Amazon MP3 Clips

marți, 31 martie 2015

...


Pacaleli



Originea păcălelilor de 1 Aprilie

Chiar dacă pare un obicei de dată recentă, obiceiul de a face farse în ziua de 1 aprilie se pare că are o istorie seculară. De mai multe secole mii de victime naive  sunt trimise să caute vreo frânghie de legat vântul, un baston cu un singur capăt, o ştiucă fără oase, untdelemn de surcele sau o mie de alte lucruri din de aceiaşi categorie. O scurtă istorie a acestui obicei am găsit – unde altundeva decât  - într-un număr al revistei “Realitatea ilustrată”. Şi, conform obiceiului, o să vă dezvălui şi vouă ceea le spunea contemporanilor reporterul interbelic:
- Mizerabilo! Care va să zică
 mă înşeli cu un amic?
- a mic ăsta? Păcat de tine 
că n’ai băgat de seamă
 că ăsta e un… A mare!
(revista "Furnica" - 1910)
Acum patru secole, luna Aprilie, deschidea anul şi 1 Aprilie era ziua Anului Nou, în decorurile proaspete şi pline de fantezie inedită a primăverii, departe de blănurile şi de căciulile lunii Ianuarie care deghizau pe fiecare cetăţean grijuliu de sănătatea sa, într-un adevărat scafandru cuirasat si greoi.

Dar prin anul 1654 regele Franţei Carol IX, pe când se afla la Rousillon, în districtul Dauphine, dădu o ordonanţă în virtutea căreia prima zi a anului să fie socotită 1 Ianuarie şi nu 1 Aprilie cum fusese obiceiul până atunci. Schimbarea zilei Anului nou, aduse perturbări şi protestări din partea apărătorilor fanatici ai tradiţiei, care deveniră însă curând subiectul de distracţie al taberei adverse, al celor acomodaţi cu noul regim.

Glumele maliţioase au debutat prin felicitări ironice trimise de 1 Aprilie tradiţionaliştilor. Cum si pe atunci exista obiceiul de a se oferi cadouri de Anul Nou, oamenii noului regim se amuzau trimiţând cadouri simulate, adevărate capod'opere de ingeniozitate si de viclenie. Glumele, la început destul de răsleţe, s'au generalizat şi cu timpul au intrat în obiceiul poporului. S'a consacrat astfel o zi a farselor sau a mistificărilor. Astfel cred unii că s'ar fi născut obiceiul de a păcăli în ziua de 1 Aprilie.

Stăpânul: Mariţo!... 
Ah, Mariţo!...
Slujnica: Înţeleg… Domnul
 vrea să’mi mărească 
leafa de 1 Aprilie!
(revista "Furnica" - 1910)
În privinţa originii obiceiului acestuia, sunt însă mai multe versiuni, şi alti cercetători au atribuit faptul analogiei cu pescuitul, care începe la 1 Aprilie. În luna Aprilie pescuitul e mai întotdeauna infructuos, produce nemulţumiri aruncătorilor de undiţă, ceea ce a determinat pe mulţi să-i zeflemisească şi să le trimeată câte o “momeală" care să le scape, asa cum le-a scăpat peştele pe care au vrut să-l prindă. Obiceiul ca şi o snoavă hazlie, s'ar fi răspândit pe urmă.

O altă versiune pretinde că obiceiul datează de la un prinţ al Lorenei care a fost închis de Ludovic al XIII-lea şi ţinut prizonier în castelul de la Nancy, de unde a evadat în ziua de 1 Aprilie, trecând râul Meurtha înnot. Lorenii ar fi luat de atunci obiceiul să îi necăjească pe francezi, trimiţându-le câte o momeală “să prindă peştele" care le-a scăpat. Părerile de mai sus sunt însă cu totul arbitrare, mai ales ultima, obiceiul datând cu mult înainte de Ludovic al III-lea, în Franţa.

- Cum îşi închipuie ţăranii 
care citesc reviste
 guvernametale că o
 să li se îmbunătăţească
 soarta mâine-poimâine…
(revista "Furnica" - 1910)
Originea cea mai verosimilă a acestui obicei, împrumutat de noi de la francezi, este desigur o indecentă aluzie la o circumstanţă principală din patimile lui Isus Christos, care după cum stiţi au început prin luna Aprilie. Episoadele judecăţii Mântuitorului, anume trimiterea lui de la un tribunal la altul, de la un judecător la altul, de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Herod, de la Herod la Pilat, au fost punctul de plecare al unui divertisment ajuns azi popular, printr’o curioasă sublimare a simbolurilor religioase. Mimetismul s'a înfăptuit în Evul Mediu, când patimile Mântuitorului au fost traduse în spectacole religioase, odată cu principalele episoade ale vechiului şi noului testament “pentru gloria lui Dumnezeu şi edificarea credincioşilor" cum obişnuiau să predice clericii acelor timpuri.


Obiceiul farselor de 1 Aprilie împământenit şi la noi, a fost importat de Germania, din Franţa, pe la 1655, şi este cunoscută sub numele de “Aprilnarr" sau “nebun de Aprilie", de Anglia sub expresia de “April-fool" cu acelaşi înţeles şi de Italia sub numele de “Calandrino".

O ultimă versiune atribuie obiceiul unor reminiscenţe ale serbărilor de primăvară, practicate de romani, împrumutate şi ele de la indieni şi parvenite nouă sub denumirea de “hule".”

Sursa: articolul “Originea păcălelilor de 1 Aprilie” – revista “Realitatea ilustrată” din 2 aprilie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

sâmbătă, 28 martie 2015

Fara depresie



Sunt impresionata in mod neplacut chiar infiorator, vazand cate  sinucideri sunt cu oameni de toate varstele inclusiv cu pilotul german care a luat dupa el inca 149 de persoane nevinovate, cu pofta de viata.
Nu pot sa inteleg cum se cuibareste in sufletele oamenilor  mai putin puternici, depresia.
Ce s-ar fi facut daca treceau prin ce am trecut eu in viata, ce faceau daca erau atata de bolnavi ca mine ? Ce faceau ei daca erau parasiti fara nimic, avand numai dusmani in jur? Dar dusmani inraiti corora nu le-am facut nimic dar, imi doresc moartea? DACA V-AS SPUNE CA ASTA IMI DA PUTERE SI FIECARE ZI O PRIVESC CA PE UN DAR MINUNAT SPECIAL PENTRU MINE M-ATI CREDE?
Nu stiu daca ma credeti dar, putinii oameni care au deaface cu mine, ma intreaba daca mai stau bine cu caputul, dupa cate vad cu ochii lor ca  patimesc?
M-am calit si iau toate lucrurile  ca pe vointa sortii.
Dar ca sa respectam pe toti, altii poate sufera mai din greu din vointa sortii, nu a oamenilor, sa le transmitem un gand de incurajare.
Acum vad ca nimic nu este important in viata, decat viata si sanatatea ta si activitatile care iti dau bucurii si impliniri,daca esti parasit de oameni considerand ca, esti irecuperabil din punct de vedere al sanatatii. Dar Dumnezeu a hotarat altfel si ti-a schimbat soarta.
Sa te culci cu multumirea ca ai facut  ce trebuia, ti-ai facut datoria si pentru maine? Ce o vrea Dumnezeu.
Dar bucuria unei noi dimineti, ma face sa zburd pur si simplu ca un mielusel pe tapsan.
Revenind, nu stiu ce cuvinte sa folosesc in mod cat mai potrivit, sa spun celor care considera ca nu mai au de ce sa traiasca, in asa fel incat sa inteleaga ca, totul este trecator si dupa zile, luni, sau ani potrivnici, este imposibil ca nu apara soarele si pe strada lor. Un soare mai stralucitor.
Atat va spun, importanta este fiinta dvs. care sa fie sanatoasa, daca se poate sau chiar daca sunt  impedimente sa va raportati la situatia in sine si sa va bucurati de viata.
Luati exemplul meu, prin care toate nenorocirile care mi s-au intamplat, mi-au dat putere si privesc fiecare zi cu bucurie ca, pe un dar de la Dumnezeu.
Fara depresie, sa fiti curiosi ce se va intampla cu dvs., cu situatia din tara, cu viitorul dvs.
Eu asa fac ! Cand ma culc ma rog sa apuc ziua,  sa vad ce va mai fi si maine ? Ceva care ma va putea interesa !!!:) O  surpriza!!!
Nimic nu este mai de pret ca viata in orice conditii, oricat ar fi de grele. Cu viata asta nu ne vom mai intalni daca, o dispretuim si preferam moartea.
Nu mai stiu ce cuvinte de incurajare sa gasesc, pentru cei fara curaj de a mai continua viata.
Fiti tari, fiti puternici, totul este trecator.
PS. Vedeti fostii detinuti politici care au facut ani grei de puscarie, fiind chiar condamnati la moarte, cum au avut tarie de caracter si au ajuns chiar aproape de centenarul vietii.
Asta datorita caracterului lor puternic, care nu i-a lasat descurajati de meandrele vietii.

joi, 26 martie 2015

miercuri, 25 martie 2015

marți, 24 martie 2015

Herculane



Herculane – băile uitate ale lui Hercule


Izvoarele tămăduitoare din Herculane au fost descoperite de legionarii împăratului Traian – cei care le-au numit “Băile sfinte ale lui Hercule” (“Ad aquas Herculi sacras”). Devastate în timpul năvălirilor barbare, băile din Herculane au fost refăcute şi modernizate - începand din anul 1734 - de guvernele austriece, maghiare şi apoi de cele româneşti. Localitatea cu un climat temperat şi bogată în ape minerale tămăduitoare a reprezentat până acum câteva decenii una dintre cele mai importante staţiuni turistice balneare din Europa.

Vă invit astăzi să dăm o raită prin (cea care a fost) “cea mai high-life dintre staţiunile noastre climaterice şi balneare”. Pentru că Herculane a fost cu adevărat, timp de mai multe secole, o staţiune cu renume european. Ca să vă convingeţi, vă invit să citiţi un savuros articol scris de Marta D. Rădulescu şi publicat în anul 1933 în revista “Realitatea ilustrată”:
 Am avut norocul să cresc între domni învăţaţi şi pricepuţi într’ale economiei politice, care mi-au sădit în minte axioma că întreprinderile Statului sunt prin definiţie şi iremediabil prost conduse. Iar băile Herculane sunt întreprindere de Stat…  De aceea când, autoritar, dictatorul familiei a hotârit să petrecem o lună acolo, m'am crispat ca şi când ar fi trebuit să iau o doctorie amară: eram sigură că am sä dau peste cea mai sinistră desordine şi cea mai cumplită scumpete, căci după celelalte toate, localitatea e cea mai “high-life" dintre staţiunile noastre climaterice şi balneare.

Am sosit seara pe alei curate, luminate de becuri electrice şi de… o profuziune de licurici cum n'am mai văzut în viaţa mea. Pe fondul negru al pădurii, ca o serbare de lampioane jucăuşe sau ca o ploaie de stele filante, roiau milioanele de licurici.
- Asta-i în cinstea noastră desigur. Salutări de la spiritul lui Oslea.
Herculane - hotelul Carol
La Hotelul Carol, curat ca un salon, un portar de casă mare, galonat şi bine crescut, ne conduce pe săli răcoroase, pe lângă o minusculă fântână arteziană între coloane, în apartametul curat ca un pahar care ne aştepta. În antecamera şi în odaia largă mobilată, de o eleganţă vetustă, mi se părea că sunt în casele bunicii: aceleaşi scrinuri şi toalete portative de mahon rococo, aceleaşi şifoniere.


- Ca acasă…
- Hotelul datează de mai bine de o sută de ani şi era destinat “high-life"-ului ungar. Pe aici nu venea pe vremuri decât lumea cea mai select şi bogată a vechii  monarhii. Exclusivist prin selecţie şi prin preţuri.
- Brr…  Să ştii că ne ruinăm. Şi încă ai luat cameră la parterre.
Arunc grabnic ochii pe placatul din ramă şi nu-mi cred ochilor. O sută de lei! Mai ieftin ca la un mare hotel bucureştean, la preţuri de favoare. Teoriile mele nu se potrivesc. O madamă curată, zâmbitoare şi politicoasă ca o subretă, îmi pare si mai neverosimilă la un hotel... al Statului. Totală contradicţie cu teoriile de acasă. Dar să nu ne grăbim. Să vedem ce ne mai asteaptă mâine. Se anunţă regim de ploi. Noroc că am luat maşina de scris şi o doză masivă de resemnare anticipată.
- Aici plouă mai puţin decât oriunde - ne asigură madama.
- Şi totuşi îmi pare că a şi început…
- Nu domnişoară. E Cerna.
Hotelul Dacia şi sanatoriul militar
Mă deştept cu soarele care pătrunde în trâmbe fine orizontale prin jaluzele vechi de lemn. Prin geamurile deschise pătrunde discret un parfum de flori şi de pământ reavăn. Deschid. Un tablou de vis. Dincolo de grădinile în floare cu alei îngrijite, sub cerul de smalţ albastru, se profilează apropiate, abrupte metereze înalte de stânci albe şi roze de calcar spre care se catărâ pădurea deasă de brazi şi de fagi tineri.
- În cercetare, repede! - comand eu nerăbdătoare.
Întâi parcul. Cele două mari hoteluri, Carol şi Ferdinand, vaste şi ajurate de verande, încadrează de-a dreapta şi de-a stânga parcul mic, în pantă, cu fântâna lui tâşnitoare. În fund se profilează cazinoul, tot în stil, şi veranda care le leagă. O singură notă distonantă în eleganţa sobră: Birtul cu aspect de cârciumă din josul terasei. Asta e de la “Zece mese". E “pata de ulei”. Impresia de curăţenie şi ordine civilizată nu se desminte. În administraţia generală simplă şi culantă, în orânduirea băilor, în minunatele promenade îngrijite ca un salon. În câteva zile am străbătut în lung şi în lat aleile minunate ale pădurilor de fag şi de tei, am urcat abrupturile de o parte şi de alta până la chioşcurile spânzurate la cinci-şase sute de metri deasupra băilor. De acolo de sus se vede toată armonioasa alcătuire a acestei bijuterii de staţiune balneară.
Casinoul şi parcul
Băile Herculane au păstrat prin veacuri străvechiul renume al isvoarelor fierbinţi, vindecătoare de reumatisme şi de alte metehne. E drept că apele acestea minunate nu miros tocmai a parfum Coty: au un vag iz de ridiche şi de ouă clocite. Dar aici stă poate una din tainele puterii lor binefăcătoare şi în radioactivitatea lor. Apele vin din adâncime, de la câteva sute de metri cel puţin, unde o fostă lavă consolidată  dar fierbinte încă, fumegă de mii de ani, încălzind isvoarele genuine.
Povestea - mie îmi sunt foarte dragi poveştile - spune că însuşi Hercules, care  căpătase un straşnic reumatism, şi-ar fi scăldat voinicele mădulare în apele binecuvântate. Pentru a întări această mitică afirmaţie, care constituie şi un invidiat blazon de nobleţe, un Hercules de bronz, cu tradiţionala măciucă pe umăr, stă de strajă în faţa sanatoriului militar, sfidând invaliditatea pensionarilor şi ascultând impasibil muzica militară, pe când un porumbel obraznic îl decorează regulat, cu graţioasă ireverenţă. Neelegant e soclul de piatră, în care turteşte nu mai puţin de patru capete stâlcite de lei care scuipă apă în patru lighienaşe de bărbier, ca de acolo să alimenteze bazinul de piatră cu peştişori anemici. Alegoria? Ce legătură este între Hercules şi peştişorii invalizi? S’o explice cine vrea...
Dar dincolo de mitul întruchipat în statuie, statele de serviciu ale fântânilor juvenţei, vechi de două mii de ani, stau înscrise în fragmentele de ex voto romane, încrustate pios în pereţii promenadei, acoperite, de la punte şi în urmele de apeducte, din drumul umbrit de tei.
Turişti interbelici
Populaţia pestriţă a vizitatorilor e împărţită în straturi puţin permeabile. Sus în hotelurile noastre - Carol şi Ferdinand, precum şi în câteva vile luxoase şi scumpe plutocraţia cosmopolită şi pretenţioasă. La mijloc, în hotelurile mai modeste, lumea de rând civilo-militară - micii burghezi şi plutonierii majori. Aceştia cu localurile lor, cu băile lor…  Dar cei mai interesanţi sunt vizitatorii ţărani, de la vechea baie Hercule, care fac sudaţie în plin aer, cu ţoalele în cap, afară din staţiune, pe aleile lăturalnice… 
(…) Pe vârfuri şi înălţimi, agăţate de cline de piatră, chioşcuri simple te îmbie la odihnă şi-ţi indică în acelaşi timp locul cel mai potrivit de unde să admiri príveliştile minunate. Pentru cei mai sedentari “excursia" cea mare e la chioşcul din pădure. Popicăria hodorogită, cu bile invalide şi cu birtul “cu grătar special". Dar şi aici protipendada vine cu trăsura.
Reporterul-turist
Marta D. Radulescu
Publicul acesta “select" are însă alte distracţii: La Cazino joc de Bulă. Deseori de un efect terapeutic uimitor. Mulţi pacienţi îşi scurtează cura la Herculane, după câteva seri. Şi sus e un templu al Fortunei, unde doamne decoltate şi “juni-amorezi" de diferite vârste, joacă  “chemin de fer".
 În sala de bal a cazinoului, un model artistic în genul său, e dans în fiecare seară. Din când în când, de două ori pe lună cel puţin, se dă acolo un bal la care de fiecare dată se alege o Miss cu nume variat – “Miss Herculane", “Miss Cerna", etc. şi... câte un Missoi. Missele sunt prin definiţie nepoate de general şi sunt alese cu componcţiune şi disciplină de tinerii ofiţeri subalterni. Miss Hercules, spune tradiţia, e obligată să joace o rumba cu statuia lui Hercules. Din gentileţe, acesta deleagă să-i ţină locul pe profesorul de dans din localitate, Marcel Ionescu, cu care are o vagă asemănare.

De altfel viaţa de aici nu este câteodată lipsită de peripeţii: o  tânără domnişoară frumuşică şi plină de nerv, care pierduse de curând, în imprejurări necunoscute  pe alesul inimii, a fost eroina unei drame unice în genul său. Duduia, dolentă ca Dido, se plimba pe malul Cernei cu un frumos ofiţer, care se străduia s'o consoleze. Dar tânără, sătulă de viaţă, ajunsă pe podul de peste bulboaca Cernei, îl intrebă cu un gest dramatic:
- Şi zici că aici se poate îneca un om?
- Desigur domnişoară. Are şapte metri.
- Atunci… Adio…
Podul peste Cerna
Şi "huştiuluc”  în Cerna, ca un ghem de dantelă roz, de la o înălţime de trei etaje. Spaima cavalerului responsabil. Dar Cerna, clementă pentru ambii eroi, rostogoleşte de câteva ori pe tânăra sinucigaşe şi o depune apoi tandru pe ţărm, cu braţele ei de spumă. Fericit. ofiţeraşul aleargă, o înfâşoară în manta, o duce la hotel şi… dispare, fără ziua bună, nu numai din hotel dar şi din localitate, sătul de romantism şi aventuri. Seara, frumoasa sinucigaşe, dansa zâmbitoare un Fox, ca şi cum nimica nu s'ar fi'ntâmplat. Era vindecată. Recomandăm reţeta şi altora, în aceaşi situaţie.

Sursa: articolul “Băile Herculane” semnat Marta D. Rădulescu – “Realitatea ilustrată” din 17 august 1933 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor. Fotografiile: din articolul citat şi colecţia Bibiotecii Digitale Naţionale.
deieri-deazi.blogspot.com

duminică, 22 martie 2015

sâmbătă, 21 martie 2015

UKIP Nigel Farage despre imigratie(ukipmedia)

Vraji



La pas prin “Raiul vrăjitoarelor” de altădată

Imagine din mahalaua Nicolina
 Raiul vrăjitoarelor ieșene
Oraşele noastre adăpostesc şi astăzi, ca şi acum 100 de ani, un număr mare de ghicitoare în cărţi, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de cristal, în horoscoape, în stele sau în… ochi de bufniţă. Nici în acest “domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate doar mijloacele de publicitate utilizate (azi mediul virtual şi  nu numai el fiind supraaglomerat de astfel de oferte)  sau aspectul şi mărimea caselor ghicitoarelor “de top”.
Şi astăzi, ca şi acum un veac, ghicitoarele şi clarvăzătoarele sunt la mare căutare, şi “mii de suflete îşi alină durerile, îşi împletesc nădejdile sau îşi fac capul calendar…” în lumea magiei.
Să facem așadar astăzi o plimbare prin “Raiul vrăjitoarelor” din vechea mahala ieșeana a Nicolinei conduşi de reporterul C. Luca-Iasi al “Ilustraţiunii române”:


Ghicesc... vrăjesc...
fac de dragoste
20 lei
Nu cred să existe pe întreg cuprinsul României Mari vreun oraş cu o mahala blagaslovită de Dumnezeu cu mai multe vrăjitoare ca mahalaua Nicolinei de la periferia Iaşilor. Sunt străzi aici unde nu faci zece paşi fără să dai cu ochii de o firmă cu câteva cărţi de joc pe ea şi redactată în stiluri care mai de care mai originale. Într'o dimineaţă am luat-o şi eu razna cu Kodak-ul în buzunar prin acest cartier al descântecelor.
Din toate firmele trecute în revistă mi-a reţinut privirea una cu următoarea inscripţie: “Ghicesc, vrăjesc, fac de dragoste. Lei 20”.  M'am oprit în faţa porţii şi abia atinsesem clanţa, când un zăvod lăţos se repezi spre mine lătrând şi arătându-şi dantura solidă. Această sonerie vie încetă când pe cărarea din mijlocul curţii îşi făcu apariţia o femeie înaltă, brunetă, de vârstă mijlocie, îmbrăcându-şi din mers un halat înflorat peste rochia obişnuită.
- Poftim, poftim… Eram în fund la bucătărie, de aceea v'am lăsat să aşteptaţi.
- D-ta ghiceşti ? - o întreb eu.
- Da, eu! Poftiţi înăuntru. Sau dacă doriţi, luaţi loc aici, la masa asta. E mai răcoare…
Şi fără să-mi lase timp să mai vorbesc, se propti în faţa mea cu mâinile sprijinite în şolduri, privindu-mă încruntat:
- D-ta ai o supărare mare...
Eu o priveam abia ţinându-mi râsul:
- Doamne fereşte! Din contra…
- Aveţi o pierdere. Vi s'a furat ceva… O pagubă.
- M’a păzit Durmnezeu!
Cărturăreasa...
Văzând că în această direcţie n'a nimerit-o, făcu o pauză de câteva secunde, scoase din buzunar o pereche de cărţi soioase, le întinse pe masă, apoi o întoarse pe latura sentimentală:
- D-ta ţii în inimă o persoană brunetă, dar ea…
- Nici gând o întrerupsei eu.
- Atunci ce vrei d-ta? Ai venit aici să mă faci să-mi pierd vremea degeaba şi să mi se ardă mâncarea pe foc? – mă luă ea la rost tăios şi privindu-mă inchizitorial.
Am scos un pol din buzunar şi i-am plătit “consultaţia", după care domolindu-se ca prin farmec, i-am explicat rostul vizitei mele, rugând-o să-mi permită să aştept sosirea vre-unui “client".
- Da, da, aşteptaţi. De ce nu? Numai să dea Dunmezeu să vină. Poate ai venit d-ta într'un “ceas bun"… Câteodată trec zile întregi şi nu “iese" o leţcaie...
O prezicătoare
le lux...
Şi în adevăr, venisem într'un “ceas bun", căci nu trecu nici un sfert de oră şi la poartă se opri o căruţă de ţară din care scoborî o femeie cu un copilaş în braţe. Lătratul câinelui aduse pe vrăjitoare din nou la poartă:
- Săru'mâna coană Tasie! Ia, nu ştii ce are copchila asta? De vre'o săptămână “o ţine într'o gură" zi şi noapte. Şi pe lângă ea n'am nici eu odihnă. La fel ca acu trei săptămâni, când am venit întâia oară la mata. Atunci i-o trecut… - dădu lămuriri ţăranca.
Coana Tasia examină copilul apoi dădu competinte din cap:
- E deochiată, mititica!
Aduse un pahar şi trimise pe femeie la cişmeaua din colţul străzii să aducă “apă neîncepută”; apoi bătu în gard la o vecină, de la care ceru o mătură “părăsită". Rupse trei paie din mătură, aduse pe o tablă câţiva cărbuni aprinşi din care numără nouă pe care îi aruncă în pahar; iar cu cele trei paie începu să amestece descântând. Din când în când se oprea, scuipând în cele patru puncte cardinale. M’am apropiat de ea rugând-o să “descânte" mai rar spre a avea timp să scriu şi eu.
- Nu se poate! - se răsti ea. Dacă poţi să-l “furi" cu urechea, bine! Altfel nu mai are “leac". Şi eu de la mama tot aşa “l-am furat".
Şi continuă să bolborosească, (iar eu mi-am încordat auzul să-l pot “fura"):
- Fugi deochi dintre ochi
Cum fuge iepurele de ogar,
Că te-ajunge duh de om botezat,
Şi pe loc ai crăpat!
Să pieri, să răspieri
Ca spuma de mare
Ca roua de soare
Şi Ileana să rămâie curată, luminată,
Ca de Dumnezeu lăsată.
Leac… şi babei un colac!
Decântec de deochi
în mahalaua Nicolina
Apoi cu cele trei paie stropi copilul în creştetul capului, pe frunte şi pe piept, dându-I să bea de trei ori câte puţină apă.
Încă  nu plecase femeia cu copilul “descântat", când apăru o nouă “clientă".
- Ei? Ce-ţi mai face bărbatul? – o întrebă coana Tasia.
- Acum a dat Dumnezeu şi se uită cu “ochi mai buni" la mine, vine acasă devreme...
- Va să zică şi-a făcut “ifectu" băutura…
- De aceea am venit,  să-mi mai faci o leacă…
Cât ai bate din palme masa se umplu cu sticle de toate mărimile (din care nu lipsea aceea cu rachiu) iar vrăjitoarea începu să prepare “băutura de dragoste" care după spusele ei avea să readucă tinerei, ce sta sfioasă pe scaun, inima bărbatului apucat pe căi greşite.
Am plecat condus până la poartă de coana Tasia, care bine dispusă în urma avalanşei de clienţi îmi strigă din urmă:
- Mai poftim, mai poftim!”
Sursa: articolul “Anchete ieşene – raiul vrăjitoarelor” – semnat “C. Luca-Iaşi” – publicat în “Ilustraţiunea română” din 28 iulie 1937 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

vineri, 20 martie 2015

miercuri, 18 martie 2015

Pofta buna !


Putin fals ???


Un Putin fals a apărut la televizor pentru a linişti lumea! Iată dovezile fotografice! Soarta lui Putin cel adevărat este învăluită în mister…

Miercuri 18 Mar 2015 / 3,829 vizualizari / Fara comentarii

  Putin fals 22Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dispărut din peisaj circa 10 zile, nimeni nevăzându-l în această perioadă. În tot acest timp, pe bună dreptate, au apărut tot felul de teorii despre dispariţia lui Putin: de la moartea sa (“A murit Putin!” Aşa crede un site al serviciilor secrete israeliene! Cât de serioasă poate fi o asemenea informaţie şocantă?), până la îmbolnăvirea sa gravă sau ascunderea sa în buncăr pentru a coordona eventualul atac nuclear al Occidentului asupra Rusiei (Nebunie totală! Rachetele nucleare din Marea Britanie sunt pregătite pentru a ataca Rusia! De aceea, Putin a dispărut în ultima perioadă şi, de aceea, personalul ambasadei Rusiei de la Londra a fost retras!). Despre toate acestea, verificaţi linkul articolelor de mai sus.
“Lovitura de teatru”, ca să zic aşa, a fost reapariţia lui Putin la televizor, luni, 16 martie 2015, de faţă cu presa. El părea bine şi voios, pus pe glume, aşa că toate teoriile conspiraţiilor au căzut una câte una. Citez ştirea de pe mediafax.ro:
Vladimir Putin a participat luni la o întâlnire cu omologul său kârgâz Almazbek Atambaiev la Palatul Konstantinovski de la Strelna, lângă Sankt Petersburg, după zece zile de absenţă şi un val de speculaţii despre locul în care se afla şi sănătatea celui mai puternic om din Rusia, relatează Tass online. Putin a apărut ultima dată în public pe 5 martie, când l-a primit pe premierul italian Matteo Renzi la Kremlin (…) Absenţa sa neobişnuit de lungă din public a declanşat un adevărat val de speculaţii cu privire la motive, inclusiv că liderul rus ar fi devenit tată, ar fi fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de palat, s-ar fi îmbolnăvit, şi-ar fi făcut o operaţie estetică sau ar fi murit (…) Purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că preşedintele rus este sănătos, respingând zvonurile, pe care le-a catalogat drept o “nebunie de martie”.
OK. L-am văzut pe Putin luni, bine şi sănătos. Nu e nici bolnav şi nici mort… ce altceva mai dorim totuşi? Totuşi, un conspiraţionist nu se lasă. Cunoscut sub numele de caliberhitter, acesta demonstrează pe baza unor fotografii că “Putin”-ul apărut luni, 16 martie 2015, este unul fals, fiind diferit de “Putin”-ul vechi. O fi o sosie? N-a reuşit la perfecţie “schimbarea la faţă” a noului Putin?
Cicatricea ciudată de la sprânceana stângă
Putin cel fals de luni are o cicatrice deasupra sprâcenei stângi, cicatrice pe care Putin cel adevărat n-o avea:
Putin cel fals
Putin cel fals
adevaratul Putin
adevaratul Putin
Mâna lui Putin. Acum să facem comparaţie cu mâna lui Putin de acum 2 zile, faţă de cum arăta în trecutul apropiat. Degetele din stânga imaginii ale “adevăratului Putin” par mai mai mici decât degetele din dreapta imaginii ale falsului Putin. De asemenea, se poate remarca foarte bine că venele de la mâna adevăratului Putin ies mai bine în evidenţă (în relief) decât venele falsului Putin, unde se observă doar vizual, neieşind deloc în relief.
Putin fals adevarat
Cicatricea de pe lobul urechii. Putin cel adevărat are o cicatrice pe urechea stângă, pe care n-o putem observa la Putin cel fals.
Putin adevarat 3
Putin fals 3
ureche Putin
Toate pozele şi observaţiile de mai sus aparţin conspiraţionistului caliberhitter. Dar, haideţi să-l lăsăm pe acesta şi să comparăm noi, încă o dată, cele două poze: cea a lui Putin de pe 16 martie 2015 şi cea a lui Putin înainte de 5 martie 2015. Dar s-o facem obiectiv şi să vedeţi cât de evidente sunt lucrurile:
noulputin vechiuputin
Nu trebuie să fii expert pentru a-ţi da seama că noul Putin faţă de vechiul Putin are următoarele diferenţe: capul este mai rotund, nasul este mai gras şi mai scurt, gura ceva mai largă, obrajii mai proeminenţi. Şi, cel mai important lucru, spiritul din spatele ochilor nu este acelaşi. Dacă “Putin cel fals” este de fapt adevăratul Putin asta ar însemna că el a fost drogat, torturat şi aruncat în faţa camerelor de luat vederi.
Dar, eu cred mai degrabă că Putin de pe 16 martie 2015 este sosia lui Putin. Se ştie lucrul acesta (şi mulţi istorici o confirmă) că marii conducători ai lumii au cel puţin o sosie, dacă nu mai multe. Nu trebuie să negăm acest lucru evident. În concluzie, ce se întâmplă cu adevărat cu vechiul Putin? E bine? E ţinut ostatic? E bolnav? E mort? Va mai apărea el vreodată în public?


Secretele lui Lovendal

marți, 17 martie 2015

luni, 16 martie 2015

Brazilienii veseli ca intotdeauna

Carnaval



D’ale carnavalului


Regina Elisabeta
 în costum de "indiană"
O perioadă frumoasă a anului în viaţa românilor de altă data era „timpul Carnavalului”. Carnavalul românesc începea „ odată cu Crăciunul dar nu se încheia decât în seara celei de-a doua Duminici a Lăsatului-de-sec, când se punea capăt nunţilor, balurilor şi oricăror petreceri ce erau oprite în timpul Postului mare” ( cf. lucrării „Bucureştii vechiului regat” – George Costescu – 1944). În perioada Carnavalului se organizau numeroase baluri şi serate, la curtea regala sau în casele „high-life-ului” bucureştean. La aceste evenimente, renumite pentru belşugul, luxul şi eleganţa afişată,  se intra numai pe baza unei invitaţii speciale. În aceiaşi perioada însă se organizau, pentru oamenii de rând, numeroase baluri publice (în sala Bossel, sala Orfeu, Sala lui Schlatter din grădina de la poarta dinspre miază-noapte a Cişmigiului sau la ... Slătineanu).


A.S.R. Principesa Ileana, d-na Bossie şi
...un "careu de dame cu valetul de cupă"
Indiferent daca balurile aveau loc în saloanele private sau în sălile publice, era obligatorie purtarea măştilor şi  a unei ţinute speciale... de carnaval. Balurile erau în acea vremea cele mai gustate petreceri colective ale bucureştenilor. Perioada acestor petreceri publice se încheia cu „Balurile de îngropare a Carnavalului”  care se ţineau în seara de Lăsatul secului.


O „cronică” a unui Bal la curte din perioada Carnavalului din anul 1929 am găsit în numărul din 30 ianuarie 1930 al revistei „Realităţii ilustrate”:

„ În definitiv, dacă nu sunt scutite de necazurile noastre, ale muritorilor de rând de ce ar fi refuzate figurilor ilustre şi plăcerile noastre ?


Costume nostime de carnaval:
"toate ingredientele unui coktail"
Suntem in carnaval şi încercăm să colorăm cu roz orizontul de plumb al vieţii. Purtăm mască în fiecare zi , arătandu-ne altfel decât suntem, căci împrejurările si oamenii nu ne îngăduesc sa prezintăm obrazul nostru adevarat.Aspectele din juru-ne sunt urate, ofensatoare, şi obrazul nostru s-ar îmbujora. 
Dar: „ ridi pagliacci...”. Râdem, ca să nu plângem, şi de aceea în Carnaval aplicăm pe figura masca grotească. Ridi pagliacci, şi de aceea înnecăm într’o noapte amarul altor multe zile şi nopţi. Şi ne pomenim apoi cu-adevărat dispuşi. Vinul, muzica, dansul îndeplinesc minunea. Vivat ! Vivat, frumoasă mască! Iti fac un compliment: eşti frumoasă.
Carnaval la Palatul Cotroceni:
in costume de ...chinezi
Aiurea e obiceiul ca într’o anumită noapte din Carnaval oamenii să-şi spună, fără supărare, adevărul în faţă. Uite, dacă obiceiul s’ar fi înrădăcinat şi la noi, ţi-aş fi spus şi eu adevărul pe şleau:

— Nu eşti frumoasă, ci eşti încântătoare!
... Instantaneele noastre reprezintă câteva grupuri şi câteva scene de bal domnesc: balul care a avut loc, recent, la Palatul Cotroceni. S’a distins regala petrecere prin fantezie şi prin generală bună dispoziţie.

Protocolul nu a fost tradus printr'o aplicare rigidă, astfel că voioşia şi-a putut destinde în libertate aripa-i azurie dezmierdând frunţile cari totuşi, în toate celelalte zile din an, închid griji şi necazuri pământeşti, omeneşti.
Iar fastul, fastul altor Curţi, fastul costisitor, ostentativ, a fost înlocuit prin acel bun gust, care proiectează asupra membrilor Casei noastre regale, lumina admiraţiei unanime.
Cela Lahovary (Delavrancea)
in costum de Carnaval:
 Principesa si toreadorul
Priviţi măştile şi costumele. Priviţi alcătuirea grupurilor. Dovedesc un simţ artistic, vrednic să stârnească invidia unui regizor reputat. Şi contemplaţi figurile, senine, zâmbitoare, din a căror expresie se desprinde bucuria simplă, omenească, a clipei care e preţuita la dreapta ei valoare.
 O, nimic din convenţionalismul altor vremuri şi altor Curţi, unde protocolul transforma fiinţele în marionete pompoase! Şi nimic, nimic din fastul ruinător, inutil, al celor care au lăsat amintirea unei epoci de splendida risipă şi de jalnică sărăcire.”
Sursa: articolul „Un bal la curte”„Realitatea ilustrată” – 30 ianuarie 1930
deieri-deazi.blogspot.com