al frontului românesc avea scop clar: eliminarea conducerii ruseşti a frontului, respectiv a generalului Scerbaciov şi a ofiţerilor săi, după modelul Kirilenko. Acesta din urmă, fost plutonier devenit generalisim, a eliminat conducerea cartierului general rus de la Moghilev, ucigându-l pe fostul comandant suprem, generalul Duhonin, cu ajutorul marinarilor baltici aduşi de Kirilenko. Dar Rochal avea şi o misiune suplimentară: eliminarea cartierului general românesc, a guvernului, alungarea sau suprimarea regelui şi desăvârşirea transformării României în republică bolşevică.
În drumul său Rochal s-a oprit şi două zile la Chişinău, unde a pledat în faţa sovietelor reunite formate din ruşi şi bolşevici, respectiv a adversarilor Sfatului Ţării, ca să procedeze imediat la preluarea puterii în Basarabia, promiţându-le ajutorul trupelor bolşevizate de pe frontul românesc şi sosirea unor marinari de la Petrograd.
Rochal, alături de amanta sa Boga, precum şi de comisarii Reissohn (al armatei a 4-a), Rech şi Hermann, îl provoacă la o discuţie pe Scerbaciov la cartierul său general de la Socola, la 21 decembrie 1917. Între timp, două brigăzi bolşevice se îndreptau cu trenul de la Odessa spre Iaşi, iar alte grupări bolşevice se îndreaptă spre Socola, spre a face legătura cu bolşevicii de aici.
Împrejurările sunt neclare, unii zic că Rochal ar fi încercat să-l asasineze pe Scerbaciov şi ar fi intervenit garda ucraineană nebolşevizată, apoi o subunitatea românească de vânători, care i-ar fi arestat. Ruşii i-au scos din mâinile românilor folosind un înscris contrafăcut şi i-au executat. Altă versiune spune că ar fi fost arestaţi şi executaţi direct din ordinul lui Scerbaciov. Cert este că Rochal şi ceilalţi au dispărut.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie se ţine un consiliu de guvern care decide atacarea taberei de la Socola care devenise un focar bolşevic ce ameninţa România cu distrugerea, iar asta înainte ca restul trupelor bolşevice să ajungă acolo. Bolşevicii instalaseră deja tunurile pe dealul Aroneanu ţintind capitala României neocupate, dar românii, prevăzători, aduseseră trupe suplimentare în Iaşi. În zorii zilei de 22 decembrie 1917 soldaţii români atacă tabăra la baionetă. După o luptă scurtă, bolşevicii sunt dezarmaţi, încărcaţi în trenuri şi expediaţi sub pază dincolo de Prut.
A fost prima luptă serioasă între români şi ruşii bolşevizaţi, dar nu cea din urmă. Cele două trenuri cu bolşevicii plecaţi de la Odessa pentru a-i întări pe cei de la Socola şi a contribui la bolşevizarea României sosesc în gara Socola. Spre marea lor uimire, sunt întâmpinate de trupe române cu mitralierele şi tunurile îndreptate spre ei. Li se cere capitularea şi aceştia, înspăimântaţi, acceptă. Sunt dezarmaţi şi expediaţi peste Prut, pe urmele celorlalţi.
Între timp, guvernul şi Statul major al generalului Prezan luase măsurile de precauţiune şi în restul ţării. În spatele unităţilor ruseşti care se mai aflau pe front au fost poziţionate trupe române. Teritoriul din interior a fost împărţit în opt regiuni cu comandamente militare (Botoşani, Fălticeni, Iaşi, Podul Iloaiei, Roman, Vaslui, Bacău şi Bârlad) în care au fost dispuse şi întărite trupele de jandarmi cu unităţi militare care au început să urmărească şi să vâneze bandele de ruşi ce bântuiau şi jefuiau ţinutul. Cele mai reduse la număr au fost neutralizate cu uşurinţă, de cele mai multe ori pe cale paşnică, ruşii erau dezarmaţi şi expediaţi peste Prut. Se mai ajungea la ciocniri sporadice, când armele intrau în acţiune, dar în majoritatea cazurilor incidentele se rezolvau paşnic.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre cazurile de dezertare şi părăsire a frontului de către mari unităţi, de ordinul diviziilor sau armatelor. Unde era posibil, erau dezarmate în mod paşnic, apoi îndrumate cu trenul sau pe jos spre Rusia. Ordinele primite de unităţile noastre militare erau clare. Nicio unitate rusă nu putea părăsi frontul pentru a merge în Rusia fără o aprobare scrisă din partea comandantului rus. Unităţile care se deplasau din proprie iniţiativă şi fără un ordin precis urmau să fie dezarmate. Se preciza totodată că nu trebuie bruscaţi unităţi sau soldaţi ruşi care corecţi şi păstrează o atitudine demnă. Dar „toţi care trăiesc şi se mişcă în această ţară, indiferent de naţionalitate, trebuie să respecte legile noastre şi ordinea publică“. Câtă demnitate şi hotărâre în dispoziţiile generalului Prezan!
Dar ignorarea de către noii comandanţi, comisari, ai armatei ruse bolşevizate a acestor dispoziţii va pune armata română şi frontul deţinut de ea într-o situaţie paradoxală, foarte rară, poate unică în analele războaielor: aliatul de bază devenea cel mai periculos inamic pentru statul şi armata română. Fără acţiunea militară hotărâtă decisă de guvernul Brătianu şi pusă în aplicare de armata comandată de generalul Prezan, ţara ar fi intrat într-un colaps politic şi militar cu un unic rezultat, bolşevizarea României. În această situaţie, bolşevicii ar fi ajuns cu uşurinţă în centrul Europei, deoarece nu le-ar fi putut sta nimeni în cale. Dar să vedem faptele.

Bătălia pentru Galaţi

După eliminarea focarului bolşevic de la Socola şi alungarea trenurilor cu ajutoare de la Odessa, situaţia era departe de a se fi calmat. După îndemnurile lui Lenin, ruşii dezertează în masă, înarmaţi, pentru a se întoarce în ţară. Erau hotărâţi să-şi croiască drum cu armele şi să prade totul în calea lor, ca un nor de lăcuste, şi dacă nu întâlneau rezistenţă, să bolşevizeze totul, după modelul din Rusia.
La 12 ianuarie 1918, Pechea, lângă Galaţi, o delegaţie rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunţa că începând de mâine, 13 ianuarie, trupele ruse vor părăsi frontul şi vor trece Prutul în Basarabia. Referitor la ordinul generalului Scerbaciov de a rămâne pe poziţii, ruşii răspund că nu-l mai recunosc pe acesta drept comandant şi vor trece. În caz că trupele române vor opune rezistenţă, vor trece totul prin foc şi sabie, vor arde şi distruge totul în calea lor.
În zonă, pe front, în sectorul Tecuci – Galaţi, se afla armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare, cu o putere de circa 5 000 – 6 000 de luptători la fiecare divizie. În spatele lor fusese poziţionată divizia a 4-a română pentru a le supraveghea. După ultimatumul rusesc, divizia a 4-a ia măsurile necesare şi primeşte două batalioane cu mitraliere şi artilerie de la divizia a 13-a vecină ca şi ajutor. Ruşii se liniştesc momentan, dar pe 16 ianuarie divizia 40 rusă porneşte spre Pechea, dar este întoarsă pe front de divizia a 4-a română. La fel se întâmplă şi cu divizia 40 rusă. Dar la stânga dispozitivului se găsea Corpul Siberian, unitate de elită, a cărui divizie a 9-a se bolşevizase complet. Aceasta porneşte spre Galaţi, la fel ca şi divizia a 10-a siberiană, care avea mulţi militari ce forfoteau prin oraş. Pentru a acoperi sectorul de front părăsit de ruşi în faţa germanilor, pentru ca aceştia să nu atace poziţiile rămase goale şi a pătrunde în interior, românii trimit ce trupe puteau, respectiv regimentul 5 infanterie care ocupă liniile a două divizii şi două plutoane din regimentul 21 în locul regimentului 136 rus.
Descrierile luptelor pentru Galaţi le citez de pe blogul Din şi despre Galaţi…

“Oraşul se pregăteşte de apărare

La Galaţi, situaţia era mai mult decît alarmantă. Oraşul era ameninţat de un întreg corp de armată, din care dispăruse disciplina şi respectul pentru ordine. Comandorul de marină Rizea Niculescu, comandantul sectorului Galaţi, primeşte ordinul de a bara drumul coloanelor ruse spre est şi de a apăra oraşul. Colonelul Bădescu, comandantul Brigăzii a 8-a de la Fîntînele, are misiunea de a ataca dinspre nord şi dinspre vest coloanele ruse, aflate în defileul dintre bălţile Malina, Calica şi Siret. Din păcate, disproporţia forţelor este zdrobitoare, ruşii fiind mult mai numeroşi şi mai bine pregătiţi. Era vorba de celebrul Corp 4 siberian, în faţa căruia românii nu aveau nici o şansă. În zilele de 20 şi 21 ianuarie, în jurul Galaţiului se va da o luptă violentă intre acest Corp 4 siberian şi fracţiuni ale Diviziei a 4-a române. Comandorul Rizea împrăştie puţinele sale forţe în jurul Galaţiului. Cea mai mare parte a trupelor, două companii şi jumătate, din Regimentul 21, sunt păstrate pe Dealul Tiglina, spre a opri ieşirea ruşilor din defileul bălţilor, Calica şi Siret. Pe aici se astepta, de altfel, atacul principal. Aici se afla şi două baterii pe afete fixe, ale marinei, o escadrilă de 4 vedete, un torpilor şi o şalupă. O altă companie a ocupat poziţie lîngă bateriile marine, cu faţa spre oraş, spre a preveni un eventual atac al ruşilor din Galaţi (Divizia a 10-a, în spatele poziţiei de la Tiglina). Aşadar, Galaţiul putea fi atacat şi din afară, şi din interior. Mici detaşamente sunt postate la nord-vest de oraş, spre Fileşti, şi la est, spre Reni, iar în oraş a fost oprit un detaşament de marină şi două plutoane de infanterie, spre a supraveghea trupele ruse ale Diviziei a 10-a. Galaţiul se afla, timp de două zile, sub bombele ruşilor. Ruşii încep să înainteze din două direcţii: dinspre nord-vest de Fileşti înaintează Regimentul 34. Dinspre vest, de la Şendreni, înaintează grosul Diviziei a 9-a. În acelaşi timp, puternice patrule ruseşti se strecoară pe la sud de Băltiţa, surprind avanposturile româneşti de pe Tiglina, şi capturează un ofiţer şi 14 soldaţi. Comandantul oraşului cere ajutoare de la brigadă. Tot ce i se poate trimite este o companie de mitraliere şi o jumătate de companie infanterie, de 70 de oameni. Cu ei se întăreşte detaşamentul dinspre Fileşti şi trupa de gardă din oraş. Aceasta din urmă reuşeşte să-i impiedice pe ruşi să înarmeze cele 23 de mitraliere din depozitul Diviziei a 10-a din strada Daciana, cu care ei voiau sa atace pe la spate trupele române de la Tiglina. Detaşamentul român trimis de Brigada a 7-a la Şendreni, pentru a opri înaintarea grupului Diviziei a 9-a rus, e prea slab. Românii se retrag pe dealurile de la nordul satului, iar ruşii işi fac loc şi ajung la Movileni, aşezîndu-şi tunurile în baterii îndreptate deasupra Galaţiului. O delegaţie de soldaţi din Divizia a 9-a, în frunte cu un căpitan, se prezintă la Galaţi şi cer să li se permită trecerea prin oraş, pînă la ora 3 după-amiază. Daca nu, vor bombarda oraşul şi vor forţa trecerea. Comandantul român refuză. La ora 3:00 Armata rusă începe bombardamentul: nouă baterii de la Movileni trag asupra Galaţiului şi asupra poziţiilor armatei române timp de patru ceasuri. Artileriştii ruşi trag însă foarte prost şi pricinuiesc pagube neînsemnate. Bateriile marinei noastre ripostează, trăgînd asupra bateriilor ruse şi asupra rezervelor de infanterie. La ora 19:00 bombardamentul se încheie.

Oraşul, atacat din toate părţile

În noaptea care a urmat, între patrulele de infanterie şi ruşi au fost violente încăierări. Colonelul Bădescu a încercat, prin parlamentari, să-i convingă pe ruşi să depună armele. Nici un rezultat. A doua zi, ruşii reîncep bombardarea Galaţiului şi pregătesc un atac concentrat asupra oraşului. La aripa de vest, trupele Diviziei a 9-a atacă cu putere şi ocupă strîmtoarea dintre Malina şi Siret. La centru, trupele ruseşti de infanterie şi artilerie din Divizia a 10-a, care erau cantonate în cazărmile Tiglinei şi la gura Siretului, se concentrează în spatele detaşamentului român de la Tiglina. Îl atacă brusc şi prin surprindere capturează prima linie: o companie şi jumătate, situată pe botul dealului Tiglina, în faţa Lacului Calica. Restul trupelor noastre se retrage pe linia a doua, aproape de valea Tiglinei, la 800 m de bateriile marine. Dar informaţii foarte rele vin acum şi dinspre est. Vasele şi pichetele româneşti de pe Prut au fost dezarmate. Detaşamentele române de la Reni şi Giurgiuleşti, de peste Prut, au fost şi ele dezarmate. O baterie grea rusească şi şase mitraliere au fost aşezate pe dealul Giurgiuleşti, pe malul Prutului, iar un detaşament rus, format din două companii de mitraliere, un escadron de cavalerie şi o baterie de artilerie, a trecut Prutul, înaintînd spre Galaţi. Bateria şi-a aşezat tunurile lîngă Lacul Brateş. Infanteria rusă desfăşurată în linie de luptă înaintează, precedata de patrule de cavalerie, şi pătrunde în partea de jos a oraşului, unde se întăreşte cu peste 200 de infanterişti înarmaţi din Divizia a 10-a. Rînd pe rînd, ei dezarmează posturile noastre de grăniceri şi miliţieni. Un vas rus, înarmat cu un tun de 150 mm, venind de la Reni, urcă Dunărea şi trage asupra docurilor, vaselor marine şi bateriilor noastre. În acelaşi timp, tunurile de la Giurgiuleşti aruncă obuze în oraş.

Atacul român la baionetă îi îngrozeşte pe ruşi

Situaţia trupelor de apărare a Galaţiului este mai mult decît dramatică. Ele sunt acum atacate din 4 direcţii: vest, nord, est şi sud. În oraş, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie în unităţi de luptă, fără a mai putea fi împiedicate de vre-o trupă română. Orice măsură pe care o ia armata română contrastează foarte tare cu diferenţa numerică între soldaţi. În acest moment, armata româna are o tresărire extraordinară de orgoliu. Din detaşamentul de la Fileşti se iau două plutoane de infanterie, o secţie de mitraliere, care sosesc în fugă. Infanteriştii români atacă cu o violenţă de neimaginat detaşamentul rus de la est, îl pune pe fugă şi-l urmăreşte pînă trece Prutul. Lucrurile iau o întorsătură incredibilă şi pe dealul Tiglinei. Mîna de soldaţi români care s-a menţinut pe linia a doua, ajutată de o companie din Regimentul 50, trece la contraatac. Susţinut pe dreapta de Detaşamentul Milicescu, sosit de la Fileşti (jumătate de companie), iar pe stînga de bateriile marinei şi a vedetelor de pe Dunăre, românii reuşesc să-l respingă pe celebrul lor inamic. Dinspre nord, are loc atacul principal, dat de trupele din Brigada a 8-a, sub comanda colonelului Bădescu, între lacurile Malina şi Calica, împotriva grosului Diviziei a 9-a ruse. La început, românii înaintează foarte greu, din cauza unui puternic foc de baraj al artileriei ruse. Dar bateria româna îi sustine. Vedetele marinei reuşesc să treacă peste barajul rus de torpile, fără nici o piedică din partea marinarilor ruşi. Ele bombardează din flanc poziţiile ruse. Cu toate acestea, situaţia era departe de a fi tranşată în favoarea noastră. Şi atunci, armata română face ceea ce a făcut dintotdeauna: atacul la baionetă. În frunte cu comandanţii lor, soldaţii români trec la un atac violent la baionetă, recuceresc dealul Tiglina, îi eliberează pe camarazii lor capturaţi şi-i pun pe fuga pe ruşi. Atacaţi şi respinşi dinspre nord şi est, ruşii intră în debandadă şi încep sa se îngrămădească spre sud, înspre Gara Barbosi, şi podul de peste Siret. Artileria noastră şi trei avioane de bombardament arunca bombe asupra masei de soldaţi ruşi strînşi acolo. Furia cu care românii, semnificativ mai puţin numeroşi, contraatacă, îi îngrozeşte pe ruşi, care iau o hotărîre disperată şi senzaţională. La ora 11:00 noaptea încep să treaca podul şi linia frontului şi se predau germanilor. A fost un deznodămînt total neaşteptat şi absolut unic în istoria primului război mondial. O bătălie între două armate aliate, în faţa poziţiilor inamicului şi sub privirile acestuia.

Capitularea

S-au predat germanilor majoritatea regimentelor 33 şi 35 de infanterie rusă, în total peste 3 000 de oameni, cu tot materialul şi cu un divizion de artilerie. A doua zi dimineaţa, o delegaţie a Diviziei a 9-a siberiene a anunţat capitularea. Restul regimentelor 33 şi 35, regimentele 34 şi 36 în întregime, Brigada a 9-a de artilerie, siberiană, o baterie a Diviziei a 10-a siberiene şi coloana Statului Major al diviziei, împreună cu tot materialul (60 de tunuri, arme, muniţii, tunuri de tranşee, care erau concentrate dincole de Siret, la Vădeni, gata să treacă la nemţi), au declarat că se predau românilor dacă li se lasă libera trecere pentru oameni şi caii şi căruţele lor. După ce au fost dezarmaţi, li s-a dat voie sa plece. A doua zi au fost dezarmate complet şi trupele celei de-a doua divizii, a 10-a, a Corpului siberian. Şi acestea au fost lăsate să treacă peste Prut, pe sub paza santinelelor române. Bătălia de la Galaţi, cea mai spectaculoasă, a fost singura din timpul primului război mondial, cînd s-au folosit trupele terestre, marine şi aviatice în acelaşi timp. Conform istoricului Constantin Kiriţescu, lupta de la Galaţi a fost una dintre cele mai spectaculoase din luptele desfăşurate pe teritoriul României. În semn de omagiu, autorităţile dintre cele două războaie mondiale, au instalat o placă memorială de cinstire a gloriei soldaţilor care au apărat Galaţiul în acele zile. Aceasta se află pe locul unde astăzi se găseşte magazinul Stirex, din Mazepa. În 1945-1946, în încercarea de a şterge ruşinea de pe obraz, ruşii au dat ordin ca această placă memorială sa fie demolată, iar in istorie, generaţii întregi de gălăţeni habar nu au avut despre acest episod cutremurător din istoria Galaţiului şi a poporului român.”

Luptele cu bolşevicii în alte părţi ale Moldovei

În timp ce luptele de la Galaţi erau în plină desfăşurare, în celelalte regiuni în care se afla armata rusă evenimentele se precipitau, având o derulare asemănătoare. Voi menţiona doar câteva dintre ele, cele mai importante.
Paşcani. Armata a 4-a rusă părăseşte poziţiile ce le ocupa între munţii Neamţului şi Paşcani. Era vorba de diviziile 26 şi 84 ruseşti, iniţial acceptând să fie dezarmate şi apoi expediate în Rusia. Văzând că erau foarte mulţi în comparaţie cu trupele române ce le supravegheau, au decis să forţeze trecerea prin forţa armelor. Maiorul Botnariu, încercând să parlamenteze cu ei este împuşcat pe la spate. Românii se năpustesc asupra lor, din nou la baionetă, şi îi împrăştie. Se dau în continuare lupte grele între Roman şi Paşcani, dar până la urmă ruşii capitulează şi acceptă dezarmarea. Au fost dezarmate şi expediate spre Rusia regimentele 104, 334 şi 335.
Fălticeni. Corpurile 18 şi 40 ruse se îndreaptă spre Fălticeni – Străjeşti pe mai multe coloane, pentru a trece mai departe, refuzând să depună armele. Au fost opriţi de grănicerii noştri la 27 ianuarie. Au dat patru atacuri respinse de ai noştri. A doua zi capitulează şi începe dezarmarea lor. Am pierdut 14 morţi şi 83 de răniţi. Ei au avut peste 100 de morţi şi 500 de răniţi.
Mihăileni. Armata a 8-a rusă contra diviziei a 9-a română, divizia care s-a acoperit de glorie la Mărăşeşti, când a ţinut piept inamicului înlocuind trupele ruse ce părăseau tranşeele. Din 18000 de oameni, după lupta de la Mărăşeşti, a rămas cu 4000 de oameni, arzând de dorinţa revanşei. În faţa unui corp de armată rusesc, detaşamentul Arghir Constantinescu. Atacul rusesc eşuează, în primul rând din lipsa disciplinei şi coeziunii caracteristice unităţilor bolşevice, conduse de lideri fără cunoştinţe militare. Contraatacul român la baionetă aduce decizia, ruşii capitulează.
Timişeşti. Vânătorii de munte îi potolesc pe bolşevici. la fel se întâmplă la Botoşani, Bacău, Roman.
Până la sfârşitul lui ianuarie 1918, întreaga Moldovă este curăţată de bolşevici. Reacţia lui Lenin şi a conducerii bolşevice este dură. Încă din 29 decembrie 1917, ministrului român la Petersburg, Constantin Diamandy, i-a fost înmânată o notă de protest prin care acţiunea trupelor române a fost calificată drept criminală şi îndreptată împotriva revoluţiei ruse. Eram ameninţaţi cu cele mai aspre măsuri, şi asta nu era decât prima ameninţare. Vor urma şi altele, ultimatumuri şi măsuri represive, inclusiv confiscarea tezaurului depus în Rusia de către autorităţile române, despre care nici astăzi nu mai ştim nimic.
Dar luptele cu bolşevicii vor continua cu furie, acesta fiind doar preludiul. Un nou câmp de luptă pentru trupele române va fi Basarabia, ocupată de trupele ruseşti bolşevizate ce vor încerca să înăbuşe orice încercare de redeşteptare naţională, începută demult, dar devenită pregnantă odată cu izbucnirea revoluţiei ruseşti din martie 1917. În pericol de moarte, basarabenii îşi vor îndrepta privirile spre România, şi din nou baioneta soldatului român va obţine decizia, la fel cum va apăra în viitorul apropiat tot sud-estul Europei de pericolul bolşevic.
Sursa: istorie