Amazon MP3 Clips

marți, 22 noiembrie 2016

IN URMA CU 2 SECOLE

Ce însemna să fii mafiot în urmă cu două secole

Pentru că expresia „Asta înseamnă să fii mafiot” domneşte de ceva vreme prin mai toate mediile de comunicare, ne-am gândit să aruncăm un ochi în analele istoriei universale pentru a vedea la ce excentricităţi se dedau „mafioţii” de altădată. Aşa că am întocmit o listă cu cele mai nebuneşti mofturi ale nobililor din secolele trecute.
La masă cu leoaica
Fiu al unui om de afaceri ceh, înnobilat la sfârşitul secolului al XIX-lea, baronul Georg Haas jr a fost unul dintre personajele care au rămas în istorie nu numai pentru cele 80 de amante pe care le-a avut ori pentru scandalurile în care a fost implicat din pricina statutului de Casanova, ci şi pentru excentricităţile sale. Haas iubea animalele vii, dar mai ales pe cele… moarte. Era obsedat de taxidermie, reuşind să strângă nu mai puţin de 50 de exemplare de pisici, câini, veveriţe şi alte animale exotice fără viaţă. Însă în colecţia sa se distingea un exemplar aparte, unul viu – Mietzi-Mausi -, o leoaică adusă din sălbăticie pentru a zburda liberă pe coclaurile domeniului. Felina iubea să terorizeze musafirii ori să mai înşface animale de prin curte. Dar acest lucru nu conta. Mietzi era adorată de stăpân, iar singura ei datorie faţă de acesta era de a lua masa cu el în fiecare zi. Nu ştim dacă era într-un cadru romantic, dar cu siguranţă serveau bucatele în cele mai alese vase.

Moft transformat în muzeu
Se pare că pasiunea pentru animale a fost o cutumă a vremurilor în care titlurile nobiliare erau la mare preț. Asemenea lui Haas, Lionel Walter Rothschild iubea animalele moarte. La șapte ani visa să deschidă un muzeu dedicat bietelor dobitoace împăiate. Trei ani mai târziu, visul avea să i se împlinească. Tatăl lui îi oferă banii necesari pentru a-și satisface moftul. Astfel, Walter ajunge să deţină, până la vârsta de 25 de ani, nu mai puţin de 4.000 de specii de animale împăiate, peste un milion de tipuri de piei, schelete şi ouă şi nu mai puţin de 75.000 de cărţi dedicate păsărilor. Dar nebunia lui nu era nici pe departe de a fi satisfăcută. Odată cucerit teritoriul taxidermiei, baronul trece către lumea celor vii. Importă câteva zebre şi începe să defilieze cu ele pe străzile Londrei.

Unde a dus obsesia pentru secolul al XVII-lea
La mijlocul secolului al XIX-lea, nobilimea Europei se găsea într-o aventură prelungită cu romantismul. Oameni ca Ludovic al II-lea al Bavariei îşi construiau castele de basm în care se refugiau pentru a-şi trăi fanteziile. Vincent Karel Auersperg a mers însă puţin mai departe decât majoritatea. După ce a intrat în posesia castelui Zamek Zleby (Cehia), a decis să-l dărâme pentru a-l reconstrui în stilul celor din secolul al XVII-lea. Zis şi făcut. Surpriza a venit însă după ce le-a cerut tuturor să adopte ţinutele specifice acelei perioade. Practic, se purtau armuri şi îmbrăcăminte demodată de… vreo două secole. Problema era că această regulă nu era impusă doar slujitorilor, ci şi musafirilor.

Ştii că eşti „mafiot“, atunci te porţi ca o sirenă
Spre deosebire de poveştile de mai sus, fantezia lui Robert Hawker vine pe un fond ceva mai umil, dar cât se poate de nebunesc. După ce a ajuns vicar în Morwenstow, oraş de pe coasta Angliei, Hawker a devenit interesat de zvonurile legate de sirenele ce s-ar găsi prin părţile locului. Nu ştim dacă din dorinţa de a le juca vreo festă localnicilor ori din plăcere pentru aceste creaturi fantastice, dar vicarul era decis să devină şi el… sirenă. Şi-a ţesut coadă şi perucă din alge şi a început să înoate în apele oceanului. Se bălăcea doar la ceas de noapte, zbătându-se printre stâncile coastei cu scopul de a fi văzut. Nu a renunţat la această activitate până când nu a fost văzut de toţi localnicii. Nebuniile sale nu se opreau însă aici. Deţinea ca animale de companie pe domeniul său un porc şi nouă pisici. Avea o legătură destul de strânsă cu acestea şi credea cu tărie că şi bietele dobitoace trebuie să respecte regulile religioase pe care le urma el. Dar lucrurile nu aveau să decurgă după cum îşi planificase. Într-o sfântă zi de duminică, una dintre micile feline a plecat la vânătoare de şoareci. Gestul ei l-a înfuriat atât de rău pe stăpân încât nefericita a fost alungată de la curte.

„E nobil să mori pentru o idee. Dar cât de nobil ar fi ca oamenii să-şi dea viaţa pentru idei adevărate!”, H.L. Mencken

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu