Amazon MP3 Clips

duminică, 30 octombrie 2016

Amante celebre

Amante celebre ale lui M. ViteazuEmail
Marţi, 19 Octombrie 2010 14:21
 
  Voievodul ,,s-a iubit“ din interes cu blonda Velica, soţia unui italian şi cu Maria Cristina, soţia lui Sigismund Bathory    Doamna Stanca a blestemat cadavrul lui Mihai
Într-o perioadã în care istoria îl dãduse uitãrii, Nicoale Iorga l-a scos la luminã pe Mihai Viteazu şi l-a pus pe prima poziţie în panteonul vitejilor pe care i-au avut romãnii. Dupã ce febra naţionalistã s-a potolit, un alt istoric, Constantin Gane, a încercat sã facã luminã asupra unui aspect neglijat pînã acum de istorie, viaţa familialã a voievodului. Concluzia este cã „Mihai Viteazul a fost un soţ crud, un om care nu şi-a cruţat nevasta, care o punea faţã în faţã cu ibovnicele lui, cãrora uneori le dãdea pasul înaintea doamnei, despot în viaţa privatã cum era în cea publicã, în felul regilor de mai târziu ai Franţei cu multe Lavalliere şi multe Pompadoure“. Dacã Mihai Viteazul era „cel mai aprig în luptã şi mai norocos la biruinţã dintre voievozii noştri” conform caracterizãrii fãcute de Nicolae Iorga, nu se poate spune cã domnitorul român avea succes şi în plan familial. S-a cãsãtorit din interes cu jupîniţa Stanca, cu care a avut doi copii, pe Nicolae şi Florica. Mihai Viteazul avea sã-şi gãseascã însã fericirea în braţele mai multor femei, cele mai renumite fiind Velica, soţia unui italian, pe care a cunoscut-o în Transilvania la curtea lui Sigismund Bathory, dar şi soţia acestuia, Maria Cristina.
Cãsãtorie din interes
monitorfg.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu